Sorin Ovidiu Vîntu, patronul trustului Realitatea Caţavencu, a fost reţinut şi audiat astăzi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a fost audiat în dosarul fugii din România a lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, relatează Evenimentul Zilei şi Mediafax.
"Atunci când Traian Băsescu va pierde o bătălie să îl văd în locul meu", aceasta a fost singura declaraţia a patronului Realitatea Media, la ieşirea de la parchet – scrie Evenimenul Zilei.
Potrivit unor surse judiciare consultate de EVZ, Vîntu a fost pus sub acuzare pentru favorizarea infractorului. Autorităţile încearcă să stabilească circumstanţele în care Nicolae Popa a fost sprijinit pentru a părăsi România şi a se stabili în străinătate, sustrăgându-se astfel de la executarea unei pedepse privative de libertate de 15 ani. În acelaşi dosar vor mai fi audiaţi Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom, Octavian Ţurcan şi Alex Stoian.
Ordonanţa de reţinere a procurorilor în cazul lui Sorin Ovidiu Vîntu este valabilă pentru 24 de ore, timp în care anchetatorii vor cere arestarea preventivă a omului de afaceri pentru 29 de zile.
Poliţişti şi procurori ai Parchetului General au descins, în această dimineaţă, acasă la Sorin Ovidiu Vîntu, la Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom, Octavian Ţurcan şi Alex Stoian.
Tot azi au loc percheziţii în zece locaţii şi sunt audiate mai multe persoane în cazul Nicolae Popa, fostul director Gelsor, pentru care autorităţile române au solicitat extrădarea din Indonezia, unde a fost capturat.
Comentarii
acuma vantu ii ureaza lui basica!
ba sa stii ca chestia asta functioneaza!
Tara de rahat !