Volksbank a încheiat un contract de 2,5 milioane de euro cu Intact Media Grup pentru a-şi corecta imaginea, scrie Hotnews, care citează cotidianul austriac Der Standard.
Publicitate "Volksbank trebuie să îşi rezolve problemele din Bucureşti, care nu nu sunt nici uşoare şi nici ieftin de rezolvat – numai problemele de imagine ar trebui să fie corectate printr-un contract de 2,5 milioane de euro încheiat cu o firmă de media”, notează cotidianul austriac Der Standard.
La 16 noiembrie anul trecut, conducerea Volksbank International şi österreichische Volksbanken a aprobat colaborarea cu Intact Media Group (IMG). Prin acest contract, IMG ar trebui să corecteze imaginea publică negativă a băncii "prin mediile sale de comunicare în masă", scrie ziarul austriac, citat de Hotnews. Contractul se va derula până la sfârşitul anului 2011, iar costurile totale sunt de 2,544 milioane euro, sumă plătibilă în cinci tranşe, din care 500.000 euro au fost deja transferaţi, continuă publicaţia. "Intact Media Group aparţine familiei lui Dan Voiculescu, politician şi colaborator al fostei Securităţi", conchide Der Standard.
Reţeaua Cinema City România a înregistrat o audienţă în creştere cu peste 100% în 2010 comparativ cu anul precedent, scrie Wall-Street.ro. Astfel, mai mult de 3,09 milioane de bilete au fost vândute în multiplexurile Cinema City în 2010, după ce, în 2009, audienţa înregistrată în reţea a fost de 1,53 de milioane de spectatori. La nivelul întregului grup a fost raportată o creştere de 11,1% a audienţei fiind vândute 30,5 milioane de bilete în 2010.
Criza nu se vede la cinematograf: Audienţă în creştere cu peste 100% în 2010
Incident de teren: În dimineaţa zilei de 16 ianuarie, corespondentul Pro TV George Buhnici a filmat un cetăţean care ascultă muzică cu volumul la maxim, în timp ce îşi spăla maşina pe bulevardul Pache Protopopescu din Capitală. Observându-se filmat, bărbatul s-a apropiat şi a încercat să-l oprească pe George Bunhici: "Du-te şi filmează în alte parte, unde vrei tu", a spus aceasta în timp ce încerca să acopere telefonul cu mâna, relatează Gândul. "Nu mai pune mână, filmează unde vrei tu", a continuat acesta. "Vezi-ţi de treaba ta, că nu te-a deranjat nimeni. Nu mai îndrepta aia spre mine că ţi-l sparg!", a mai spus bărbatul care asculta muzică. Apoi a încercat din nou să-i ia telefonul mobil.
John Griffiths, unul dintre cei mai respectaţi profesionişti în Account Planning din lume, care a susţinut la IAA numeroase seminarii, a fost răsplătit la sfârşitul anului trecut cu un premiu “best new thinking” în cadrul galei Research Awards 2010, organizată de prestigioasa Marketing Research Society din Marea Britanie. Numele lucrării care a impresionat juriul acestei ediţii a evenimentului anual dedicat cercetării de piaţă este “Content Analytics and the future of Market Research”, scrie IAA.ro. Ideea dezvoltării unei terorii despre cum va arăta viitorul cercetării de piaţă a pornit în septembrie 2009, în cadrul unui grup de discuţii, intitulat Norul Cunoaşterii, povesteşte Griffiths.
John Griffiths a câştigat cu o lucrare inovatoare, în cadrul Research Awards 2010
Un nou canal de televiziune menit, potrivit fondatorilor, să spargă monopolul Kremlinului asupra ştirilor de televiziune din Rusia, va fi lansat pe 25 ianuarie în Georgia, o mişcare care, cel mai probabil, va înfuria Moscova, scrie HotNews, care citează Daily Telegraph. Postul va fi condus de Robert Parsons, fost corespondent BBC la Moscova, alături de alţi trei jurnalişti internaţionali.
Fostul corespondent BBC la Moscova lansează un nou canal de televiziune rus în Georgia, pentru a sparge monopolul Kremlinului asupra ştirilor
Bono, solistul trupei U2, deţine în prezent acţiuni în cadrul reţelei de socializare Facebook în valoare de 728 milioane de dolari, scrie Wall-Street.ro, care citează Telegraph.co.uk. Solistul a achiziţionat anul trecut 1,5% din companie prin intermediul firmei de investiţii Elevation Partners în schimbul sumei de 195 milioane de dolari. Valoarea totalaăa acţiunilor sale se ridică în prezent la 728 mil. dolari, după ceFacebook a fost evaluată în luna ianuarie la 50 mld. dolari.
O mină de aur: Solistul trupei U2 are acţiuni Facebook de peste 700 mil. dolari
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roMedia Consulta International susţine Universitatea din Bucureşti în cadrul campaniei “Egalitate la angajare şi la locul de muncă”. În cadrul acestui proiect, Media Consulta International a asigurat creaţia şi producţia a trei spoturi TV şi a trei spoturi radio, precum şi difuzarea acestora pe posturi TV şi radio naţionale, scrie IAA.ro. Scopul campaniei a constat în conştientizarea publicului, format din angajaţi şi angajatori, cu privire la problematica discriminării la angajare şi la locul de muncă.
2. procesele piedute de aceasta banca, denota comportamentul pradator fatza de client, iar orice artificiu de imagine nu poate corecta imaginea asociata. Un om cand face un credit...presupun ca se intereseaza mai mult de banca sa (cu exceptia retarzilor :)
3. Din 1 si 2 => Volksbank RO fie are niste oameni amatori in functiile cheie (putin probabil, dar nu imposibil) sau/si aruncatul cu bani este o forma ascunsa de a acoperite alte dipuri de decontari :)