Portofoliul ProFM se măreşte, de la 1 februarie, cu încă un post de radio, Music FM, centrat pe hituri din ultimii 30 de ani. Postul va emite pe frecvenţa 103,8 FM, notează Mediafax şi Evenimentul Zilei.
Publicitate Music FM se va adresa unui public cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani. “Va fi un radio dedicat celor care iubesc muzica şi nu ţin să o clasifice pe genuri şi etape, un radio pentru iubitorii de refrene şi melodie fără o încărcătura excesivă de ştiri şi informaţie", declară Marius Dobre, director executiv ProFM, ProFM Dance şi Music FM.
Mircea Dinescu, Radu Moraru, Stelian Tănase şi Gabriela Vrânceanu Firea au fost cei mai vizibili prezentatori ai emisiunilor de dezbatere în ultimele şase luni pe internet, scrie Adevărul. Mutarea lui Moraru de la o televiziune la alta şi implicarea lui Stelian Tănase la şefia Realitatea au făcut ca aceste personalităţi să fie între cele mai mediatizate. Conform monitorizării MediaIQ, Mircea Dinescu a fost cel mai mediatizat realizator de talk-show, în perioada 17 iulie - 19 ianuarie, cu 660 de apariţii în media online - site-uri de ştiri, agregatoare, bloguri. Multe dintre ele au fost şi despre petrecerea dată la Cetate de către scriitor cu ocazia Anului Nou şi care a fost transformată în eveniment de către Realitatea TV. „Naşul" Radu Moraru se clasează pe locul al doilea în ierarhia celor mai mediatizaţi realizatori de emisiuni, cu 595 de apariţii în ultimele şase luni.
Reţeaua de socializare Facebook are circa 2,5 milioane de utilizatori români, dintre care aproximativ jumătate locuiesc în Bucureşti, notează Mediafax, Money.ro şi Wall-Street.ro, care citează un raport publicat de Facebrands.ro, un serviciu de monitorizare administrat de Standout şi Byte Flux. Cifrele facebrands.ro pe oraşe şi judeţe sunt calculate pe baza datelor despre oraşul de reşedinţă introduse la crearea profilului de către utilizătorii reţelei de socializare. Oraşele cu cei mai mulţi utilizatori de Facebook, în afară de cei din Bucureşti sunt din Cluj-Napoca (105.100 utilizatori - 8.39%), Timişoara (90.780 - 7,25%), Iaşi (84.440, 6,74%), Constanţa (61.860 - 4.94%) şi Braşov (56.720 - 4,53%).
Unicredit Ţiriac Bank, principala bancă creditoare a DTH Television Grup, compania care deţine platforma de televiziune prin satelit Boom TV, va încasa 6,34 milioane de euro din datoriile de 17,1 milioane de euro pe care operatorul le are către bancă, scrie Wall-Street.ro, care citează tabelul final al creditorilor realizat de Casa de Insolvenţă Transilvania. Compania de televiziune are datorii totale de aproximativ 98 de milioane de euro, dintre care creanţele garantate sunt de 6,4 milioane de euro.
UniCredit ar putea pierde peste 10 mil. euro din insolvenţa Boom TV
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roMartorii oculari ai atentatului comis luni pe aeroportul Domodedovo din Moscova au început să posteze mesaje pe Twitter, ieri, pentru a completa lacunele lăsate de autorităţi şi televiziunea publică, devenind cea mai rapidă sursă de ştiri din Rusia, scrie Mediafax, care citează Financial Times. "Astăzi este ziua în care televiziunea naţională a murit oficial, ca sursă de informaţie", susţine un utilizator de Twitter. Utilizatorii site-ului au semnalat rapid că aeroportul Domodedovo a avut nevoie de 50 de minute pentru a face un anunţ privind atacul, în timp ce relatările televiziunii au întârziat şi mai mult.
Twitter, cea mai rapidă sursă de informare din Rusia în cazul atentatului de la Moscova
Comentarii