Skip to main content

Realitatea TV vrea 20.000 de euro de la membrii CNA care au votat împotriva postului

 

Realitatea TV îi va acţiona în instanţele civile şi penale pe toţi membrii CNA care au votat pentru aceste sancţiuni, solicitându-le daune de 20.000 de euro de persoană”. Este poziţia Realitatea TV, exprimată într-o ştire difuzată pe 1 iulie, după sancţiunile aplicate de CNA pentru dezechilibrele din emisiunile de dezbatere din mai şi iunie.

Publicitate

Poziţia Realitatea TV a venit la două zile după ce Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul cu două amenzi, fiecare de 5.000 de lei. Este o tentativă de intimidare, spun membrii CNA.

Una dintre amenzi a fost dată pentru lipsa informării corecte şi pentru încălcarea dreptului lui Adriean Videanu la propria imagine. Iar cea de-a doua amendă a fost aplicată pentru nerespectarea principiului imparţialităţii în emisiunile de dezbatere din lunile mai şi iunie .

Iată cum a arătat ştirea cu care Realitatea TV a încercat să-i intimideze pe membrii CNA:

Postul Realitatea TV a difuzat în emisiunea "Realitatea de la 18.00", din 1 iulie, o ştire care avea ca titlul "Realitatea TV ia atitudine".

Prezentatoarea:

"Premieră în audiovizualul românesc: Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat Realitatea TV, pe motiv că nu a respectat principiul imparţialităţii în dezbaterile din mai şi iunie 2010, exact în perioada în care PDL a decis să boicoteze emisiunile postului nostru. De aceea, Realitatea TV va contesta în instanţă deciziile CNA care se referă la constatarea unui presupus dezechilibru editorial manifestat în programele postului în detrimentul reprezentanţilor PDL, în special, sau ai guvernării, în general.

Text pe ecran ( în cadrul ştirii):

"Considerăm că aceste sancţiuni dictate de CNA fac parte din strategia de intimidare a puterii politice la adresa jurnaliştilor Realitatea TV, reprezentând un abuz al statului împotriva interesului publicului român. Mai mult, Realitatea TV îi va acţiona în instanţele civile şi penale pe toţi membrii CNA care au votat pentru aceste sancţiuni, solicitându-le daune de 20.000 de euro de persoană. Suntem convinşi că orice instanţă din România va da dreptate postului nostru, indiferent cât de mult va dura judecarea acestor cazuri".

Un text similar a apărut pe ecran şi de la ora 21.21, după ştirile Realitatea TV.

Acţiunea de intimidare a postului Realitatea TV a fost semnalată de Ioan Onisei, vicepreşedinte CNA.

"Mi-aş îngădui să vă semnalez că un radiodifuzor important a găsit cu cale să încerce să intimideze CNA-ul, declarând pe post că respectivul radiodifuzor va ataca în justiţie pe fiecare dintre membrii CNA care au votat o serie de sancţiuni la adresa acestui post. Mai mult decât atât, a mai spus că va cere daune morale în valoare de 20.000 de euro pe cap de membru", i-a anunţat Ioan Onisei pe colegii săi din CNA.

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus