Skip to main content

Naumovici, creativ pentru City Bingo: Nea Marin din Titu există!

 
Bogdan-Naumovici-mica
Bogdan-Naumovici-mica

Nea Marin din Titu cântă din degete şi se loveşte cu o lingură în cap în speranţa că va găsi un “sponsor să-l sponsorizeze” să plece şi el peste hotare, iar un ospătar le vinde clienţilor ciorba la suprapreţ în funcţie de numărul de perişoare din farfurie. Iar Nea Marin există, nu este un personaj fictiv.

Publicitate

Pornind de la ideea “Dacă vrei să câştigi bani, nu te apuca de tot felul de prostii, ci câştigă-i la CityBingo”, Bogdan Naumovici împreună cu echipa sa de la 23 Communications Ideas a realizat o campanie care are ca protagonişti oameni reali “ce fac tot felul de lucruri, absolut ieşite din comun, pentru a face rost de bani”. Înainte de explicaţiile lui Naumovici, spotul:

Ce zice Naumovici?

“Pentru acest gen de campanie, este foarte inspirant locul în care trăim, e plin de poveşti. Iar în această campanie vrem ca toate poveştile să fie reale. Într-adevăr chestii care se întâmămplă, personaje cunoscute s.a.”, a declarat Bogdan Naumovici într-un interviu acordat paginademedia.ro despre spoturile CityBingo care rulează în prezent pe micile ecrane.

Bogdan Naumovici îşi caută inspiraţia în poveştile prietenilor şi în ştirile din presă. Astfel, echipei de la 23 Communication Ideas nu le-a rămas indiferentă nici ştirea scrisă de paginademedia.ro cu deţinutul care cere 180 milioane de lei despăgubire postului Naţional TV pentru că a difuzat o reclamă în timpul filmului Ştefan Cel Mare.

“În timpul filmului au difuzat reclamă, încît sa amestecat filmul cu reclama în mintea mea, încît nam înţeles nimic din film pentru căci mau păcălit că dă film.”, scria deţinutul în reclamaţia făcută împotriva postului Naţional TV.

Carmen Andronache: Care este ideea campaniei?
Bogdan Naumovici, director de creaţie 23 Communication Ideas: Ideea campaniei decurge din ideea de business a City Bingo, repectiv un joc la scară naţională, cu trageri din juma’ în juma’ de oră, 24 de ore din 24, în 400 de locaţii. Jocul este făcut să-i ajute pe români să mai câştige un ban, în aceste vremuri destul de precare din punct de vedere financiar.

De aici şi ideea campaniei. Dacă vrei să câştigi bani, nu te apuca de tot felul de prostii, ci câştigă-i la CityBingo. Am utilizat în toate spoturile (sunt patru filmate până acum şi probabil vor fi mai multe, numai cazuri reale) oameni care fac tot felul de lucruri, absolut ieşite din comun, să facă rost de bani. Sunt multe cazuri de acest gen, le vedem în fiecare zi prin ziare.

Să înţeleg că de acolo vă culegeţi cazurile?
Da, da, din ziare, din ce ştim, ce auzim. Povestea cu perişoarele, celălalt spot care a rulat, este o poveste pe care o ştiu de la un prieten, care a fost martor. E vorba de un ospătar care încasa banii pentru ciorbele de perioşoare, după care le mai cerea bani, separat, şi pentru câte perişoare au avut în ciorbă. Iar Constantin Marin este un om din Titu, care cu asta se ocupă, l-aţi văzut la televizor şi o să mai vedeţi şi alţii. Sunt tot felul de cazuri. Ce să zic, mă uitam săptămâna trecută în presă, şi am dat de un domn care este în puşcărie şi care a dat în judecată postul National TV pentru că a băgat o reclamă în timpul unui film.

Noi am scris ştirea asta.
Ah, da, la voi am vazut-o! El este un exemplu perfect de caz pe care l-aş ilustra în campania asta. Fiindcă a cerut 50 de milioane de dolari, nu mai ştiu, o sumă din asta uriaşă. Faptul că a cerut bani, mi-l califică foarte repede pentru această campanie.

Ar fi interesant să-l vedem pe TV...
Nu zice hop... L-am pus în baza noastră de date pentru eventuale cazuri de acest gen. O să mai vedeţi hoţi bulgari care au spart bancomatul din sediul poliţiei de pe Ştefan cel Mare. Pe unul dintre ei l-au găsit, ei neştiind că acolo este poliţia. Sunt tot felul de poveşti...

Noroc că trăim în România...
Nu e aşa bine că trăim în România, dar pentru acest gen de campanie, este foarte inspirant locul în care trăim, e plin de poveşti. Şi în această campanie vrem ca toate poveştile să fie reale. Într-adevăr chestii care se întâmăplă, personaje cunoscute s.a.

Când o să înceapă în forţă jocul şi campania de comunicare?
De la 1 octombrie. Din păcate nu au fost gata toate locaţiile la 17 septembrie, când am vrut să-i dăm drumul. N-au fost toate branduite, toate funcţionale şi atunci a trebuit amânată, forţa să-i spunem, până la 1 octombrie. Atunci o să fie plin de spoturi. Campania a început încă uşurel, aş zice.

Ce alte personaje veţi mai avea în spoturi?
Pe unul îl cunoaşteţi sigur, ca personaj real, pentru că a fost pe la toate talk-show-urile, s-a vorbit despre el. Care tot aşa vrea bani din senin. O să vedeţi despre ce este vorba.

Nu cred că se va juca City Bingo în Dorobanţi

Cărui public vă adresaţi?
Ne adresăm tuturor românilor, dar în special ne adresăm celor care sunt susceptibili să joace acest joc. Probabil vorbim cu românul mediu, românul cu educaţie medie, cu venituri medii şi spre mici, nu cred că se va juca City Bingo în Dorobanţi, neapărat. Nu cred că în cafenelele din Dorobanţi e target-ul nostru. Target-ul este mai degrabă în urbanul mediu, în cartierele din Bucureşti, să spunem. Sigur, poate să joace oricine. De asemenea, în fiecare zi, la ora 21.00 va fi şi o tragere specială pe OTV, deci de aici vă puteţi da seama care este publicul ţintă.

Când vom putea vedea pe TV aceste trageri speciale?
De la 1 octombrie ar trebui să înceapă toate. Ar fi trebuit să înceapă de pe 17 septembrie, a fost una atunci. Revin, este din cauza extinderii locaţiillor. Nu e simplu să ai 400 de locaţii în toată ţara, care să fie toate branduite, toate funcţionale în acelaşi timp.Dar o să fie.

Pe ce canale rulează campania? Am înţeles de la Mihai Lala, administratorul City Bingo, că spoturile sunt difuzate pe majoritatea posturilor, mai puţin cele din trustul Intact.
Este mai puţin Intact, pentru că ei au jocul de bingo Metropolis, e firesc, concurenţa se desfăşoară pe Antenă, nu? Atunci mi se pare firesc. Nci nu m-aş duce să forţez mâna Intactului, când au un parteneriat cu concurenţa, e firesc.

Mai spune-mi de subiectele abordate în spoturilor voastre.
Subiectele sunt absolut interminabile în România. Noi când am început să ne gândim am avut 8-10 poveşti de genul acesta. Şi apar, de exemplu ca cel care a dat Naţional TV în judecată. Astfel de ştiri apar în fiecare săptămână. Cu siguranţă vom avea spoturi cu câştigătorii de la Bingo, cu ce au făcut ei cu banii. Ca la orice campanie de comunicare pentru un astfel de joc. E firesc să arăt cine a câştigat, cât a câştigat s.a. Subiectul este savuros, nouă ne place.

Cât de nouă este ideea de a face o campanie exclusiv după cazuri reale, în România?

Păi, vă mai dau un exemplu. Acum 10 ani, am făcut Piticarul de la berea Bucegi, cu nea Becu (Constantin Becu n.r), omul care face pitici de grădină în Săftica. El e caz real, el trăieşte şi face pitici. Ca şi campanie, numai cu cazuri reale, nu mai ştiu. Atunci am vrut ca Bucegiul să aibă o astfel de campanie, dar, din păcate, a rămas doar cu un spot.

De exemplu, domnul din Titu, cel pe care l-aţi văzut cu lingura în cap, eu am vrut să-l filmez încă de atunci când am făcut campania pentru Bucegi. Pentru că l-am văzut la un moment dat, pe ProTV, pe la sfârşitul anilor ’90 şi mi-a rămas în cap de atunci. Acum, când am avut ocazia să fac această campanie i-am trimis p’aştia să-l caute direct: “Bă, era unul acum 10 ani în Titu, care ştie să cânte aşa...“ Şi l-au găsit, e absolut savuros domnu’ Marin.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • fost casier fost casier
    Cei mai mari tzepari! N-au dat premiile pe noiembrie,salariile si nici nu mai raspund la telefoane. Nu stie nimeni pe cine mai putem contacta sa ne cerem drepturile din salarii si premii,nu mai raspunde nimeni la nici un nr de telefon. Japca pe fatza!
  • mircea mircea
    de ce nu crezi?
    justifica.eu stiu multi cistigatori,curaj.nu sta in umbra.
  • anonim anonim
    hotie la city bingo eu nu cred in jocu asta
  • goguta goguta
    nu stiu cum sa va fac sa intelegeti
    sa vedeti legatura
    dintre sula si prefectura
    spoturile sunt ok
    orice spot are 2 parti
    partea care atrage atentia
    partea care transmite mesajul
    indiferent ce arata prima parte
    important mesajul
    asa ca,,,,,,,nu fiti circotasi
    citybingo e un joc cit se poate de ok
    nu are legatura cu calitatea spotului
    sa fiti iubiti
  • 3motive 3motive
    Tare! Nu?!...Parca a tunat si v-a adunat!...Ce rost are sa faci ..orice...cand avem numai "doctori docenti" cu "N" facultati la baza...care nu inteleg nimic?! Tu, personal nu o sa vezi...nimic, chiar daca te vei lovi de el (orice ar fi "EL")! Cum spuneam...nu va este adresata...WTF?!...
    P.S. netu` asta e un loc magic...e plin de voi!
  • io io
    mda, ce sa zic... nu gust glumele astea de autobaza. nu e frumos sa faci misto de persoanele cu dizabilitati, chiar daca sunt cazuri reale...

    ala cu moldova mi se pare cel mai trist... am citit acum citiva ani de cazul lui... imi pare rau de strabunicu-su... mare om, mare caracter...

    si tot nu inteleg care e legatura cu city bingo? daca esti cu capul si vrei sa faci bani, in loc sa te prostesti, mai bine joci la bingo? ce cretin ar putea fi convins de un astfel de slogan?
  • furdui furdui
    spoturile sunt bine tintite si amuzante.circotasii nu fac altceva decit sa denigreze,de ce nu vin ei cu idei mai bune?
    in fond orice spot are scopul de a atrage atentia pt a citii mesajul care se transmite.referitor la jocul citybingo-am urmarit ope net jocul de la inceput-17 septembrie,este cit se poate de corect si daca faci o analiza se cistiga la fiecare tragere milioane....................nu 10 lei ca la alte jocuri,sau tragere la caciula.
    pina acum am facut socoteala pe real si am tras concluzia ca zilnic cistiga cam 40-50 de jucatori,plus ca in 2 saptamini sau cistigat 6 jocuri de linie acumulata de peste 160 mil lei vechi,pe total intro saptamina cistiga peste 300 de jucatori asta inseamna peste a400 pe luna .numai la tragerile din ora in ora,basca cei de la tragerea speciala de pe otv,numai pe 1 oct au fost 150 de cistigatori cu sume consistente,la linie peste 20 mil si la bingo peste 40 mil de fiecare jucator,asa ca nu au rost comebtariile negative,
    daca faceti paralela intre citybingo si alte jocuri trrageti singuri concluzuia
  • Silviul Silviul
    Calmeaza-te ca poate te Becel...
  • amdraci amdraci
    *va place
  • amdraci amdraci
    Spoturile lui B.N. au prins pentru ca pe vremea aia nu erau atat de multi experti in commenturi pe net. De exemplu, acum voua ca place spotul Becel.
  • 3motive 3motive
    Ba..."ce carcote" pe aici..Tocmai ce a zis omul ca e un caz real...si in esenta spotul ala isi face treaba, vinde bingo si atat!...bine ca nu sunteti cine stie ce directori prin vreo agentie de publicitate sau in vreo firma care vrea publicitate radio - tv...Din pacate, in ultima vreme, numai de unii ca voi am dat...faceti filosofia batului de chibrit! Campania e ok si nu va e adresata, znobilor!
  • hhhh hhhh
    slabut, slabut... ca sa nu zic scremut... regret ca am aflat ca spoturile alea au fost facute de naumovici... omul care a bagat batman, batman si era ta-su, ma, in folclorul urban.
  • dd dd
    BN a gresit iar targetul. de parca unul care gusta gluma s-ar baga la un joc de gen. Improvizatia are o limita. ala negru de plateste greu e BN
  • geo geo
    spoturile mi se pare enervante si neprofesioniste... dar poate sunt pe gustul publicului tinta. in plus, nu te conving sa cumperi produsul/ participi la concurs.

Trimite un comentariu

sus