Stenogramele din dosarul Sorin Ovidiu Vîntu dezvăluie o slugărnicie greu de închipuit din partea unor figuri iconice din presa română care-şi mai pot spăla imaginea doar renunţând definitiv la gazetărie, spune, pentru paginademedia.ro, Laurenţiu Mihu, redactor şef adjunct al ziarului România liberă. Accesul publicului la stenogramele dintre Vîntu şi angajaţi sunt un mare câştig pentru cititori şi pentru breaslă, continuă el.
Prin punerea la dosar a acestor stenograme, se încearcă în mod sigur punerea unei ştampile negative pe ceea ce înseamnă ziarist, este de părere Claudiu Pândaru (foto), redactor şef al ziarului Gândul.
Declaraţiile lor pentru paginademedia.ro, în continuare:
Laurenţiu Mihu: Îşi mai pot spăla imaginea doar renunţând definitiv la gazetărie
"Paradoxal, meseria de jurnalist este şi nu este afectată de publicarea stenogramelor Vîntu.
Pe de o parte, dialogurile sunt un nou pumn în figura plină de cicatrici a presei. Ele dezvăluie mecanismele perverse prin care sunt fabricate informaţiile din nimic, prin care sunt ambalate conform “interesului de business” informaţiile reale, dezvăluie o slugărnicie greu de închipuit din partea unor figuri iconice din presa română care-şi mai pot spăla imaginea doar renunţând definitiv la gazetărie.
La celălalt capăt stă beneficiul public. Practic, accesul larg al oamenilor la elucubrantele convorbiri Vîntu-Enache, Vîntu-Toader, Vîntu-Chirieac, Vîntu-Tănase, etc. este un mare câştig pentru cititori şi pentru noi, ca breaslă. Sună a clişeu, dar adevărul trebuie, chiar şi în România, cunoscut.
Oricum, cu sau fără interceptările acestea funcţionarea şi imaginea presei sunt de atât timp minate de simpla prezenţă a unor personaje precum cele din stenogramele lui SOV. Dar presa nu va scăpa niciodată de cele mai grave probleme care o macină prefăcându-se că ele nu există, nici ascunzându-i de ochii publicului pe cei care-o fac de toată jena şi îi amanetează credibilitatea.
P.S.: Nesănătos este însă că pe acest teren arbitru şi păpuşar sunt instituţiile statului."
Claudiu Pândaru: efectul cel mai grav al publicării stenogramelor este decredibilizarea întregii bresle a jurnaliştilor
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro“Acele discuţii, între Sorin Ovidiu Vîntu şi angajaţii săi, pun într-o lumină foarte proastă presa din România în acest moment. Din păcate, opinia publică face cu greu diferenţa între un trust, un ziarist şi tinde să generalizeze. În momentul de faţă, prin ceea ce se spune acolo se pune un stigmat pe fruntea întregii prese, fără niciun fel de diferenţiere, ceea ce nu este corect. (...) Publicul acelei televiziuni este cel care poate sau nu sancţiona, atât televiziunea, cât şi ziariştii care apar acolo”.
“Problema principală este că prin publicarea acestor stenograme, care au un conţinut condamnabil (discuţiile de acolo nu sunt normale între un patron şi un manager), asta trebuie să fie foarte clar, nu se încearcă doar decredibilizarea acelor oameni, care apar acolo, ci se încearcă, cu siguranţă, punerea unei ştampile negative pe ceea ce înseamnă ziarist”.
Comentarii
Voi credeti ca e pt prima data cand se intampla asa ceva in presa???? pai pe vremuri cum era??? nu existau influente? cum facea jurnalism de ex. Horia , Rosca, etc...stangeau de gat o companie, pana dadea...banu'. Si cine mergea pe la usile lor? Jurnalistul. Azi, minunatele reviste si ziare isi trimit jurnalistii sa ia interviuri contra cost, merg la conferinte cu directorul de marketing, sau impun aparitii in presa, contra cost, la indemnul sefului, desigur.
NU va faceti ca nu stiti, va rog, ne jigniti inteligenta si intelegerea fenomenului de busines si influenta. Este grea linia de granita intre loialitate si subjugare, chiar si pentru un jurnalist mare. Daca toti am putea sa fim independenti..dar cat timp lucrezi pt cineva, nu prea...nu pt companii mari, care urmaresc, desigur profit, ca nu e soc. de sprijin moral!
Pe mine nu ma mira, mi-e mie sila cand se intrepatrund influentele, dar cel mai mult ma mira ipocrizia breslei, uneori. Si mai bine slua la patron, decat la basescu....astia care sunt sluga la basescu, sunt mai periculosi, parerea mea. Fiecare are sluga?!