În ediţia de marţi, când emisia a fost întreruptă cu 10 minute, principalul buletin de ştiri de la Antena 1 a înregistrat un minus de doar 10.000 de telespectatori, scrie Adevărul. Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul pentru difuzarea unor materiale cu tentă sexuală ce implicau copii.
Sabina Hesse, românca care a obţinut anul trecut două trofee de bronz la Cannes Lions pentru campania Contemporary Beauty Ideals, vorbeşte pentru Money.ro despre viitorul publicităţii şi cum arată adevăratele campanii integrate. A-i face pe oameni să vorbească ar trebui să fie, în opinia Sabinei Hesse, Art Director la Ogilvy Frankfurt, obiectivul fiecărui om de advertising în această nouă epocă a comunicării în care consumatorii au devenit insensibili la argumente de cumpărare şi glumiţe răsuflate.
Sabina Hesse, Ogilvy Frankfurt: Marile idei publicitare vor coborî în spaţiul public
Mai multe branduri internaţionale, printre care AT&T, Unilever şi Chanelau, au rezervat, pentru anul acesta, publicitate de peste 60 de milioane de dolari prin reţeaua de publicitate pe telefonul mobil dezvoltată de Apple, iad. Iar în pofida numărului mare de femei care vor urmări CM 2010, marea majoritate a companiilor care au cumpărat spaţiu publicitar continuă să se concentreze îndeosebi asupra publicului masculin, scrie HotNews, pe scurt.
Pe scurt: Publicitate de peste 60 de milioane de dolari prin serviciul iad dezvoltatat de Apple. Milioane de femei vor urmări CM 2010, însă publicitatea va viza publicul masculin
ADfel, festivalul de publicitate neconvenţională organizat de IQads şi 24-FUN, revine în cea de a cincea ediţie cu Grand Spoof, ADfel Galleries, Ziua Culturală, Atelierele ADfel, scrie Money.ro. Festivalul este programat pentru perioada 26 iulie – 1 august, pe terasa La Motoare, din capitală.
Festivalul de publicitate neconvenţională ADfel se întoarce La Motoare
Producătorul de mobilă Ikea a lansat o campanie neconvenţională pentru promovarea modelului de canapele Klippan. 8 astfel de canapele au fost amplasate în pasajul de metrou de la Universitate, unde vor "staţiona" până pe 1 iulie, scrie DailyBusiness.ro. Cea mai cunoscută campanie neconvenţională a producătorului de mobilă este cea derulată în staţiile de metrou pariziene.
Se poate şi în Micul Paris: Ikea îşi promovează canapelele în metroul bucureştean
Pe 15-16 iunie renumiţi profesionişti locali şi internaţionali în marketing, advertising, online şi research şi-au anunţat prezenţa la cea de-a treia ediţie a evenimentului Marketing360, notează IAA.ro. Cele două zile de conferinţe şi workshopuri interactive găzduite de Crowne Plaza Hotel vor fi dedicate informaţiilor de ultimă oră din marketing şi advertising, noilor tendinţe şi oportunităţi care reorientează politicile de marketing ale companiilor, dar şi celor mai inspirate şi eficiente strategii de îmbunătăţire a performanţei brandurilor.
Trei specialişti cu bogată experienţă internaţională, la cea de-a treia ediţie Marketing360
Google are bilete virtuale pentru Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud. Utilizatorii de Internet pot vedea stadioanele de fotbal unde vor avea loc meciurile, în varianta 3D, prin intermediul Google Earth, scrie Money.ro.
Mergi într-un tur virtual să vezi în 3D stadioanele de la Fifa World Cup 2010
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roInternauţii din Marea Britanie preferă să comunice prin reţele sociale sau să găsească informaţii de la prieteni decât să folosească motoarele de căutare, arată un studiu recent, scrie Wall-Street.ro. Potrivit companiei de cercetare Hitwise, care adună informaţii legate de browsing de la opt milioane de utilizatori din Marea Britanie, reţelele sociale au acumulat 11,88% dintre accesările online, depăşind căutările care au acumulat 11,33% din vizite, anunţa Financial Times.
Reţelele sociale, mai populare decât motoarele de căutare în Marea Britanie
Fiscul vrea sa colecteze retroactiv impozitele pe activitati independente, la nivelul salariilor
:)