Skip to main content

Revista presei media - 9 iunie

 

Publicitate

radu-cosarcaRadu Coşarcă este, începând din luna iunie, vicepreşedinte în cadrul companiei Forum Invest, coordonând activitatea de dezvoltare online şi new media a organizatorului de evenimente de afaceri, scrie DailyBusiness.ro. De-a lungul timpului, Radu Coşarcă a fost realizator, producător şi prezentator în cadrul departamentelor de ştiri ale unora dintre cele mai importante canale de televiziune din România.

Radu Coşarcă este noul vicepreşedinte al Forum Invest

sorana-urdareanu-moneySorana Urdăreanu, proprietara postului de televiziune UTV, parte din UTI Grup, deţinut de Tiberiu Urdăreanu povesteşte într-un interviu acordat Money.ro despre cât de profitabil este un post de muzică şi despre cum a reuşit break-even-ul în numai doi ani. Acum are probleme de cash-flow din cauza publicitarilor care întârzie foarte mult plăţile, spune ea.

Probleme legate de insolvenţă nu am avut până acum, deşi un aspect cu care ne confruntăm în prezent, pe perioada de criză economică, sunt inconvenienţe legate de cash flow, determinate de faptul că încasăm banii cu foarte mare întârziere de la agenţiile de publcitate. Dar acest lucru ne determină doar să fim mai precauţi la capitolul investiţii”, spune Sorana Urdăreanu.
Sorana Urdăreanu, proprietarul Utv: Telespectatorii vor să vadă clipuri, nu reality show

Într-o perioadă în care eficienţa e mai importantă că oricând, patru juraţi ai festivalului de publicitate Effie, directori de marketing şi comunicare ai companiilor din domeniul financiar-bancar, vorbesc pentru Wall-Street despre cum percep ei eficienţa în comunicare, despre importanţa online-ului şi despre campaniile de pe piaţă care li se păr eficiente.

"Dacă înainte de criză sau la începutul ei chiar aveai nevoie de o anumită sumă investită pentru a atinge de exemplu nivelul dorit de notorietate al brandului, pe parcurs, acelaşi nivel este atins cu o sumă mai mică şi de multe ori mai repede”, a declarat Adina Rotileanu, Director de Marketing Eureko.
Q&A: Eficienţa în comunicare. Varianta finanţiştilor

Criza a generat o scădere a pieţei de hârtie la nivel european de 11% în 2009, iar în primele luni din 2010 pe plan local se observă un recul de 10%-15% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, potrivit lui Lorett Mincu, Managing Director Antalis România. În 2009, piaţa internă a hârtiei a fost estimată de oficialul Antalis la 100-110 milioane de euro. Pentru 2010, compania speră să ajungă la o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, scrie Financiarul.
Piaţa autohtonă a distribuţiei de hârtie:100 milioane euro, -15%

Agenţia McCann PR desfăşoară o campanie educaţională dezvoltată împreună cu Unilever (marca Domestos), de informare a copiilor în legătură cu regulile esenţiale de igienă, scrie HotNews.ro. Campania a demarat în mai multe şcoli şi grădiniţe din Bucureşti, Iaşi şi Cluj şi include o platformă online.
Pe scurt: Campanie educationala semnata McCann PR

Anul trecut, Coca-Cola HBC România a investit aproximativ un milion de euro în programele de responsabilitate socială, scrie Financiarul. De asemenea, patru dintre programele de responsabilitate socială derulate de Coca-Cola HBC România au primit recunoaştere internaţională în această primăvară, în cadrul CIPR Excellence Awards, IPRA Golden World Awards şi SABRE Awards.
Bugetul de CSR al Coca-Cola HBC România: 1 mil. € în 2009

Ştefan Picard este noul director general al HDS Inmedio, companie ce se ocupă de distribuţia şi comercializarea presei şi a altor produse media în România, scrie Financiarul. Ştefan Picard a ocupat de-a lungul timpului mai multe poziţii executive în cadrul grupului culminând cu poziţia de director general al Lagardere Services Bulgaria, funcţie ocupată în perioada mai 2008-mai 2010.
Ştefan Picard, noul director general al HDS Inmedio

IAA Young Professionals a organizat luni, 7 iunie, cu sprijinul IAA România, o masă rotundă în cadrul căreia membrii delagaţiei României la Congresul Mondial IAA au prezentat concluziile discuţiilor de la eveniment, discutând despre sfârşitul consumerismului aşa cum îl ştiam noi şi caracteristicile consumatorului post-criză, relatează IAA.ro şi HotNews.ro.

Echipa Saatchi & Saatchi din Bucureşti a realizat cea mai recentă campanie de print pentru Novartis - Fenistil Skin Sensations, în urma câştigării unui pitch desfăşurat în interiorul reţelei şi coordonat de Saatchi & Saatchi Geneva, notează DailyBusiness şi HotNews, care citează un anunţ al agenţiei.

Mediafax Foto, unul dintre jucătorii pieţei româneşti de fotografie de presă, a deschis o expoziţie în aer liber, pe gardul Muzeului Naţional de Artă al României din Capitală , care cuprinde 50 de imagini dintre cele mai bune fotografii de presă ale anilor 2008 şi 2009, anunţă Mediafax.
"Mediafax Foto - Best of" - cele mai bune fotografii din 2008 şi 2009, expuse pe Calea Victoriei

iphone-mediafax-foto-afpŞeful Apple, Steve Jobs, renumit pentru calităţile sale de maestru de ceremonii, a trecut prin momente stânjenitoare în timpul prezentării celui de-al patrulea model al familiei iPhone, după ce blocarea reţelei Wi-Fi a lăsat audienţa în faţa unui uriaş ecran negru, scrie Mediafax, care citează Yahoo! news. "Reţelele noastre sunt imprevizibile. Astăzi sunt lente", a spus Jobs, în timp ce aştepta fără rezultat revenirea reţelei.

Apple a lansat luni cel de-al patrulea model al familiei iPhone, pe care va încerca, spre deosebire de modelele anterioare, să îl introducă rapid în cât mai multe ţări, pentru a-şi consolida poziţia pe piaţa competitivă a "telefoanelor inteligente". Noul model se laudă cu un ecran de calitate mai ridicată, o baterie cu viaţă mai lungă, video chat prin Wi-Fi şi un senzor giroscop pentru jocuri. (Foto: Mediafax Foto/AFP
Momente stânjenitoare pentru Steve Jobs la lansarea iPhone – VIDEO

Yahoo! a semnat un contract cu David Beckham prin care fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal a Angliei devine astfel primul ambasador sportiv global al său, în încercarea de a câştiga teren în competiţia cu rivalul Google, scrie DailyBusiness, care citează brandrepublic.com.
David Beckham, primul ambasador sportiv global al brandului Yahoo

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Petrişor Obae Petrişor Obae
    Vali, aşa se întâmplă când nu eşti atent. :)

    Am schimbat.

    Jurnaliştii de la Daily Business au greşit, dar asta e o jumătate de scuză. Trebuia să fim şi noi mai atenţi.
  • Vali Vali
    Natinala de fotbal a Marii Britanii (imi pare rau ca n-am diacritice sa pun o caciulita pe a la Marii) joaca cumva la Mondial?

Trimite un comentariu

sus