Skip to main content

Turcescu, despre excursia în Noua Zeelandă: “nu a avut loc nimic obscur în această deplasare”

 

Publicitate

ACTUALIZARE: Vlad Macovei, redactor şef al Evenimentului zilei, spune că nu este nicio problemă, cât timp cei de la RMCG nu au impus condiţii. "Port pe umeri povara crimei mele etice, amestecată cu factura de avion şi cu prezumţia de curiozitate", scrie Doru Buşcu. Punctele lor de vedere, în articol.

Vă asigur că nu a avut loc nimic obscur în această deplasare. Ne-am asumat-o după o gândire atentă”, a declarat pentru paginademedia.ro Robert Turcescu, despre excursia în Noua Zeelandă oferită de Roşia Montana Gold Corporation. “M-am dus de curiozitate, nu am ocazia în România să înţeleg cum are loc acest proces al cianurării”, argumentează el.

Isteria asta în jurul subiectului - vai au plecat, i-au mituit, le-au dat bani, aurul, cianura, Roşia Montană, ne-au cumpărat, ne-am vândut - mi se pare o chestiune de prost gust”, mai spune Turcescu.

Vorba turcului, pentru toţi cei care s-au apucat să scrie astfel de mizerii, n-am decât două cuvinte, dar repet, vorba turcului: “hai sictir!”””. Declaraţia lui Robert Turcescu, în continuare:

"M-am săturat de toată ipocrizia şi prostia existentă la nivelul unora dintre colegii de breaslă. Vreau să vă amintesc tuturor că această deplasare este a treia organizată de Gold Corporation. Aţi citit sau au citit cu toţii cei care zilele astea fac un mare tam-tam în legătură cu această deplasare, foarte clar, scrisoarea pe care am primit-o de la organizatori în legătură cu această deplasare, că evident nici nu aveau cum să ne impună abordări editoriale.

M-am dus de curiozitate, nu am ocazia în România să înţeleg cum are loc acest proces al cianurării. Ca experienţă jurnalistică mi se pare o chestiune extraordinară.

Am fost în ţara cea mai ecologistă (sau printre ţările cele mai ecologiste) din lume. Oamenii aceia au o grijă obsesivă faţă de tot ceea ce înseamnă mediu. Gândiţi-vă că România admite o centrală atomo-electrică cum e cea de la Cernavodă. Ei bine, Noua Zeelandă nu e de acord cu o astfel de chestiune. În schimb, Noua Zeelandă are o astfel de mină de extragere a aurului prin procesul cianurării.

Asta nu înseamnă că eu dau un cec în alb proiectului de la Roşia Montană. Am fost, am văzut cum au pus în aplicare cei de la Newmont o astfel de mină în Waihu. M-am convins la faţa locului că procesul pe care îl desfăşoară acolo este în acord cu normele de mediu pentru comunitatea respectivă. Dar de aici şi până la ceea ce vor face cei de la Gold Corporation, dacă vor face la Roşia Montană, e o cu totul altă poveste.

Eu voi păstra, dacă vreţi, ochii deschişi şi mintea trează să văd dacă într-adevăr cei de la Gold Corporation sunt în stare să aplice modelul pe care l-am văzut acolo la Waihu. Din declaraţiile lor, în acest moment, declaraţii pe care ni le-au acordat în această deplasare şi din discuţiile pe care le-am avut, înţeleg că ceea ce vor ei să realizeze la Roşia Montană este un proiect de trei ori mai ecologist din ce am văzut noi la Newmont.

Bun, deocamdată vorbim pe baza unor declaraţii de bune intenţii făcute de ei. În acelaşi timp, maniera isterică şi absolut penibilă în care au înţeles să reacţioneze unii dintre “colegii noştri de breaslă” care mai aveau puţin şi cred că îşi dădeau foc în piaţa publică, de grija acestei deplasări, mi se pare absolut ridicolă.

Să cereţi tuturor celor care au scris în ultima perioadă despre această deplasare să numească măcar în treacăt zecile de deplasări în care au fost pe banii unor multinaţionale, pe banii unor corporaţii sau chiar pe banii Guvernului României. Faceţi un calcul cam cât a cheltuit statul român cu minunaţii jurnalişti pe care i-a cărat ani de zile în avioane prezidenţiale sau guvernamentale şi vedeţi apoi care este rezultatul unei astfel de investigaţii.

Da, admit, costurile unei astfel de deplasări sunt mari, nu-ţi oferă nicio companie de media posibilitatea să faci o astfel de documentare la faţa locului.

Isteria asta în jurul subiectului - vai au plecat, i-au mituit, le-au dat bani, aurul, cianura, Roşia Montană, ne-au cumpărat, ne-am vândut - mi se pare o chestiune de prost gust şi în niciun caz nu are legătură cu ce înseamnă jurnalistică.

Nu sunt responsabil cu tot ceea ce înseamnă partea luminoasă a meseriei de jurnalist, dar vă asigur că nu a avut loc nimic obscur în această deplasare. Ne-am asumat-o după o gândire atentă.

Nu mă bucur la un ciubuc de 10.000 de euro, sunt un jurnalist care şi-a câştigat suficienţi bani în 17 ani de meserie încât să mă uit la un ciubuc de 10.000 de euro, cât o fi costat deplasarea noastră în Noua Zeelandă.

Aşa că vorba turcului, pentru toţi cei care s-au apucat să scrie astfel de mizerii, n-am decât două cuvinte, dar repet vorba turcului: “hai sictir!”"

Vlad Macovei: Cel mai important este să nu ţi se impună ceva

Vlad Macovei, redactor şef Evenimentul zilei, spune că RMGC nu a impus nimic jurnaliştilor care au participat la excursia din Noua Zeelandă.

Paginademedia.ro: Care sunt limitele unei invitaţii. Când poate fi acceptată şi când refuzată?
Vlad Macovei:
Depinde de la caz la caz. Cel mai important este să nu ţi se impună ceva. În această situaţie nu a fost cazul.

Cu ce te-a ajutat excursia?
Pot spune că, pentru prima dată, am văzut cum arată o mină de aur şi cum este folosită o tehnologie similară cu ce se va folosi la Roşia Montana.

Vei scrie ceva după această deplasare?
Asta rămâne să decid.

Doru Buşcu: În deplină cunoştinţă de cauză, nesilit şi nemomit, am acceptat invitaţia Roşiei Montane Gold Corporation în Noua Zeelandă

La întrebările privind excursia din Noua Zeelandă, Doru Buşcu, directorul editorial al Academiei Caţavencu, a trimis paginademedia.ro către două articole pe care le-a semnat în săptămânalul satiric.

Redăm, în continuare, câteva fragmente din cele două articole:

Editorial: “Hazul şi otrava cianurii”

În România, în Noua Zeelandă sau în manualul de clasa a şaptea, cianura e o substanţă periculoasă, care poate ucide la simpla atingere. Cu toate astea, săptămîna trecută, cîţiva jurnalişti nu s-au sfiit s-o ia în gură, aşa periculoasă cum e. Ei sînt jurnaliştii vigilenţi ai presei române – ăia care stau de planton la uşa moralei şi nu obosesc niciodată să aibă păreri în dauna ideilor. Lor am uitat să le cer permisiunea de a survola Asia, Australia şi o parte din ceea ce ei numesc, în mod confuz, deontologie. Of!

În deplină cunoştinţă de cauză, nesilit şi nemomit, am acceptat invitaţia Roşiei Montane Gold Corporation în Noua Zeelandă.

Am pus mitologia patetică a otrăvii din Carpaţi alături de evidenţa relaxată a unui caz real. Călătoria s-a dovedit, iată, folositoare. Am văzut cu ochii mei că, mînuită cu seriozitate, cianura nu omoară mediul, aşa cum povestesc, incontinent, basmele ecologiei româneşti.

Însă corul moraliştilor avea motoarele pornite. Un număr apreciabil de urechişti, în al căror discurs se împletesc clişeul, prostia festivă şi bucuria de a-ţi trage un şut cînd eşti întors cu spatele, a luat drapelul purităţii în braţe.

„Proiectul Roşia Montană e controversat“ – e unul din argumentele rămînerii în ţară. Păi, dacă e controversat, nu e firesc să lămureşti controversa? De ce să stai înşurubat în scaun şi să vorbeşti despre ceea ce încă nu e, cînd poţi să vezi ceva ce există deja? De ce să nu priveşti cu calm o problemă care, în fond, e o problemă de chimie? De ce să amesteci, la o adică, frustrările tale cu cheful altuia de a nu le avea?

Violenţa cu care aceşti iacobini de maidan s-au năpustit să înnegrească pagini şi să condamne în contumacie un grup rezonabil de jurnalişti voiajori are ceva din zelul anilor ‘50. Pe vremea aia, cînd chiaburii erau trimişi la Canal şi profesorii erau alungaţi din universităţi cu un simplu denunţ, un mare scriitor, dat jos de la catedra de Litere, a fost oprit de un student proletar. „Tovarăşe“, i-a zis studentul, „eu vă apreciez ca scriitor, să ştiţi, dar ca om vă consider anacronic.“ „Băiete“, i-a răspuns bătrînul, „eu ca scriitor nu te cunosc, iar ca om, te bag în pizda mă-tii!“

Reportaj: “Cum m-am distrat în Noua Zeelandă”

În această ţară, în care poluarea e întîiul nume al diavolului, se extrage aur cu ajutorul cianurilor. Fac parte din grupul jurnaliştilor români care a mers la Waihu să vadă cum decurge procesul de otrăvire, demonizat cu rîvnă în presa română, inclusiv de către publicaţia pe care o reprezint. E o excursie costisitoare, plătită de Roşia Montană Gold Corporation, compania care vrea să aplice aceeaşi tehnologie, printre pet-uri şi ONG-uri patetice, în munţii noştri dacici. Port pe umeri povara crimei mele etice, amestecată cu factura de avion şi cu prezumţia de curiozitate.

Într-o ţară cu delir eco-maniacal ca Ţara Norului Lung, acest lac (depozitul final al ceanurii n.r.) ar trebui înfierat în presă, scos în afara legii, aruncat în aer, spînzurat de picioare şi ţinut cu ochii în fum de ardei. Cînd colo, ce să vezi? Pe el se bălăcesc cîrduri de raţe sălbatice şi se desfăşoară concursul anual de înot al copiilor din ţinutul Waihu. Din el se bea apă în mod curent, aşa cum a făcut o parte din grupul jurnaliştilor români, văzînd că ghidul local, care a băut înainte, trăieşte.

Citeşte şi:

Petrişor Obae şi Carmen Andronache

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • udi alan udi alan
    bre, sultane!turc(escu)...tu ai desigur impresia ca lumea asta sictirita de tine, de fapt din invidie te tavaleste prin toate haznalele...
    gresesti, lumea se apara, lumea se sufoca de atata sila...
    iar tu "jurnalistule de 17 ani"(pe dambovita) esti asa generos sa inspiri lumii sila!!! asta talent!
  • Wayne Wayne
    Toti turistii astia de 100 % Pure New Zealand sunt sefi care n-au mai fost pe teren de ani de zile. O exclud de aici pe "jurnalista" Floriana Jucan, al carei palmares cu interviuri la cald de la Gigi Kent la Fathi Taher il stie toata lumea si a carei revista de doi bani are un tiraj care intra in juma' de portbagaj de Logan.
    Buscule, Turcescule, Macoveiule, T. Morare, pe cat punem pariu ba fratilor ca daca RMGC avea vreo mina d-asta ecologica prin Bulgaria sau Moldova nu va duceati?! Daca tot da morala pe dinafara din voi, de ce n-ati pasat invitatia sclavilor din subordine care se ocupa de subiecte de genul asta?
  • Mihaela Mihaela
    buna seara!
    am senzatia ca ne ia de tampiti...
    1. ma deranjeaza modul in care se exprima, modul in care ne vorbeste. Pana una alta...noi, cei ce citim nu i-am zis: "hai sictir". Probabil, ar trebui sa isi revizuiasca atitudinea si limbajul.
    2. Daca pe el in 17 ani de munca in presa nu-l intereseaza 10.000 de euro, ma intreb unde si cum a lucrat....Oare nu stie ca presa e platita foarte foarte prost??? Cred ca traim in alta lume...sau el traieste in alt univers.
    3. Daca era asa de corect si totul i s-a parut normal,plus, daca avea cat de cat CARACTER nu ne-ar fi tratat cu "hai sictir".

    Daca pana acum il admiram pe dl Turcescu, acum ma intreb cum sa reactionez atunci cand il vad la o emisiune sau, cum sa ii mai urmaresc emisiunea. Oare cu....HAI SICTIR??
    PS: poate ar fi bine sa vad si un raspuns din partea dumnealui la toate aceste comentarii...sau tot cu Hai sictir?
  • Pinocchio Pinocchio
    pai nu inteleg, daca nu se bucura la un ciubuc de 10,000 de euro, de ce nu si-a platit singur deplasarea daca chiar vroia sa se informeze si nu avea bani de la companie?
    si cand a fost ultima oara cand s-a deplasat sa se informeze despre un subiect, ca un reporter? acu 10 ani?

    manualele oricarui ziar / tv / radio respectabil din tari civilizate spune clar ca n-ai voie sa accepti sa-ti fie platite astfel de deplasari de compania direct interesata in relatarea unui subiect sau altul.

    sunt curios cat a primit per diem, moralistul
  • paul S paul S
    Ia uite ca e si obraznic spagasinul dreptatii!

    Indiferent ca-i vorba de masculul bucsei sau de ureche fina-cu piele de maslina.

    Daca va chemau unii la Ploiesti, sa vedeti cum se face margarina fara cianura de la Unilever, pierdeati jumate de zi, sa vedeti procesul tehnologic?

    Va zic eu ca nu veneati, mai curvulite simpatice!
    Cel mult trimiteati un sclav.

    Va transmit o flegma virtuala, simbol al modestului meu dispret, relaxat si detasat.

    Parca am in fata doi aurolaci de-aia care se arunca pe jos sa adune chistoacele zvarlite de trecatori.
    Dar au demnitate!

    Demnitatea lor de aurolac.
  • Bobby Cianura Bobby Cianura
    Esentialul in criza de nervi a lui Turcescu nu e urarea "hai sictir" ci declaratia jenant de sincera: "Nu mă bucur la un ciubuc de 10.000 de euro, sunt un jurnalist care şi-a câştigat suficienţi bani în 17 ani de meserie." Da, bai Turcescule. Asa-i. Ai castigat destul dar nenorocirea cu cei de tipul tau e ca niciodata 'destul' nu e destul. Martor e casoiul de la ANL. Cei care nu stiu povestea o pot gasi in cache-ul de la google. Martor e si faptul
    ca ai supt vartos de la doua sau mai multe oi simultan (Realitatea TV, Cotidianul, Europa FM) cat timp ti s-a permis. Cand nu ti s-a mai permis, ai facut saltul mortal in trustul lui Vantu, unde ai aterizat fix peste Realitatea FM, proiectul lansat de trei baieti destepti de la BBC (Tita, Striblea si Standavid). Un proiect pe care l-ai confiscat fara rusine din postura de director general si pe care l-ai dus la pierzanie prin conflictele tale interminabile cu ceilalti smekeri din trust. Cine citeste asta, s-o retina pentru ca se spune adevarul pentru prima oara: nu Turcescu a facut postul Realitatea FM, el doar l-a confiscat si si-a asumat meritele pana la un punct. Adica pana la punctul in care nu i-a mai convenit. A, si sa nu uitam, domnule deontolog, de persoana foarte apropiata sufletului si fizicului tau, pe care ai pus-o director la Marketing. Folosesc o exprimare eufemistica in speranta ca nu-mi va cenzura Obae comentariul. Cei care au lucrat direct cu tine, Turcescule, stiu exact despre cei vorba iar cand pui o papusa Barbie sa se ocupe de marketingul unui radio nu trebuie sa te miri daca rezultatul e fix un rahat cu apa rece. In incheiere, Turcescule, iti urez sincer sa-ti rupi gatul alaturi de Radu Moraru in compania unde vei 'lucra' in curand.
    Fara pic de respect,
    Cineva care te stie prea bine
  • deci da deci da
    Observ ca in Noua Zeelanda au fost numai sefi, deci persoane care iau decizii daca un material "intra" sau "iese"; nicidecum jurnalisti calificati in ecologie sau cei care de obicei se ingrijesc de investigarea cazului si redactarea materialului. asa ca dl Buscu poate sa poarte mai departe povara crimei lui etice, noi ne-am cam lamurit
  • George S. George S.
    Adica, tu il lasi pe Turcescu sa ne injure, global, pe toti, dar vrei ca noi sa ne purtam cu manusi?
    Pai, in virtutea dreptului la exprimare si ca sa ma pun la mintea ipochimenului, voi da si eu cuvantul sarbului, cum a dat el turcului: "jebem li ti mrtvu majku, svinjo!"
  • gheorghe zamfir gheorghe zamfir
    obscure au fost poate doar spriturile pe banii RMGC. cate bilete de avion intrau in salariile lunare ale fiecarui membru al delegatiei? 10-20? Daca erau asa curiosi de ce nu s-au dus pe banii lor?
  • Mina Mina
    Hahaha, Vlad Macovei zice ca ramane sa decida in ce masura va scrie sau nu! Traducere - stati sa-si intrebe seful (pe Claudiu Serban). Aoleu...sau, mai grav, poate ca va fi nevoie sa-l intrebe chiar pe "regizorul" Bobby Paunescu! Demn de sila.
  • uck uck
    este cumva de ras toata treaba. adica daca tie, ziarist cunoscut Turcescu, nu ti se pare nimic nelalocul ei participarea la aceasta excursie de ce atunci cand cei de la Kamikaze te-au sunat sa te intrebe pe unde esti, te-ai facut ca ploua pretextand ca esti in concediu. adica cumva in subconstient ti-era jena nu? ca altfel n-ai fi avut nici o problema sa raspunzi la 2 intrebari. parerea asta de jena, foarte bine surprinsa de ei, anuleaza toate explicatiile tale ulterioare.
  • Petrişor Obae Petrişor Obae
    Vă rog să folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, afirmații calomnioase și atacuri la persoană. Altfel, comentariile nu vor fi aprobate.
  • udi alan udi alan
    suntem prea prosti pt maria sa turc(escu)!...
    bre, sultane, de ce nu ti cauti mata un popor pe masura virtutii?!...
    si sa l iei cu tine si pe fratele intru virtute radu moraru.
  • sandman sandman
    Il intereseaza maxim pe Tuciurescu procesul asta cu cianuri. Ca si pe ailalti, de altfel. Japitele vindute si corupte din presa.
  • naivu naivu
    din cate inteleg, este normal sa faci documentare pe banii celui care face subiectul documentarii? si cata forta si mistouri in argumentatia gainarilor!

Trimite un comentariu

sus