Skip to main content

Sorin Freciu către foştii angajaţi Realitatea FM: Noi ne respectăm obligaţiile, aşa cum le-am spus

 

Toţi foştii angajaţi ai postului Realitatea FM îşi vor primi drepturile salariale “în măsura posibilităţilor şi încasărilor”, a declarat pentru paginademedia.ro Sorin Freciu, preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului Realitatea-Caţavencu.

Publicitate

Întrebat dacă foştii angajaţi îşi vor primi banii până pe 1 noiembrie, aşa cum se solicită în scrisoarea de ieri, reprezentantul Realitatea Media a spus că nu poate da un termen clar.

“N-avem bani în cont, poate să verifice oricine că nici managerii nu şi-au luat salariile. Nu şi-a luat vreun manager, primul, salariile şi a fugit cu banii şi i-au lăsat pe ei...nu!”, a spus Sorin Freciu.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului Realitatea Media a insistat asupra faptului că o astfel de scrisoare ar fi trebuit asumată de un reprezentant şi a mai spus că niciunul dintre foştii angajaţi nu a venit să vorbească cu el, înainte să apară aceste scrisori.

“Eu cred că oamenii care au lucrat la Realitatea Media au puterea să-şi asume responsabilitatea unor înscrisuri pe care le fac, care pot fi foarte corecte, din punctul meu de vedere. N-am nimic să le reproşez”, a completat Freciu.

Cât priveşte ameninţările făcute în scrisoarea trimisă, ieri, de cei care se intitulează “Fosta Echipă a Realitatea FM”, Sorin Freciu spune:

“Eu sunt foarte curios să aflu acele dezvăluiri pe care vor să le facă. Eu nu ştiu de nimic compromiţător care ar putea fi făcut public şi care să compromită. De aceea îi rog, prin intermediul dumneavoastră, să facă public ceea ce au de făcut. Sunt foarte, foarte interesat de dezvăluirile pe care le pot face”, a spus Freciu.

În scrisoare trimisă astăzi de foştii angajaţi ai Realitatea FM se vorbeşte despre faptul că în următoarea perioadă ar urma să plece “ 35 % din angajaţi” fără salarii compensatorii şi fără să-şi primească “ măcar, banii pe care-i mai au de primit”. Cu privire la această afirmaţie, Sorin Freciu a spus:

“35% din care angajaţi? Eu nu am o astfel de informaţie, dacă eu nu o am nu este reală. Acesta este motivul pentru care nu cred că scrisoarea este reală. Eu cred că poate fi o diversiune. Nu exclud posibilitatea să fie reală, dar vreau să şi-o asume cel care o scrie. Orice grup de angajaţi poate avea un reprezentant”.

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • miruna miruna
    Si cu NewsIn-ul ce faceti? si de acolo oamenii au de luat vreo trei luni de salarii restante!!!
  • Alooooo Alooooo
    Alooooo Freciule!!!!!!la un moment de greva la TMC ai zis ca pana la sfarsitul luni sep va achitati de toate datoriile salariale restante acum ce facem?Se zvoneste ca la sfarsitul anului se achita acun vb aia STATI LINISTITI cineva acolo sus vegheaza
  • sile sile
    mai, sinistrule, cum adica "poate să verifice oricine că nici managerii nu şi-au luat salariile"?.Adica va imaginati ca sunteti un model de urmat? Sau trebuie sa ne FIE mila de voi ca nu ati fost platiti? Nu crezi, sinistrule, ca ar fi si normal sa nu va fi luat salariile? Vrei sa ti se planga de mila? Penibil, penibil! De parca ar interesa pe cineva ca tu sau Enache nu v-ati fi luat banii...
  • gigi kent gigi kent
    Corina, daca asta iti este numele, eu cred ca tu asculti altceva. Nu realitatea fm despre care se vorbeste aici. :)
  • Corina Corina
    Cum a fost Realitatea FM inchisa? Eu ascult in fiecare zi si e f ok
  • puschin puschin
    In data de 16 August, Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu îl contrazice pe Robert Turcescu şi spune că postul de radio Realitatea FM nu se va închide.
    "La Realitatea FM va fi o altă grilă de programe. În nici un caz nu se închide. Ferească Dumnezeu! Nici pomeneală, doar se schimbă grila", a declarat mogulul pentru adevarul.ro

    Si totusi, Realitatea FM a fost inchisa.

    Este f.f.posibil ca procentul de 35% sa fie f.f.real
  • Andrei Andrei
    Bine zicea Vantu... asta e un bou sinistru. Managerii nu primesc salariile de 1500 ron pe cartea de munca. Adevarat. Isi primesc insa comisioanele pe firma. Iar daca oamenii spun ca nu au primit banii din iunie, iar Freciu spune ca nu sunt bani, Realitatea TV cum functioneaza? Pe aer? Petrisor, tu chiar crezi ce ti-a spus Freciu? :))))

Trimite un comentariu

sus