Lupta pentru punctele de rating a împins tabloidizarea de la emisiuni gen Un show păcătos direct în telenovele.
În disperarea după audienţă, eroii din Narcisa sălbatică au încins săptămânal câte o partidă de sex: miercuri, am avut sex în trei (unu plus două), săptămâna trecută a fost tot 2+1 (una plus doi), altă dată o scenă lesbi.
Forţarea audienţei prin astfel de secvenţe (la limita legislaţiei audiovizuale) s-a văzut în rating?
Codul de reglementare a conţinutului audiovizual interzice scenele de sex la ora la care este difuzat serialul: 22.00. Potrivit codului, numai după ora 23.00 pot fi difuzate „scene de sex sau cu conotaţie sexuală”.
Ziarul Click a trecut astăzi în revistă momentele sexuale ale Narcisei porno (după cum o numeşte tabloidul).
Paginademedia.ro vă prezintă care au fost performanţele de audienţă ale secvenţelor pentru adulţi difuzate de telenovela de la Antena 1.
Ratingul mediu al episoadelor din Narcisa sălbatică difuzate până acum seara este de aproximativ 470.000 de telespectatori, în mediu urban. Un best of este difuzat duminica, cu o audienţă de aproximativ 160.000 de persoane.
Cu ochii pe scene lesbi în primul episod
- Operaţiunea „Dezbrăcarea” a început încă din episodul pilot. Narcisa şi-a arătat sălbatică nurii într-o secvenţă lesbi la închisoare, în care s-a încăierat, la duşuri, cu o altă deţinută.
- Episodul a fost cel mai vizionat. Media a fost de 594.000 de telespectatori (5,22 rating).
Fantezii cu Tania Budi în cadă
- În episodul din 10 noiembrie, un cuplu din serial are fantezii cu un alt partener. Telespectatorii o văd pe Tania Budi goală, în cadă.
- Audienţa episodului: 568.000 de telespectatori (4,9 rating).
Orgie în trei, partea întâi: o fată şi doi bărbaţi
- La 29 noiembrie, telespectatorii Antenei 1 au avut parte de prima partidă de sex în trei. În cadă. Fantezia uneia protagoniste.
- Sexy bălăceala a fost văzută de 449.000 de telespectatori (3,9 rating).
Viol de doi... decembrie
- Paleta de scene cu tentă sexuală a fost completată, la 2 decembrie, de o scenă cu o minoră violată. Secvenţa, scrie Click, a intrat şi în atenţia CNA, care a cerut o monitorizare atentă a serialului de pe Antena 1.
- Episodul cu scena violului a fost văzut de 450.000 de telespectatori (3,9 rating).
2+1, partea a doua: un băiat şi două fete
- Pe o muzică de Emanuelle, Narcisa sălbatică a mai servit o scenă de sex în trei, desprinsă din filmele erotice: ea îşi surprinde iubitul împreună cu altă femeie şi intră în joc.
- Episodul a fost difuzat miercuri, 8 decembrie, iar audienţa acestuia a fost de 480.000 de telespectatori (4,2 rating).
Foto: Click
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Dincolo de ce vrea sau cere publicul, există niște reguli prevăzute în Codul de reglementare a conținutului audiovizual.
Asta este legislația audiovizuală.
A fost o mica greseala. Numai dupa ora 23.00 sunt permise secventele cu conotatii sexuale.
Am si corectat in text. Deci nu este tocmai legal.
Este prevazut clar in acel Cod: "numai dupa ora 23.00".
Apropo de documentare: daca citeai Click, observai ca citatul cu care apaream era corect :)
"Narcisa salbatica" se difuzeaza de la ora 22.00 la ora 23.00, ceea ce e perfect legal. Codul interzice productiile cu scene de nuditate si sex inainte de ora 22.00. Deci ca sa intelegi si tu, la 22.01 se poate difuza Narcisa cu sex, scene in care de altfel nici nu se vede sexul. Astfel, eventual, doar "best of"-ul de duminica ar putea pune eventuale probleme de incalcare a Codului, in cazul in care scenele de sex nu sunt montate (pentru ca serialul este difuzat duminica de la ora 13.00). Nu mai dezinforma poporul, dupa ce ti-ai facut documentarea din click.
Vorbind serios insa, sunt dezgustat de productiile romanesti, care din lipsa de idei sau in goana dupa raiting se folosesc excesiv de sex(atat acasa tv cat si antena 1), si raiting-ul e mare pentru ca(nu vreau sa jicnesc dar...) omul cu un anumit nivel de cunostinte si/sau inteligenta nu se uita la TV prea mult, si daca se uita, in nici un caz nu priveste astfel de programe, in schimb se gasesc foarte multi devoratori de TV care se hranesc cu programe de genul narcisa salbatica sau in puii mei. De aici poate si raiting-ul mai scazut al unor emisiuni bune.
Alta intrebare apare insa...ce facem daca astfel de productii mai sunt si premiate???(vezi premiile tv mania)