Piaţa de publicitate autohtonă va resimţi efectele măsurilor de „austeritate” ale guvernului şi anul viitor, când investiţiile totale ale advertiserilor s-ar putea majoră cu doar 1% comparativ cu nivelul înregistrat în acest an, scrie Financiarul într-o analiză.
Publicitate Bogdan Prăjişteanu (foto), directorul general al MEC România, declară că valoarea pieţei de publicitate în acest an se situează la nivelul de 330 de milioane de euro net, un recul de 13% comparativ cu 2009. Cel mai mare recul, de 30%, comparativ cu anul trecut, l-a consemnat presa scrisă, unde încasările din advertising au totalizat aproximativ 32 de milioane de euro.
Radiourile urmează şi ele trendul scăderii investiţiilor în advertising în acest an, consemnând un regres de 14% comparativ cu 2009, până la un total de 24 de milioane de euro. Televizinea a rămas însă canalul media preferat de advertiserii locali şi în acest an, chiar dacă încasările din publicitate s-au diminuat cu 12% comparativ cu 2009. Potrivit lui Bogdan Prajisteanu, pe ansamblu, încasările din publicitate ale posturilor de televiziune autohtone au fost în acest an de 212 milioane de euro.
MediaPro Distribution devine, începând cu luna ianuarie, distribuitorul exclusiv al producţiilor Warner Bros. Pictures în cinematografele din România, scrie Wall-Street.ro. Parte integrantă a MediaPro Entertainment, divizia de conţinut a companiei Central European Media Enterprises, unul dintre cele mai puternice grupuri media din Europa Centrală şi de Est, cu activitate în România, Cehia, Slovacia, Croaţia, Slovenia şi Bulgaria, MediaPro Distribution a adus pe piaţă locală titluri precum “The Twilight Saga”, seria “Step Up” sau “My Bloody Valentine”.
MediaPro Distribution, distribuitorul oficial al filmelor Warner Bros. Pictures în România
Pentru prima oară anul acesta bugetele de publicitate care au luat drumul online-ului le vor depăşi pe cele absorbite de presa scrisă în Statele Unite, scrie Money.ro, care citează Wall Street Journal . Acestea sunt estimate de eMarketer la 25,8 miliarde de dolari anul acesta, potrivit ziarului economic.
În sfârşit s-a întâmplat: online-ul a bătut printul la bani. În America
Brand Connection a fost aleasă agenţia de media a producătorului de morărit şi panificaţie Titan, prima campanie dezvoltată în urmă acestui parteneriat fiind lansarea brandului de toast HapiHap, notează Wall-Street.ro şi DailyBusiness.ro. Brand Connection a dezvoltat strategia şi planul de media pentru campania “HapiHap îţi face poftă”.
Campania ,,Biodiversitatea. Contăm unii pe alţii”, dezvoltată de Ogilvy Group Belgia şi implementată cu ajutorul birourilor Ogilvy Public Relations din Olanda, Spania, România, Italia, Bulgaria, Polonia şi Belgia, a obţinut premiul pentru cea mai bună campanie de mediu şi ecologie în cadrul competiţiei European Excellence Awards. În competiţie au fost înscrise peste 1.400 de lucrări, scrie IAA.ro.
Campania „Biodiversitatea. Contăm unii pe alţii”, câştigătoare la European Excellence Awards
Bulgaria ar putea înlocui logo-ul folosit în promovarea turismului sau - un trandafir stilizat - după ce Ministerul Turismului de la Sofia a lansat un proiect pentru stabilirea brandului turistic al ţării, scrie HotNews, care citează Novinite.com. Proiectul este estimat la 2,9 milioane de leva (circa 1,48 milioane euro) şi în cadrul acestuia urmează să fie analizată piaţă bulgărească de turism în comparaţie cu pieţele concurente.
Bulgaria îşi reface brandul turistic
Identitatea brandului Garanti va fi extinsă până la finele acestui an la cele trei instituţii financiare non-bancare care au funcţionat anterior sub brandul GE Money, notează HotNews şi IAA.ro, care citează un anunţ al grupului financiar turc. Măsura vine după ce GE Money a anunţat săptămâna trecută că va ieşi de pe piaţă din România, prin vânzarea către grupul turc Garanti a participaţiei de 30% din GE Garanti Bank şi a pachetelor deţinute la instituţiile financiare nebancare Motoractive Leasing, Ralfi şi Domenia. Astfel, Motoractive Leasing va funcţiona sub marca Garanti Leasing, Ralfi se va schimba în Garanti Credite de Consum, în timp ce noua marca a Domenia va fi Garanti Credite Ipotecare.
Comisia de reglementare a Comisiei Europene a semnalat faptul că se pregăteşte să accepte oferta de 7,8 miliarde de lire sterline făcută de News Corp., deţinută de magnatul Rupert Murdoch, pentru preluarea controlului asupra BSkyB, scrie Financiarul, care citează The Thelegraph. Comisia Europeană, ce are ca termen-limită 22 decembrie pentru a raporta asupra impactului ofertei, nu a depistat „probleme de competiţie majore”, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de telegraph.co.uk.
UE, în curs să aprobe oferta News Corp. pentru BSkyB
Publicis Groupe a achiziţionat agenţia de comunicare Healthcare Consulting specializată pe domeniul medical, scrie Financiarul, care citează brandrepublic.com. Cu sediul central în Paris şi cu birou în New York, Healthcare Consulting oferă consultanţă companiilor ce activează în domeniul farmaceutic şi al sănătăţii. Firma a fost fondată de Francois Sarkozy, fratele mai mic al preşedintelui francez. Francois Sarkozy, preşedinte şi cofondator al agenţiei, va continua să conducă firma de consultanţă, a cărei noua denumire va fi Publicis Healthcare Consulting, împreună cu cofondatorul şi directorul general Yannick Sabatin.
Publicis a cumpărat o agenţie întemeiată de Francois Sarkozy
Agenţia de media Vizeum, deţinută de grupul internaţional de comunicare Aegis, va gestiona contul de media al Pfizer în Marea Britanie, estimat la 9 milioane de lire sterline (10,6 milioane de euro), scrie DailyBusiness.ro, care citează Brandrepublic.com. Compania a fost aleasă în urma unui pitch lansat în luna octombrie, la care au participat şi agenţiile Starcom, PHD şi Maxus, potrivit sursei menţionate.
Vizeum câştigă 9 mil. lire sterline, contul de media al Pfizer în Marea Britanie
Grupul de comunicare WPP a finalizat cea de-a treia achiziţie a sa din ultimele şase săptămâni, cumpărând prin intermediul reţelei de publicitate Grey agenţia digitală Yolk cu sediul în Singapore. Înfiinţată în 2001, Yolk operează în Singapore, Malaysia, Thailanda şi Australia, fiind specializată în domeniul industriei media digitală şi socială, viral marketing şi publicitate online. În ultimele două luni, WPP a mai cumpărat două agenţii în SUA.
WPP: A treia achiziţie în şase săptămâni
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roCu două săptămâni înainte de sfârşitul anului se pare că avem parte de predicţii pentru 2011 şi de procese. AdWeek şi Brand Republic ne oferă predicţii pentru trendurile din industrie şi cheltuielile aferente, iar Business Week şi Brand Republic spun poveştile din spatele proceselor intentate de împotriva Apple, respectiv McDonald's. Toate acestea le puteţi citi în revista presei internaţionale, realizată de IAA.ro.
Revista presei internaţionale
Trimite un comentariu