Skip to main content

Fosta Sigma TV, revitalizată printr-un proiect de 4,5 milioane de euro

 

Sigma TV, televiziunea studenţească lansată la începutul anilor ’90 şi  dispărută după câţiva ani de emisie, va fi revitalizată prin intermediul unui proiect iniţiat de Universitătatea Politehnica din Bucureşti şi finanţat de Uniunea Europeană cu aproximativ 4,5 milioane de euro (18,8 milioane de lei).

Publicitate

Postul Sigma TV a fost lansat în ’90 sau ’91 ca un proiect al Ministerului de Externe francez şi al Universităţii din Bucureşti, însă ulterior lucrurile s-au feudalizat, a vrut să aibă autonomia lui şi a murit, cum se spune, pe limba lui”, a rezumat Mihai Coman, decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, istoria postului studenţesc de televiziune.

Principalul obiectiv al proiectului intitulat “Practicanţii de azi, profesioniştii de mâine ai televiziunilor” constă în pregătirea a 1.000 de studenţi din cinci Universităţi româneşti (partenere în proiect) pentru o mai uşoară integrare în piaţa muncii.

„Prin acest proiect, Sigma TV s-ar putea relansa ca un post de televiziune cu tematică studenţească pentru că avem multe zone despre care nu se ştie nimic”, a declarat, pentru Paginademedia.ro, Mihai Coman,  reprezentantul uneia dintre cele cinci universităţi implicate în proiect.

Sigma TV, un post de practică pentru 1.000 de studenţi

Postul Sigma TV, a cărui licenţă audiovizuală este deţinută de Universitatea Politehnica, va fi unul dintre studiourile de televiziune în care studenţii vor putea face practică şi eventual lucra, după finalizarea proiectului.

O bună parte din banii puşi la bătaie de Uniunea Europeană pentru acest proiect va fi folosită pentru retehnologizarea postului Sigma TV, care funcţionează în cadrul Universităţii Politehnica. Iar restul banilor vor fi investiţi în condiţiile de practică ale studenţilor.

“Noi nu jucăm cartea Sigma 2010, noi jucăm cartea Sigma 2013, când se termină şi proiectul şi când se pot face şi investiţiile în studiou. Până atunci studenţii îşi vor face stagiile de practică în instiuţiile de presă deja existente, de asemenea, avem şi potenţialul in-house din cadrul UNATC şi de la celelalte universităţi implicate în proiect. Asta pentru că tehnologia existentă la Sigma TV, din câte se pare, nu mai este viabilă. Pe măsură ce se creează o expertiză, studenţii pregătiţi prin această practică vor putea, ulterior, să revină ca tutori, cu alţi studenţi, şi să facă din Sigma TV o prezenţă în peisajul media metropolitan”, a explicat, pentru Paginademedia.ro, Mihai Coman.

În prezent, postul de televiziune Sigma deţine o licenţă audiovizuală terestră, obţinută de Universitatea Politehnica pe 25 iulie 1995, potrivit datelor furnizate de CNA.

Odată cu acest proiect se doreşte relansarea postului de televiziune şi retransmiterea lui la o scară cât mai largă prin intermediul unor reţele de cablu.

Momentan, postul poate fi vizionat doar cu ajutorul unei antene speciale, de care dispune, în principal, doar Universitatea Politehnica.

Dacă proiectul se va dovedi un succes iar programele realizate de studenţi vor aduce audienţă astfel încât postul să poată atrage publicitate, unii studenţi vor putea primi şi bani pentru munca depusă în cadrul Sigma TV.

Deocamdată, tinerii care vor participa la întregul stagiu de pregătire (de un an pentru o serie de 500 de studenţi) vor beneficia de o subvenţie de participare în valoare de 430 de lei, pe întreg proiectul.

Francezii au vrut să susţină jurnalismul românesc

Mihai Coman, decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti, a povestit în câteva cuvinte istoria postului de televiziune Sigma TV:

“A fost lansat în ’90 sau ’91 ca un proiect al Ministerului de Externe francez şi al Universităţii din Bucureşti. Prin acest post se dorea sprijinirea învăţământului românesc de jurnalism. Astfel, pe vremea aceea, Sigma TV a primit o donaţie de aparatură electronică. Atunci era o perioadă de început pentru televiziuni, când foarte bine te puteai implanta pe piaţă, în audienţă, iar acest post avea antenele plasate sus pe un deal şi astfel acoperea tot Bucureştiul. În timp, nu mai ştiu ce s-a întâmplat pentru că Sigma a avut un traseu foarte sinuos, a fost făcut de oameni care nu prea se pricepeau la partea jurnalistică şi evident că destul de repede, cred că după ’95, ’96 a dispărut din peisajul audiovizual.”, a declarat pentru paginademedia.ro Mihai Coman.

Mai multe detalii despre proiect

Alături de Universitatea Politehnica, în proiect mai sunt partenere: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale” din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşt, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Proiectul se întinde pe 36 de luni, dintre care 24 sunt dedicate exclusiv stagiilor de practică ale studenţilor. În fiecare dintre cei doi ani de practică vor fi pregătiţi câte 500 de studenţi. Pe parcursul proiectului se doreşte ca studenţii să realizeze în jur de 1.000 de ore de emisie.

Pentru început, studenţii vor face practică în laboratoarele de specialitate ale universităţilor partenere în proiect şi în studiourile televiziunilor care vor dori să sprijine demersul universităţilor de a-i pregăti pe tineri pentru realităţile pieţei audiovizuale.

Materialele realizate de studenţi vor putea fi vizionate atât prin intermediul platformei web a proiectului, cât şi prin intermediul posturilor de televiziune unde aceştia îşi vor desfăşura activităţile pe timpul stagiilor de practică.

Studenţii interesaţi să se implice în acest proiect vor avea la dispoziţie un site, a căruia adresă va fi comunicată, în scurt timp, prin intermediul presei şi a campaniei de promovare a proiectului.
Proiectul "Practicanţii de azi, profesioniştii de mâine ai televiziunilor" este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Foto: HotNews

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • SONIA SONIA
    Minciuni, prostii, doar minciuni si prostii, nimic pragmatic, concret.
    Sictir !
  • MediaWiz MediaWiz
    Ca sa va faceti o idee care e rezultatul, vizitati pagina http://www.sigmatv.pub.ro/stiri/tu-unde-faci-practica-vara-asta

    O mostra de limba romana! Daca asa vor fi scoliti viitorii jurnalisti, vai de noi!

    Mostre:
    "In ce domenii te poţi pregătii la Sigma TV?"
    "Ce beneficii ai dacă te înscri într-un stagiu de practică la Sigma TV – ”Televiziunea ta de practică”"
    "Ai șansa să fi angajat intr-o instituție media"
  • MediaWiz MediaWiz
    De-a lungul existentei TV Sigma, au mai existat proiecte de colaborare cu FJSC, atat pe vremea cand dl Coman era decan acolo, cat si atunci cand acelasi domn a plecat la o facultate privata (ubi bene...), dupa care s-a intors cand s-a inchis pravalia acolo. Si acesta, domnule GH Popescu, nu este un atac la persoana, este punerea informatiei in context. Ca despre persoana se pot spune multe, dar nu acesta este subiectul textului despre care vorbim.
    Chiar ar fi frumos sa se materializeze aceasta "revitalizare", desi ma tem ca va avea aceeasi soarta ca celelalte incercari de pana acum.
  • udi alan udi alan
    Dle Popescu,
    Multumesc pt promptitudinea raspunsului dvs.
    Sa va aduc cateva clarificari: nu ma cunosc cu dl mihai coman, nici nu mi as dori! dat fiind ca lumea este...mica, fireste ca am auzit una alta ds el si performantele sale.
    Pe de alta parte, e de inteles impunerea anumitor reguli de comunicare, dar nu trb sa cadem in cealalta extrema, incat comunicarea sa fie ...de fete de pension, care vorbesc ds "afara ploua"!Sunt personaje din viata noastra care nu pot fi incadrate intr un discurs, oricat de mojic ar fi.
  • George Hari Popescu George Hari Popescu
    Domnule Alan,

    Comentariul dv. nu respectă mai multe prevederi din codul intern al acestui site. După cum se observă şi comentariul de mai sus al dv., folosiţi atacuri la persoană şi sunteţi în afara subiectului. Ştirea se referă la lansarea unui post de televiziune, nu este un portret al persoanei citate în text.

    Din păcate pentru dv., acest site nu poate fi o platformă pentru afirmaţii nefondate şi răzbunări personale. Vom aproba cu mare plăcere însă comentarii care să se refere la subiectul abordat în articol.
  • udi alan udi alan
    dle obae, am scris dimineata un comentariu ds acest mihai coman si vad ca ati dat delete!
    aveti oficial o explicatie sau dati vina pe...tehnologie?a displacut cuiva ca mi am exprimat sila fata de acest personaj care e decan pe viata la fac de jurnalism, cea de stat? m am intrebat retoric daca nu cumva a mostenit de la mama sau tata lui aceasta facultate! m am mai intrebat ce reusite are el in acesti 20 de ani de "trai neneaca pe banii statului"...si ma mai intreb ce comision are imparatia sa de la "invarteala" zisa sigma...
  • adi adi
    Proiectul in sine se aseamana cu ce am incercat eu in 2007 prin programul european "tineret in actiune", in colaborare cu universitatea politehnica si autoritatea nationala ptr tineret. De asemenea am initiat discutii si cu academia de studii economice prin intermediul doamnei florina mohanu directorul departamentului virtula de campus si televiziune. Din toate discutiile mai ales cele cu primii doi parteneri, nu s-au "concretizat" decat promisiuni si in final apropouri si acuze ca eu un student normal nu am facut nimic. aceastea in conditiile in care politehnica trebuia sa conceapa proiectul de finantare si sa-mi ofere o conexiune la net si un pc cat de prost sa incepem sa concepem proiectul. in fine s-au pierdut banii(vreo 5mil de euro), mult timp(5luni), iar televiziunea a ramas populata de rebuturi visatoare de glorie. as mai mentiona ceva. in 2002 televiziunea inca mai mergea, dar o doamna de la poli, pretena cu tov ilici a decis sa o distruga. cine e vinovat? cine va plati?
    De ce in cehia, polonia, irlanda(nu vb de universitatile americane-o alta poveste) exista televiziuni universitare de mai bine de 15 ani si au si succes si pot face si bani? De ce in romania neo-comunistilor atat de prezenti la guvernare de 20 de ani nu se poate face ceva, nici macar cu banii altora? Nu mai inteleg nimic...
  • CNA CNA
    Sper sa nu intre si ei in atentia CNA-ului ca Antena 3! :)

Trimite un comentariu

sus