Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea publicaţiilor Evenimentul zilei şi Capital de către S.C. Editura Evenimentul şi Capital S.R.L, o societate controlată de către grupul de firme Păunescu, informează Mediafax, Wall-Street.ro şi DailyBusiness.ro, care citează un comunicat al instituţiei.
"Cine are banul în buzunar este cel care poate să aşeze o piaţă". Andrei Borţun, general manager Millenium Communications, pentru Daily Business: “Dacă maine vine un brand care anunţă un buget de 15 milioane de euro pentru online, nu cred că are cine să îl ia în România. Aşa cum în anii '90 advertiserii mari, şi nu industria, au facut piaţa de TV, tot jucătorii ăştia foarte mari de partea clientului sunt cei care în sfârşit o să aşeze piaţa de online din România. Cine are banul în buzunar este cel care poate să aşeze o piaţă”.
Borţun, Millenium Communications: Dacă vine mâine un brand cu buget de 15 mil. de euro pentru online, nu are cine să îl ia în România
Elena Udrea respinge acuzaţiile formulate de Realitatea Media privind presiunile politice cu care se confruntă, susţinând că a aflat din presa electronică, în urmă cu câteva luni, despre sumele cu care trustul "ar fi evazionat statul", scrie Mediafax.
"Dl. Vîntu încearcă să acopere situaţia ilegală în care trustul său de presă funcţionează pozând ca victimă a unei conspiraţii politice. Acesta susţine o minciună, şi anume că tocmai intervenţia mea la Realitatea TV de acum două zile ar fi o dovadă a presiunilor politice exercitate asupra trustului său de presă. În realitate, trustul său de presă a regizat şi regizează campanii denigratoare la adresa mea, campanii greu de imaginat într-un spaţiu media echidistant şi profesionist", scrie Udrea în comunicat.
Udrea respinge acuzaţiile Realitatea Media: Ştiam despre sume, de câteva luni, din presa electronică
Compania RCS & RDS, cel mai mare furnizor de servicii televiziune prin cablu şi prin satelit din România, oferă, de la 1 iunie, abonaţilor săi la televiziunea prin cablu, gratuit, 4 canale de televiziune în format HD, scrie Money.ro. Totuşi, închirierea decodorului costă 10 lei/lună. Cele patru canale vor fi Digi Sport HD, TVR HD, National Geographic HD şi National Geographic Wild HD.
RCS oferă televiziune HD tuturor abonaţilor
F5 anunţă prin regia de vânzări F5 X-Media procedurile după care se vor executa campaniile de performance marketing în baza setului de noi reguli iniţiate la jumătatea lunii aprilie de către cele 10 companii de online locale (între care se numără şi F5), reguli care sunt analizate în prezent de grupul de lucru desemnat de IAB, scrie Money.ro.
F5 prezintă principiile de execuţie a campaniilor de performance marketing
Compania DTH Television Grup, proprietarul televiziunii digitale prin satelit Boom TV, care a intrat la începutul lunii mai în procedură de insolvenţă având datorii de peste 70 milioane de euro, ar putea fi preluată de unul dintre cei trei competitori, Romtelecom, UPC sau RCS&RDS, potrivit Casei de Insolvenţă Transilvania, desemnată administrator judiciar, scrie Wall-Street.ro.
Cu datorii de peste 70 mil. euro, Boom TV caută cumpărător printre concurenţi
Grolsch, berea premium olandeză cunoscută ca „berea oficială a artelor contemporane” în Europa şi peste ocean, s-a lansat în România la sfârşitul lunii mai. Brandul încearcă să se facă cunoscut în România ca Proud Sponsor of the Experimentalists, prin susţinerea comunităţii creative şi artistice locale, scrie IAA.ro.
Campania de lansare Grolsch, Proud Sponsor of the Experimentalists începe în România cu o serie de experimente inedite
IAA Young Professionals organizează luni, 7 iunie, o masă rotundă de la ora 19, la IAA House, unde vor fi invitaţi membrii delagaţiei României la Congresul Mondial IAA de la Moscova, pentru a prezenta concluziile discuţiilor purtate în cadrul evenimentului, unde au fost prezente nume importante din industrie, scrie IAA.ro.
Masă rotundă pe tema concluziilor din cadrul Congresului Mondial IAA
Maurice Levy, preşedinte şi CEO al grupului de publicitate francez Publicis Groupe, a fost forţat de împrejurări să-şi amâne retragerea de la conducerea grupului, scrie Financiarul, care citează Reuters. Decizia a fost luată după ce David Kenny, Managing Partner al companiei Vivaki şi candidat la preluarea conducerii grupului Publicis, a demisionat la începutul săptămânii după ce a refuzat să se mute la Paris.
Maurice Levy rămâne la conducerea Publicis
Fox Broadcasting a lansat sezonul 2010 de vânzare de publicitate, prilej pentru marile companii să achiziţioneze spaţiu TV pentru promovarea produselor sale, cu atât mai mult cu cât în ultimul timp companiile şi-au administrat prudent bugetele de promovare, scrie Financiarul, care citează Reuters.
Fox Broadcasting scoate la vânzare spaţiul publicitar
Guvernul de la Londra anunţă o reducere drastică a bugetelor proprii de marketing. Iar în SUA, un studiu indică o creştere a investiţiilor de publicitate pe cea mai mare parte a platformelor de comunicare, scrie HotNews, pe scurt.
Pe scurt: Bani mai mulţi în publicitatea britanică, arată o prognoză, în timp ce Guvernul de la Londra taie masiv din bugetul de marketing. Cheltuielile media cresc şi în SUA
Piaţa de publicitate din Marea Britanie va creşte cu 4,2% anul acesta şi cu alte trei procente în 2011, potrivit estimărilor agenţiei Group M, deţinută de grupul de comunicare WPP, scrie DailyBusiness.ro, care citează Brandrepublic.com.
Cheltuielile cu publicitatea in Marea Britanie, estimate sa urce cu 4% in 2010
Google a încheiat un parteneriat cu o companie de iniţiative civice, We Are What We Do, pentru a crea Historypin, un site care le permite utilizatorilor să alăture fotografii istorice ale oraşelor altor imagini din perioada contemporană, informează Mediafax, care citează Brandrepublic.
Google a lansat un site dedicat fotografiilor istorice
Foto Bobby Păunescu: Andrei Pungovschi, Mediafax Foto
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii