Skip to main content

Turcescu, despre excursia în Noua Zeelandă: “nu a avut loc nimic obscur în această deplasare”

 

Publicitate

ACTUALIZARE: Vlad Macovei, redactor şef al Evenimentului zilei, spune că nu este nicio problemă, cât timp cei de la RMCG nu au impus condiţii. "Port pe umeri povara crimei mele etice, amestecată cu factura de avion şi cu prezumţia de curiozitate", scrie Doru Buşcu. Punctele lor de vedere, în articol.

Vă asigur că nu a avut loc nimic obscur în această deplasare. Ne-am asumat-o după o gândire atentă”, a declarat pentru paginademedia.ro Robert Turcescu, despre excursia în Noua Zeelandă oferită de Roşia Montana Gold Corporation. “M-am dus de curiozitate, nu am ocazia în România să înţeleg cum are loc acest proces al cianurării”, argumentează el.

Isteria asta în jurul subiectului - vai au plecat, i-au mituit, le-au dat bani, aurul, cianura, Roşia Montană, ne-au cumpărat, ne-am vândut - mi se pare o chestiune de prost gust”, mai spune Turcescu.

Vorba turcului, pentru toţi cei care s-au apucat să scrie astfel de mizerii, n-am decât două cuvinte, dar repet, vorba turcului: “hai sictir!”””. Declaraţia lui Robert Turcescu, în continuare:

"M-am săturat de toată ipocrizia şi prostia existentă la nivelul unora dintre colegii de breaslă. Vreau să vă amintesc tuturor că această deplasare este a treia organizată de Gold Corporation. Aţi citit sau au citit cu toţii cei care zilele astea fac un mare tam-tam în legătură cu această deplasare, foarte clar, scrisoarea pe care am primit-o de la organizatori în legătură cu această deplasare, că evident nici nu aveau cum să ne impună abordări editoriale.

M-am dus de curiozitate, nu am ocazia în România să înţeleg cum are loc acest proces al cianurării. Ca experienţă jurnalistică mi se pare o chestiune extraordinară.

Am fost în ţara cea mai ecologistă (sau printre ţările cele mai ecologiste) din lume. Oamenii aceia au o grijă obsesivă faţă de tot ceea ce înseamnă mediu. Gândiţi-vă că România admite o centrală atomo-electrică cum e cea de la Cernavodă. Ei bine, Noua Zeelandă nu e de acord cu o astfel de chestiune. În schimb, Noua Zeelandă are o astfel de mină de extragere a aurului prin procesul cianurării.

Asta nu înseamnă că eu dau un cec în alb proiectului de la Roşia Montană. Am fost, am văzut cum au pus în aplicare cei de la Newmont o astfel de mină în Waihu. M-am convins la faţa locului că procesul pe care îl desfăşoară acolo este în acord cu normele de mediu pentru comunitatea respectivă. Dar de aici şi până la ceea ce vor face cei de la Gold Corporation, dacă vor face la Roşia Montană, e o cu totul altă poveste.

Eu voi păstra, dacă vreţi, ochii deschişi şi mintea trează să văd dacă într-adevăr cei de la Gold Corporation sunt în stare să aplice modelul pe care l-am văzut acolo la Waihu. Din declaraţiile lor, în acest moment, declaraţii pe care ni le-au acordat în această deplasare şi din discuţiile pe care le-am avut, înţeleg că ceea ce vor ei să realizeze la Roşia Montană este un proiect de trei ori mai ecologist din ce am văzut noi la Newmont.

Bun, deocamdată vorbim pe baza unor declaraţii de bune intenţii făcute de ei. În acelaşi timp, maniera isterică şi absolut penibilă în care au înţeles să reacţioneze unii dintre “colegii noştri de breaslă” care mai aveau puţin şi cred că îşi dădeau foc în piaţa publică, de grija acestei deplasări, mi se pare absolut ridicolă.

Să cereţi tuturor celor care au scris în ultima perioadă despre această deplasare să numească măcar în treacăt zecile de deplasări în care au fost pe banii unor multinaţionale, pe banii unor corporaţii sau chiar pe banii Guvernului României. Faceţi un calcul cam cât a cheltuit statul român cu minunaţii jurnalişti pe care i-a cărat ani de zile în avioane prezidenţiale sau guvernamentale şi vedeţi apoi care este rezultatul unei astfel de investigaţii.

Da, admit, costurile unei astfel de deplasări sunt mari, nu-ţi oferă nicio companie de media posibilitatea să faci o astfel de documentare la faţa locului.

Isteria asta în jurul subiectului - vai au plecat, i-au mituit, le-au dat bani, aurul, cianura, Roşia Montană, ne-au cumpărat, ne-am vândut - mi se pare o chestiune de prost gust şi în niciun caz nu are legătură cu ce înseamnă jurnalistică.

Nu sunt responsabil cu tot ceea ce înseamnă partea luminoasă a meseriei de jurnalist, dar vă asigur că nu a avut loc nimic obscur în această deplasare. Ne-am asumat-o după o gândire atentă.

Nu mă bucur la un ciubuc de 10.000 de euro, sunt un jurnalist care şi-a câştigat suficienţi bani în 17 ani de meserie încât să mă uit la un ciubuc de 10.000 de euro, cât o fi costat deplasarea noastră în Noua Zeelandă.

Aşa că vorba turcului, pentru toţi cei care s-au apucat să scrie astfel de mizerii, n-am decât două cuvinte, dar repet vorba turcului: “hai sictir!”"

Vlad Macovei: Cel mai important este să nu ţi se impună ceva

Vlad Macovei, redactor şef Evenimentul zilei, spune că RMGC nu a impus nimic jurnaliştilor care au participat la excursia din Noua Zeelandă.

Paginademedia.ro: Care sunt limitele unei invitaţii. Când poate fi acceptată şi când refuzată?
Vlad Macovei:
Depinde de la caz la caz. Cel mai important este să nu ţi se impună ceva. În această situaţie nu a fost cazul.

Cu ce te-a ajutat excursia?
Pot spune că, pentru prima dată, am văzut cum arată o mină de aur şi cum este folosită o tehnologie similară cu ce se va folosi la Roşia Montana.

Vei scrie ceva după această deplasare?
Asta rămâne să decid.

Doru Buşcu: În deplină cunoştinţă de cauză, nesilit şi nemomit, am acceptat invitaţia Roşiei Montane Gold Corporation în Noua Zeelandă

La întrebările privind excursia din Noua Zeelandă, Doru Buşcu, directorul editorial al Academiei Caţavencu, a trimis paginademedia.ro către două articole pe care le-a semnat în săptămânalul satiric.

Redăm, în continuare, câteva fragmente din cele două articole:

Editorial: “Hazul şi otrava cianurii”

În România, în Noua Zeelandă sau în manualul de clasa a şaptea, cianura e o substanţă periculoasă, care poate ucide la simpla atingere. Cu toate astea, săptămîna trecută, cîţiva jurnalişti nu s-au sfiit s-o ia în gură, aşa periculoasă cum e. Ei sînt jurnaliştii vigilenţi ai presei române – ăia care stau de planton la uşa moralei şi nu obosesc niciodată să aibă păreri în dauna ideilor. Lor am uitat să le cer permisiunea de a survola Asia, Australia şi o parte din ceea ce ei numesc, în mod confuz, deontologie. Of!

În deplină cunoştinţă de cauză, nesilit şi nemomit, am acceptat invitaţia Roşiei Montane Gold Corporation în Noua Zeelandă.

Am pus mitologia patetică a otrăvii din Carpaţi alături de evidenţa relaxată a unui caz real. Călătoria s-a dovedit, iată, folositoare. Am văzut cu ochii mei că, mînuită cu seriozitate, cianura nu omoară mediul, aşa cum povestesc, incontinent, basmele ecologiei româneşti.

Însă corul moraliştilor avea motoarele pornite. Un număr apreciabil de urechişti, în al căror discurs se împletesc clişeul, prostia festivă şi bucuria de a-ţi trage un şut cînd eşti întors cu spatele, a luat drapelul purităţii în braţe.

„Proiectul Roşia Montană e controversat“ – e unul din argumentele rămînerii în ţară. Păi, dacă e controversat, nu e firesc să lămureşti controversa? De ce să stai înşurubat în scaun şi să vorbeşti despre ceea ce încă nu e, cînd poţi să vezi ceva ce există deja? De ce să nu priveşti cu calm o problemă care, în fond, e o problemă de chimie? De ce să amesteci, la o adică, frustrările tale cu cheful altuia de a nu le avea?

Violenţa cu care aceşti iacobini de maidan s-au năpustit să înnegrească pagini şi să condamne în contumacie un grup rezonabil de jurnalişti voiajori are ceva din zelul anilor ‘50. Pe vremea aia, cînd chiaburii erau trimişi la Canal şi profesorii erau alungaţi din universităţi cu un simplu denunţ, un mare scriitor, dat jos de la catedra de Litere, a fost oprit de un student proletar. „Tovarăşe“, i-a zis studentul, „eu vă apreciez ca scriitor, să ştiţi, dar ca om vă consider anacronic.“ „Băiete“, i-a răspuns bătrînul, „eu ca scriitor nu te cunosc, iar ca om, te bag în pizda mă-tii!“

Reportaj: “Cum m-am distrat în Noua Zeelandă”

În această ţară, în care poluarea e întîiul nume al diavolului, se extrage aur cu ajutorul cianurilor. Fac parte din grupul jurnaliştilor români care a mers la Waihu să vadă cum decurge procesul de otrăvire, demonizat cu rîvnă în presa română, inclusiv de către publicaţia pe care o reprezint. E o excursie costisitoare, plătită de Roşia Montană Gold Corporation, compania care vrea să aplice aceeaşi tehnologie, printre pet-uri şi ONG-uri patetice, în munţii noştri dacici. Port pe umeri povara crimei mele etice, amestecată cu factura de avion şi cu prezumţia de curiozitate.

Într-o ţară cu delir eco-maniacal ca Ţara Norului Lung, acest lac (depozitul final al ceanurii n.r.) ar trebui înfierat în presă, scos în afara legii, aruncat în aer, spînzurat de picioare şi ţinut cu ochii în fum de ardei. Cînd colo, ce să vezi? Pe el se bălăcesc cîrduri de raţe sălbatice şi se desfăşoară concursul anual de înot al copiilor din ţinutul Waihu. Din el se bea apă în mod curent, aşa cum a făcut o parte din grupul jurnaliştilor români, văzînd că ghidul local, care a băut înainte, trăieşte.

Citeşte şi:

Petrişor Obae şi Carmen Andronache

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • tdk tdk
    Poate n-ar trebui sa vorbesti in numele intregului popor si mai mult,poate ar trebui sa citesti cu atentie inainte sa sari la atac
  • farcas farcas
    Daca citesti cu atentie vei observa ca Turcescu vorbeste de ziaristii care l-au atacat. Nu de tine. Se pare ca te dedici prea mult cauzei jurnalistilor.
  • Hala Hala
    Dar pe tine te intereseaza? Caci daca da, atunci ar trebui sa asculti ambele pareri, nu doar cele care iti convin. "Adevarul este rareori pur si niciodata simplu"
  • mircea mircea
    Lumea se apara? Te aperi de ce? Acesti jurnalisti au fost atacati inainte de a spune ceva. Li s-au pus in carca tot felul de acuzatii, fara sa-i intrebe nimeni nimic. Ti se pare ca asta este corectitudine din partea presei?
  • florin g. florin g.
    Tu cred ca nu stii sa citesti. Jurnalistii nu au fost obligati sa scrie. Prin urmare nu trebuie sa intrebe pe nimeni. Misto-ul asta al tau nu ma face decat sa cred ca esti platit sa scrii impotriva lor.
  • sergiu sergiu
    Ce sa comentezi, cand presa te suna ca sa te acuze, cand parerea ta este luata la misto si oricum esti acuzat de spaga indiferent de ce spu. Tie ti se pare corect?
  • sorin sorin
    In final, tine doar de jurnalist. Nu consider ca este important pe banii cui s-a dus. Sa fim seriosi! Bugetele presei nu permit o asemenea deplasare. Si atunci? Mi se pare firesc sa stiu si eu, cum s-a realizat acel proces in alta parte. Refuzul de a te documenta mi se pare o greseala si mai mare.
  • mircea mircea
    Spune-mi, draga geontologule, ai vazut tu cu ochii tai ce presupune extractia cu cianura?. Normal ca nu. Tie iti place doar sa comentezi.
  • mircea mircea
    E de necrezut incapatanarea unora de a persista in acest atac absurd la adresa unor jurnalisti care s-au dus sa se documenteze. Ok, pe banii companiei. Si? Dupa cum citesc nici macar nu sunt obligati sa scrie, nu mai vorbesc sa scrie de bine. E clar ca exista prea multa rautate in presa.
  • hagy boy hagy boy
    care vestigii romane? daca o companie face investitii in timp ce minerii aia mor de foame cu 80% somaj si vor sa respecte mediul mai mult decat respecta baciul ion oile voi tot impotriva sunteti, daca statul roman lua aurul si distrugea mediul(cu siguranta ar fi facut asta) in totalitate , atunci mai erati ecologisti? sau e doar o alta companie care vrea sa ia aurul si incearca sa o dea pe asta jos, iar voi sunteti platiti pentru a spune aberatii ecologiste, hai sa salvam mustele ca am auzit noi ca mor dupa vro 2 saptamani , si ce ne-am face noi fara muste ...
  • GALINA BLANCA GALINA BLANCA
    daca luau pe cineva care este independent, cum au si luat, tot nu va convine ... spuneati ca aia oricum sunt cenzurati de sefii platiti, daca au luat sefii , iar nu va convine ca ei sunt cei care sunt da si nu ... ma intreb pe cine sa fi luat? pe basescu?
  • klarabelle klarabelle
    jurnalistii ecologisti nu au vrut sa se duca, nu ca nu au fost invitati , iar chiar daca se duceau si aveau cea mai mare integritate inainte, ar fi fost disreditati, ca in romania toti dam mita si credem ca asa fac si strainii
  • javrete javrete
    era imposibil ca romanu sa nu sara cu gura ... as vrea sa vad cati dintre voi ar fi refuzat o excursie all inclusiv in noua zeelanda, in care iti faci meseria de jurnalist ... si nu e necesar sa raspundeti ca toti ati spune da, si eu as spune da. dar asta e in romania, lumea e ipocrita, doar acuza si se da in stanga si in dreapta ca nu e bine ca nu e ok, dar toti ar face si fac la fel ...
  • katemina V katemina V
    daca ar fi prima campanie de genu din romania(a se vedea campania coca-cola de la olimpiade) as intelege, de ce in romanai tot ce inseamna idei in contradictoriu = mita? chiar e imposibil ca ceea ce au vazut ei acolo sa fie in conformitate cu normele de poluare etc , si sa nu uitam ca vorbim de noua zeelanda, nu de bulgaria ...
  • ion ion
    Turcescu dupa felul in care voirbeste dovedeste ca Nu are habar de minerit , nu are habar sa-si ascunda diploamtic "ungerea' asa ca nu-mi ramine decit sa-i zic si eu hai sictir Un dobitoc arogant si plin de el Sa speram ca nu va reusii sa manipuleze

Trimite un comentariu

sus