Skip to main content

30 noiembrie: Teddy Dumitrescu vinde 3 din agenţiile sale către francezii de la Publicis

 

Publicis Groupe, unul dintre cele mai mari patru grupuri de comunicare din lume, a achiziţionat Publicis România, Focus Advertising şi Publicis Events, business-uri fondate de Teddy Dumitrescu (foto).

Publicitate

Noua entitate rezultată în urma fuziunii celor trei agenţii se va numi Grupul Publicis Communications Services Bucharest.

Teddy Dumitrescu va continua să conducă agenţia din funcţia de CEO şi va raporta direct lui Tomasz Pawlikowski, CEO Publicis Europa Centrală şi de Est şi Rusia, , notează Wall-Street.ro, HotNews, Money.ro, Financiarul şi DailyBusiness.ro. În prezent, Teddy Dumitrescu poartă negocieri avansate cu Publicis pentru vânzarea ultimului business pe care îl deţine, şi cel mai important, agenţia de media Optimedia, scrie DailyBusiness.ro.

Agenţia de branding Grapefruit a introdus poziţia de director de dezvoltare pentru care l-a cooptat pe Radu Toncu, notează HotNews, Wall-Street.ro, DailyBusiness.ro şi IAA.ro. Echipa Grapefruit numără în prezent 16 angajaţi în cele două birouri din Bucureşti şi Iaşi. Cu 11 ani de prezenţă pe piaţa de branding, agenţia a raportat în 2009 o cifră de afaceri de 690.000 euro.

Johary Rafidison, social media manager la Mediaedge:cia UK, va participa la evenimentul Social Networks Strategy, conferinţă dedicată marketingului şi comunicarii în reţelele sociale, ce va avea loc în România pe 10 decembrie, notează HotNews şi IAA.ro. Johary Rafidison va vorbi despre paşii esenţiali pentru a dezvolta cea mai bună strategie de social media în promovarea online a brandurilor.

BDR Associates Communication Group, asociat exclusiv în România al grupului internaţional Hill & Knowlton estimează o cifră de afaceri de peste 1,8 milioane de dolari, mai mare cu circa 38,5% faţă de anul trecut, scrie DailyBusiness, care citează un anunţ al companiei. Agenţia de comunicare şi relaţii publice a încheiat anul 2009 cu afaceri de 1,3 milioane de dolari.
Afacerile BDR Associates ar putea creşte cu peste 38% în acest an, la 1,8 mln. $

Cartoon Network a lansat ieri un nou serial de desene animate inspirate dintr-o serie franţuzească de cărţi pentru copii, scrie Evenimentul Zilei. Serialul "Angelo e cel mai tare", bazat pe seria frantuzească de cărţi pentru copii "Comment Faire Enrager", urmăreşte aventurile unui puşti de 11 ani, mereu pus pe şotii, care îşi foloseşte inteligenţa pentru a găsi soluţii la problemele care stau în calea dorinţelor lui.
Angelo e cel mai tare

Statele Unite sunt convinse că autorităţile chineze sunt la originea piratării informatice a Google şi a statelor occidentale, potrivit documentelor secrete dezvăluite duminică de New York Times, scrie Mediafax. Printre telegramele diplomatice secrete dezvăluite de site-ul WikiLeaks, un document provenind de la ambasada Statelor Unite la Beijing citează o "sursă chineză" potrivit căreia regimul comunist a jucat un rol în piratarea gigantului american de Internet, anunţă cotidianul american.
Dezvăluiri WikiLeaks: De ce a plecat Google din China

Marile case de discuri internaţionale continuă să resimtă efectele crizei economice apropiindu-se de finalizarea anului 2010 cu venituri pe minus, scrie Financiarul. Astfel, companiile încă punctează scăderea vânzărilor, declin atenuat însă de creşterea veniturilor din segmentul digital. Pe de altă parte, site-urile cu conţinut digital contra cost vor genera venituri uriaşe la nivel global, de 32,1 mld. dolari în 2014, comparativ cu 7,8 mld. dolari
Venituri mai mici cu 13% pentru Warner Music Group, Universal Music Group şi Sony Music

Sursa foto: Wall-Street.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • agentii de pariuri agentii de pariuri
    O afacere profitabila!

Trimite un comentariu

sus