Skip to main content

19 octombrie: Stelian Tănase, Sergiu Toader, Doru Buşcu şi Cătălin Popa despre stenogramele din dosarul Vîntu

 
19 octombrie: Stelian Tănase, Sergiu Toader, Doru Buşcu şi Cătălin Popa despre stenogramele din dosarul Vîntu

"Nu mă interesează! Mă deranjaţi!". Aşa a răspuns Sergiu Toader (foto), fostul preşedinte al grupului Realitatea-Caţavencu, la întrebarea privind stenogramele din dosarul Vîntu. În schimb, Doru Buşcu, directorul editorial al Academiei Caţavencu, susţine că nu a ţinut cont de ordinele lui Vîntu.

Publicitate

Directorul editorial al Realitatea TV, Cătălin Popa a declarat că omul de afaceri nu putea să controleze editorial postul de televiziune. Iar Stelian Tănase, numit la sfârşitul lui septembrie în funcţia de director general al Realitatea TV, a declarat luni pentru HotNews.ro că va continua să se ocupe de proiectul de relansare a postului, în pofida stenogramelor publicate marţi. HotNews.ro a luat reacţiile celor interceptaţi în stenogramele lui Vîntu.

Iată ce au spus cei interceptaţi în stenogramele lui Vîntu:

Sergiu Toader a refuzat să comenteze stenogramele şi a transmis următorul SMS: "Orice aţi dori nu mă interesează. Ma deranjaţi!"

Doru Buscu:

  • Academia Caţavencu nu a ţinut cont de indicaţiile lui Vîntu şi independenţa editorială s-a văzut şi se vede cu fiecare ediţie.
  • Este grav că instituţiile statului fac publice discuţiile personale pe care le am eu. Eu sunt ascultat şi apoi stenogramele apar în public.
  • Eu sunt jurnalist de 20 de ani şi critic pe cine este la putere. Cu ce drept sunt prezentate conversaţiile mele în public? Ele nu au legătură cu cazul Vîntu. Am să dau în judecată Parchetul şi SRI. Trebuie să mă consult mai întâi şi cu avocaţii.
  • Am sa discut cu Vîntu si in continuare.

Stelian Tănase:

  • "eu m-am înţeles cu Vîntu într-o discuţie (...) care a pornit de la propria lui afirmaţie că nu se va amesteca în politica editorială", a precizat Tănase, care spune că nu a semnat, încă, un contract, dar că a avansat în pregătirile pentru proiectul său de repoziţionare a postului.
  • Stelian Tănase a precizat că, în ceea ce-l priveşte, "nu-mi aduc aminte că Sorin Ovidiu Vantu sa-mi fi zis vreodată ce să fac".
  • Stelian Tănase pentru HotNews.ro: " Am avut o discuţie, vineri, cu Sorin Ovidiu Vîntu, cu Sorin Freciu, acest proiect ar trebui să fie gata la începutul lunii noiembrie."
  • Stelian Tănase despre stenogramele în care este redată o discuţie dintre el şi Sorin Ovidiu Vîntu legată de posibilitatea de a participa la o emisiune TVR: "Pe piaţa de televiziune sunt două filosofii - cea a lui Adrian Sârbu, la Pro, unde nici n-ai voie să întrebi dacă poţi să apari la posturi din afara grupului, respectiv cea în care poţi să te duci la alte televiziuni. Contractul meu nu specifică acest lucru (posibila apariţie la alte posturi - n.r.)".
  • Cătălin Popa: Eu cred că se încearcă acreditarea ideii că Vîntu personal controla programul Realitatea TV. Şi dacă şi-ar propune acest lucru, ideea că un mogul să facă asta Vîntu, Patriciu e ridicol, pentru că la o televiziune, lucrurile se schimbă de zeci de ori într-o zi. Să-ţi imaginezi că un om de afaceri stă şi se uită întruna la televizor şi controlează ceea ce se dă pe post, indiferent de ceea ce se întâmplă, e absurdă.

Redactorii revistei Kamikaze au transmis luni o reacţie la declaraţiile directorului editorial al Academiei Caţavencu, Doru Buşcu, privind interceptarea mail-urilor redactorilor care au plecat, în martie, de la "Academia Caţavencu" pentru a înfiinţa "Kamikaze".

Doru Buşcu a declarat ieri, pentru HotNews.ro, privind interceptarea mail-urilor redactorilor care au plecat de la Academia Caţavencu:

  • "Eu nu am interceptat nici un mail. A fost vorba despre un grup de redactori care plănuiau să plece de la Academia Caţavencu. Mulţi regretă acum pentru că sunt la pământ. Ei aveau o adresă de mail comună pe care conversau. A ajuns pe mâna unuia din ei şi mi-a adus desfăşurătorul conversaţiei. (...) Ele au fost postate la panoul redacţiei. La Caţavencu totul se discută".

Fragmente din reacţia Kamikaze:

  • Credem că B.D. şi-ar dori mult să fie astăzi cu noi "la pământ" decît cu numele terfelit prin media şi prin dosare penale;
  • Domnul B.D. e somat să-şi amintească cum el însuşi a propus în luna decembrie 2009 tinerilor redactori de la Caţavencu să facă o nouă revistă, la care el să deţină 51% din acţiuni. La întrebarea "Pe banii cui?", B.D. n-a îndrăznit să răspundă. Unul din redactori l-a întrebat însă pe stăpînul acestui sclav şi a aflat chiar din gură lui răspunsul: "L-aţi văzut vreodată pe Vîntu să vrea dintr-o afacere pe banii lui mai puţin de 51%?" Ăha, deci domnul B.D. voia să plece de la stăpîn, dar tot pe banii stapinului să rămînă.

Reacţia Kamikaze la declaraţiile lui Doru Buşcu: Stenogramele ne-au dat dreptate

Îmi amintesc o singură discuţie dintre cele 4-5 telefonice pe care le-am avut cu dl. Vîntu, în care a venit vorba de preşedintele Băsescu. Mă simt ca înainte de '89, a spus S.O. Vîntu, omul ăsta e un pericol pentru democraţie, vreau să-l împiedic s-o distrugă. Atât. Nu a pronunţat cuvintele p... ă, f... t, morţi, muie care împănează stenogramele date acum publicităţii, scrie Cristian Tudor Popescu într-un editorial publicat în ziarul Gândul. Niciodată, dl. Vântu nu a folosit obscenităţi în dialogul cu subsemnatul.  (...) Din acest motiv, surpriza cea mai neplăcută pentru mine în aceste stenograme este felul în care interlocutorii lui SOV acceptă să li se vorbească la pertu, uneori cu măscările aferente. Şi să li se dea "preţioase" indicaţii editoriale. În principiu, un patron are dreptul să ceară publicaţiei sau televiziunii pe care o deţine o anumită politică editorială, dictată de interesele lui personale. Dar niciun interes nu-i dă dreptul să înlocuiască regulile profesionale ale gazetăriei cu bunul său plac.
Între „slugile lui SOV” şi „duşmanii poporului”

Marius Damian este actorul „confuzat echilibristic“ din reclama la votca Romulus. „Latina nouă, pe înţelesul tuturor“, campania lansată de Papaya Advertising, va mai avea cel puţin încă un spot şi va fi difuzată la TV până la sfârşitul anului, scrie Adevărul. Omul foloseşte vorbe mari, deşi nu prea le înţelege. El „avansa cu vaca în direcţia de domiciliere" dar, „confuzat echilibristic, a fost târât în repetate contacte cu solul" şi a nimerit în cârciumă unde povesteşte păţania. Papaya Advertising a mai folosit acest tip de personaj „de la ţară", dar cu pretenţii, în campania „Nişte ţărani", respectiv în reclama la coniacul Cava D'Oro (care i-a adus titlul Grand Effie, pentru cea mai eficientă campanie de publicitate a anului trecut).
Marius Damian, pe înţelesul tuturor

"Frisoanele financiare ale toamnei politice" şi "cum tranzacţionează Moromete la bursa de la Chicago" au fost printre subiectele incluse în prima ediţie a emisiunii "Ora de business", lansată ieri seară de Moise Guran la TVR 2. Despre aşteptările sale cu noua emisiune economică, la televiziunea publică, Moise Guran spune într-un scurt interviu pentru HotNews.ro că "pentru mine audienţa nu a fost niciodată esenţială", iar la TVR 2 "între orele 19 şi 20 audienţa a fost până acum zero - e automat loc de mai bine". Şi declară că firmă sa, Biziday, poartă sau va începe negocieri pentru alte trei emisiuni economice, cu un post de radio şi două TV.
Moise Guran: "Pentru mine audienţa nu a fost niciodată esenţială"

Piaţa globală de publicitate va creşte cu 4,8% în 2010, potrivit celor mai noi estimări ZenithOptimedia, estimări mai bune decât precedenta prognoză, ce menţiona, la mijlocul anului, o creştere de 3,5% a acestei pieţe, notează HotNews, Financiarul şi DailyBusiness.ro, care citează Reuters. Este a patra oară, în ultimul an, când ZenithOptimedia îşi modifică în creştere estimările privind evoluţia pieţei de publicitate, după cum arată sursa citată. Pieţe precum Franţa, Marea Brianie, Finlanda, Norvegia, Suedia şi Belgia înregistrează cea mai bună performanţă pe piaţa de publicitate europeană, ajutate şi de campaniile desfăşurate cu ocazia CM 2010. La polul opus aflându-se pieţe central şi est-europene afectate în continuare de mari probleme economice: România, Letonia, Ungaria, Grecia, Estonia, Bulgaria.

O campanie în autobuzele bucureştene poate ajunge la 65.000 de euro. Chiar dacă au o audienţă „garantata”, advertiserii nu se înghesuie să fie prezenţi „uniform” la cele mai importante regii de transport din ţară, scrie Financiarul într-o analiză. Astfel, CFR Călători a încasat în acest an din publicitate numai 2.200 de euro, de 272 de ori mai puţin comparativ cu 2007. Metrorex a contabilizat până în luna august jumătate de milion de euro din publicitatea la metrou, cu 5% mai puţin ca în aceeaşi perioadă a anului trecut. Din urmă vine şi RATB, care a lansat în aprilie publicitatea pe LCD-urile din autobuze.
Deşi dispune de audienţă asigurată, CFR Călători a obţinut venituri din publicitate de doar 2.200 de euro

Dan Diaconescu s-a întreţinut singur în facultate, muncind, în ture, la fabrica Urbis, din cartierul Militari. 20 de ani mai târziu însă şi-a luat revanşa, a cumpărat uzina unde a lucrat şi a mutat studiourile OTV pe terenul unde se afla fosta sa hală, scrie România liberă, care citează un interviu acordat de patronul OTV revistei Spy. În interviu, Diaconescu povesteşte cum a ajuns el, un băiat simplu din Caracal, să fie cunoscut de o ţară întreagă, de la cel mai mic la cel mai mare.
Dan Diaconescu a cumpărat uzina unde a lucrat în tinereţe

Televiziunea publică pregăteşte un program de Revelion bazat pe selecţia pentru concursul Eurovision. TVR 1 îşi definitivează programul de Revelion, care va cuprinde cinci ore de transmisie live, din care jumătate vor fi selecţiile Eurovision 2011, scrie Evenimentul zilei. Pentru înscrieri mai sunt trei săptămâni, preselecţia având loc în zilele de 9 şi 10 noiembrie, când vor fi alese între 12 şi 17 piese care vor intra în Selecţia Naţională, organizată, în premieră, în noaptea de Revelion.
Revelion cu Eurovision, la TVR

Un editorialist al Reuters Breakingviews a demisionat, după ce a încălcat de mai multe ori codul de conduită al Thomson Reuters privind tranzacţiile cu acţiuni, iar compania verifică şi alţi comentatori, scrie Wall-Street.ro, care citează Mediafax.
Un editorialist Reuters a demisionat, după ce a încălcat regulile privind tranzacţiile bursiere

Agenţia OMD, parte a Omnicom Media Group, a câştigat contul de media al operatorului aerian easyJet, estimat la peste 28 milioane euro, scrie DailyBusiness.ro, care citează presa internaţională.
Contul pan-european de media al easyJet a "zburat" la OMD

Studiourile independente Lions Gate Entertainment Corp intenţionează să fuzioneze cu casa de producţie Metro-Goldwyn-Mayer în cadrul unui acord ce evaluează studiourile MGM între 1,6 miliarde de dolari şi 1,8 miliarde de dolari, scrie Financiarul, care citează Reuters.
Posibilă fuziune între Lions Gate şi MGM

O jurnalistă de la canalul de televiziune Russia Today se află în spital, după ce a fost împuşcată în picior, în timp ce se afla într-un restaurant din Moscova, scrie Evenimentul Zilei. Potrivit RiaNovosti, nu există niciun indiciu că atacul ar avea vreo legătură cu activitatea profesională a jurnalistei Natalya Arkhiptseva. Incidentul s-a petrecut pe 9 octombrie, însă postul de televiziune unde este angajată femeia l-a făcut public abia ieri.
Jurnalistă rusă împuşcată în picior

Preşedintele american Barack Obama va apărea într-un episod al emisiunii "MythBusters/ Spărgătorii de mituri", care va fi difuzat în luna decembrie pe postul Discovery Channel, scrie România liberă, care citează Mediafax. În acest episod, preşedintele american va prezenta argumentele oamenilor de ştiinţă care vor încerca să demonteze mitul potrivit căruia Arhimede ar fi dat foc flotei romanilor invadatori folosindu-se de razele Soarelui, reflectate cu ajutorul câtorva oglinzi.
Barack Obama apare într-un episod din "MythBusters"

În presa internaţională din această săptămână aflaţi câţi ani a împlinit Kit Kat de când ne propune să luăm o pauză, care sunt ideile pentru decizii de marketing mai bune în 2011, cum arată ediţia limitată Diet Coke cu cristale Swaroski şi de ce consideră şeful Financial Times că printul nu a murit, scrie IAA.ro.
Revista presei internaţionale

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • săgetător săgetător
    "Stenogramele lu' Vântu" au scos la suprafaţă aproape toate gunoaiele ordinare din mass-media românească. Urmează, sper eu, curăţenia generală.

Trimite un comentariu

sus