PARTENERIAT. Eveniment dedicat adolescenţilor şi părinţilor organizat la Opera Comică pentru Copii. Invitaţi din mai multe domenii, de la dostul ministru al educaţiei Daniel David la o finalistă iUmor de pe Antena 1.
Future Leaders Get Together este numele conferinţei de leadership care a ajuns deja la a 3-a ediţie.
Evenimentul revine pe 29 martie 2026, la Opera Comica pentru Copii, cu o ediţie care aduce în prim-plan o întrebare esenţială pentru educaţia de azi: Ce merită să învăţăm pentru viitor?
De-a lungul ediţiilor anterioare, Future Leaders Get Together a adus pe scenă personalităţi cunoscute din cultura, educaţie şi media, precum Tudor Chirilă, Prof. Mircea Miclea, Sebastian Dobrincu, Virgil Iantu, Nadia Tataru, Violeta Ana Bănica, Mădălin Guruianu, Dan Manolăchescu alături de antreprenori, psihologi şi lideri de opinie.
Speakeri confirmaţi pentru ediţia 2026
Ediţia din 29 martie 2026 aduce pe scenă o combinaţie puternică de expertiză academică, experienţa practică şi perspective autentice asupra vieţii reale:
Prof. Daniel David – profesor universitar de ştiinte cognitive (clinice), psiholog, cercetător cu impact internaţional şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai. Discursul sau aduce o perspectivă bazată pe ştiintă despre valori, educaţie, decizii şi leadership într-o lume aflată în schimbare.
Diana Lupu – psihoterapeut relaţional Imago, ghid al adolescenţilor şi creatoarea jurnalului de autocunoastere Psihodescoperiri, cu focus pe relaţia părinte–copil şi sănătatea emoţională.
Petrus Stuparu – partener în cadrul Trend şi consultant în leadership şi transformare culturală, cu peste 18 ani de experienţă, care aduce în discuţie teme precum viziunea, disciplina şi influenţa anturajului în formarea caracterului.
Cătălin Meşter – antreprenor serial şi fondatorul evenimentului I Love Failure, cunoscut pentru mesajele sale despre curaj, eşec asumat şi învăţare prin experienţă.
Dragoş Buzzi – influencer, educator şi creator de conţinut, cu experienţă în educaţie, coaching şi antreprenoriat, promotor al unei abordări practice, autentice şi accesibile a învăţării.
Cristina Botezatu – finalista iUmor şi influencer, cunoscută pentru mesajele despre rezilienţă, perseverenţă şi curajul de a merge mai departe chiar şi atunci când drumul devine dificil.
Ajunsă la a 3-a ediţie, conferinţa organizată de English Kids Academy (EKA) parte a International House Bucureşti, reţea cu sediul la Londra, a devenit un reper naţional pentru familiile care caută claritate, repere reale şi modele autentice într-o lume imprevizibilă, în care traseele profesionale nu mai sunt liniare, iar presiunea asupra tinerilor este tot mai mare.
De ce este nevoie de Future Leaders Get Together?
Future Leaders Get Together creează un spaţiu sigur de dialog între adolescenţi, părinţi şi lideri din educaţie, psihologie, antreprenoriat si media.
FLGT nu promite soluţii rapide şi nu livrează discursuri motivaţionale goale.
Conferinţa aduce în faţa publicului poveşti reale despre alegeri dificile, schimbări de direcţie, eşecuri transformate în lecţii şi curajul de a-ţi construi propriul drum, într-un mod onest şi relevant pentru lumea de azi.
Cui se adreseaza evenimentul?
Future Leaders Get Together se adresează: adolescenţilor (14+ ani) care nu ştiu încă ce drum vor urma, dar vor sa îşi descopere pasiunile, vocea şi încrederea în sine; părinţilor care îşi doresc claritate şi linişte în legatură cu viitorul copiilor lor si vor sa fie parteneri reali în procesul educaţional.
Future Leaders Get Together este prima conferinţă educaţională de amploare, adresată adolescenţilor din România care beneficiază de interpretare în Limba Semnelor Romane (LSR), susţinând accesul egal la educaţie pentru copiii cu deficienţe de auz.
În acelasi timp, toate fondurile obţinute din vânzarea biletelor sunt direcţionate către Asociaţia Părinţilor Isteţi, o organizaţie cu peste 15 ani de activitate, recunoscută pentru programele sale de educaţie, prevenţie şi susţinere a sănătaţii emoţionale a copiilor şi părinţilor.
English Kids Academy (EKA) parte a International House Bucureşti, reţea cu sediul la Londra, este o comunitate educaţionala care crede că educaţia reală înseamnă mai mult decât materii şi note.
TRAILER Future Leaders Get Together 2026 - Cum arată leadershipul autentic?
Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro