Skip to main content

Vîntu negociază cedarea mangementului The Money Channel

 

Televiziunea de business Money Channel, controlată de Sorin Ovidiu Vîntu, ar putea fi operată, atât din punct de vedere financiar, cât şi editorial, pe o perioadă de cinci ani, de o firmă de management deţinută de investitori români şi străini, scriu Wall-Street.ro, Mediafax şi HotNews, care citează un comunicat al casei de avocatură Boştină şi Asociaţii, care se ocupă de proces.

Publicitate

"Nu este vorba despre o schimbare de acţionariat şi nici de o vânzare a licenţei audiovizuale (pe care funcţionează Money Channel, n.r.)", a explicat pentru Mediafax Sorin Freciu, preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului Realitatea-Caţavencu, din care face parte şi Money Channel.

Casa de avocatură Boştină şi Asociaţii a transmis, printr-un comunicat citat de Mediafax şi Wall-Street.ro, că "acordă consultanţă unei firme de management deţinută de investitori români şi internaţionali în preluarea activităţii de operare a postului de televiziune de business Money Channel, pentru o perioadă de cinci ani".

"Este vorba despre un mandat de operare pe o perioadă de 5 ani a postului Money Channel, o tranzacţie complexă, probabil un first-ever pe piaţa media din România. Sperăm ca tranzacţia să fie încheiată până la sfârşitul lunii octombrie", spune Oana Borocan, coordonator Boştină & Associates Corporate Finance.

Sorin Freciu:

"Investitorii vor opera Money Channel pe o perioadă de cinci ani, îşi vor asuma un business plan. Operare înseamnă totul, şi editorial şi financiar. Nu înseamnă însă, din ce am vorbit cu reprezentanţii investitorilor, schimbări în conducerea editorială a postului. Suntem la faza de discuţii, s-a convenit asupra unor lucruri, dar este o tranzacţie complexă. Suntem în fazele incipiente, nu este vorba despre un contract semnat".

Freciu a precizat că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, peste cinci ani ar putea fi luată în discuţie şi vânzarea licenţei audiovizuale a postului Money Channel şi schimbarea acţionariatului televiziunii. Întrebat care sunt motivele pentru care operarea postului Money Channel ar urma să fie preluată de investitori pentru o perioadă de cinci ani, Sorin Freciu a spus: "E clar cauzată de criză".

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • avocat.ro avocat.ro
    Avocatura este intr-adevar un domeniu sofisticat. Ar trebui insa ca si judecatorii sa fie mai mult in spiritul legii.
  • laurentiu laurentiu
    oups, firma de management o fi tot al lui :)

Trimite un comentariu

sus