Skip to main content

Revista presei media - 29 iunie

 

sensa-2010Publisherul de reviste Sanoma Hearst România lansează trimestrialul pentru femei Sensa, o licenţă Adria Media Zagreb, scrie Wall-Street. Redactor şef Sensa este Irina Manolache. Revista va apărea astăzi, cu o frecvenţă trimestrială, un tiraj de 20.000 de exemplare, distribuţie naţională şi un preţ de 9,9 lei.

Sanoma Hearst lansează Sensa, o revistă care "transmite optimism"

Muzica de petrecere şi cea populară „bat” ritmurile dance şi house în topul preferinţelor telespectatorilor, scrie Financiarul. Posturile care difuzeaza muzică populară şi de petrecere înregistrează o audienţă dublă faţă de cele care sunt axate pe muzică dance sau house. Din 107.000 de telespectatori cât reprezinta audienţa medie zilnică însumată a celor mai importante nouă televiziuni muzicale, 70.000 preferă muzica populară. De altfel, patru posturi TV muzicale sunt axate pe piese populare şi de petrecere, audienţa acestora fiind în creştere în acest an.
Audienţa posturilor TV de muzică a crescut cu 23% în acest an

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a amânat lansarea brandului turistic de ţară al României, care ar fi trebuit făcut public la finele săptămânii trecute, la Vatra Dornei, scrie Financiarul. Potrivit MDRT, decizia anulării evenimentului de lansare a brandului turistic „a fost luată în contextul reducerii cheltuielilor bugetare pe care MDRT le operează în această perioadă”. Astfel, va avea loc o singură lansare a brandului turistic, atât pentru publicul intern, cât şi pentru cel internaţional. Brandul turistic al României va fi lansat cu prilejul zilei României la Expoziţia Mondială de la Shanghai - China, pe 29 iulie.
Brandul turistic, lansat la Shanghai pe 29 iulie

Maciej Bral, directorul Disney Channel pe Europa Centrală şi de Est, a vorbit pentru Evenimentul Zilei despre succesul din primul an pe care l-a avut postul în România. La întrebarea dacă plănuieşte să mai aducă încă un program TV pe piaţa din România, Maciej Bral a răspuns: “Sigur. În portofoliul nostru mai avem alte trei canale: Disney XD, Disney Playhouse şi Disney Cinemagic. Planificăm în mod constant şi suntem în permanentă legătură cu piaţa, însă nu vă pot spune acum o dată exactă când vom face acest lucru.”
Maciej Bral: "Dacă iubesc, românii iubesc pentru totdeauna"

Şcoala de creaţie ADC*RO, un proiect Art Directors Club România (ADC*RO) în parteneriat cu Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR), dă startul pentru cea de-a treia ediţie, notează Wall-Street.ro şi HotNews. Înscrierile pentru concursul de admitere se pot face online, pe site-ul şcolii, începând cu data de 28 iunie 2010, până la 1 septembrie 2010.

MEC lansează campania de comunicare media pentru brandul Bilbor, notează Financiarul, Wall-Street.ro şi HotNews.ro. Agenţia va oferi un set complex de servicii de comunicare şi implementare media, cu scopul de a eficientiza investiţia de media şi de a construi notorietatea şi performanţa în vânzări a Bilbor.

Asociaţia jurnaliştilor Le Monde, principalul acţionar al publicaţiei franceze, a aprobat oferta de preluare din partea a trei investitori francezi, în ciuda opoziţiei preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, notează Money.ro, Wall-Street.ro şi Evenimentul Zilei, care citează presa internaţională. Consorţiul este format din Pierre Berge, fost partener al designerului Yves Saint-Laurent, bancherul Matthieu Pigasse şi mogulul internetului Xavier Niel. Acesta din urmă şi-a făcut averea din pornografie transmisă pe internet, linii de chat şi show-uri erotice. Cei trei au promis jurnaliştilor dreptul de veto pentru schimbările viitoare şi independenţă editorială completă.

Toyota, Nokia şi The Body Shop conduc clasamentele celor mai ecologice branduri, alături de mărci locale precum Natura, Haier şi Burt’s Bees, notează Wall-Street.ro şi HotNews.ro, care citează studiul Green Brands Study 2010, realizat de Landor Associates, alături de câteva agenţii ale grupului WPP. Studiul a fost realizat pe un eşantion de peste 9000 de participanţi din 8 ţări – Franţa, Germania, Marea Britanie, SUA, China, Australia, Brazilia şi India. Brandurile au fost selectate de către respondenţi dintr-un set predeterminat de branduri, având ca principal criteriu programele de sustenabilitate dezvoltate de acestea.

Unilever intenţionează să-şi dubleze cheltuielile anul viitor pe partea de online, scrie DailyBusiness.ro. "Pescuim acolo unde sunt peşti", a explicat Keith Weed, directorul de marketing al companiei, citat de brandrepublic.com.
Unilever vrea să-şi dubleze cheltuielile pe online în 2011. "Pescuim acolo unde sunt peşti"

New York investeşte aproximativ 30 de milioane de dolari într-o campanie globală de promovare a oraşului ca destinaţie turistică, notează Financiarul şi DailyBusiness.ro, care citează Brandrepublic.com. Campania de promovare derulată anul acesta va fi susţinută de American Express, American Airlines şi Travelocity, fiind creată de NYC&Company, organizaţia oficială de marketing şi turism a oraşului.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus