Skip to main content

Kantar Media va măsura audienţa TV din 2012

 

ACTUALIZARE: Valoarea totală a contractului cu Kantar Media este, potrivit informaţiilor paginademedia.ro, de 10,5 milioane de euro.

Publicitate

ACTUALIZARE 2: Actualul măsurător al audienţei TV reacţionează la rezultatul licitaţiei. Poziţia directorului general al companiei GfK România, Andi Dumitrescu, în articol.

Compania Kantar Media se va ocupa de măsurarea audienţelor posturilor de televiziune, din 2012 şi până în 2015. Decizia a fost luată, astăzi, de Comisia de licitaţie, în cadrul unei întâlniri, care a avut loc la sediul CNA.

În prezent, audienţa este măsurată de GfK România, care are contract până la sfârşitul anului viitor.

Până la sfârşitul lui 2011, noul măsurător de audienţă TV trebuie să îşi pună la punct sistemul de cercetare.

La licitaţie s-au mai înscris firmele de cercetare Nielsen Company (fostul AGB), GfK şi MediaResearch (companie de cercetare din Cehia).

Din Comisia de licitaţie au făcut parte cinci membri CNA, cinci reprezentanţi ai posturilor TV şi cinci ai agenţiilor de publicitate.

Despre Kantar Media:

Kantar Media – este fostul TNS. Compania TNS a fost cumpărată de divizia de cercetarea a grupului mondial de comunicare WPP şi rebranduită la începutul acestui an în Kantar Media.

În prezent, măsurarea audienţei TV este făcută de GfK România, care le furnizează Asociaţiei Române pentru Măsurarea AudienţelorARMA (proprietarul datelor de audienţă). În urmă cu trei ani, la momentul câştigării licitaţiei, valoarea contractului era de circa 9 milioane de euro.

GfK România atenţionează ARMA că "schimbarea furnizorului poate duce, în unele situaţii, la modificări dramatice ale rating-urilor"

În continuare, declaraţia Directorului General al companiei GfK România, Andi Dumitrescu, cu privire la decizia ARMA de a schimba furnizorul SNMATV (serviciului naţional de măsurare a audienţelor TV).

"Am aflat din presă că o altă companie este câştigătoarea licitaţiei pentru furnizarea serviciului naţional de măsurare a audienţelor TV.

Suntem surprinşi de decizia ARMA de a schimba furnizorul. Lipsa oricăror discuţii între forul naţional de supervizare şi control al sistemului de măsurare a audienţelor TV şi furnizorul curent al acestui serviciu reprezintă o situaţie unică în oricare dintre ţările membre ale Uniunii Europene.

În toate aceste ţări, forul naţional este interesat de acurateţea datelor şi continuitatea serviciului. Continuitatea serviciului asigură stabilitatea datelor, în timp ce schimbarea furnizorului poate duce, în unele situaţii, la modificări dramatice ale rating-urilor.

Rezultatele celor două audit-uri diferite solicitate de ARMA şi realizate de două companii independente recunoscute pe piaţa de profil au certificat ca sistemul folosit de GfK furnizează date de audienţă valide şi de încredere. Cel mai recent audit, emis în martie 2010, este unul dintre cele mai bune pe care compania GfK le-a obţinut în toate ţările în care este prezentă.

De-a lungul celor 3 ani de colaborare, am arătat disponibilitate şi bunăvoinţă către toţi membrii ARMA. Ne-am adaptat serviciul la inovaţiile apărute în piaţă şi am răspuns cu profesionalism oricărei schimbări majore apărute în aceşti ani, cum ar fi digitalizarea şi dezvoltarea DTH-ului, chiar dacă aceste adaptări au presupus pentru noi costuri suplimentare.

Decizia ARMA este pentru noi cu atât mai surprinzătoare cu cât în aceşti ani am depăşit cu succes provocări multiple, unele generate de schimbările din piaţă, altele de complexitatea serviciului în sine. Reprezentaţii ARMA nu au arătat interes absolut deloc pentru continuitatea serviciului şi nu ne-au invitat la nici o discuţie în acest sens.

Propunerea tehnică pentru această licitaţie s-a bazat pe experienţa pe care compania GfK o deţine în ţări precum Austria sau Germania care au trecut deja prin procesul de digitalizare. Am propus o soluţie viabilă, testată, la un cost optim.

În oferta tehnică am propus stabilitate şi continuitate a panelului şi nu înţelegem care ar putea fi motivaţia ARMA pentru schimbare. Într-un context atât de dinamic, schimbarea furnizorului implică un grad ridicat de risc pentru jucătorii din piaţă direct interesaţi de analiza propriei evoluţii, dar şi de trasarea unor tendinţe coerente de consum."

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • aaabaaa aaabaaa
    Realitatea este unul din posturile tv echidistante De aceea Voiculescu i-a platit pe acesti lachei de la kantar ca sa-i denigreze pt ca antenele si mai ales antena 3 fiing flasneta hodorogita a lui Voiculescu au scazut in audientza.
  • tara hategului tara hategului
    de fapt e invers, m-am incurcat, au luat de la RTV si au pus la realitatea
  • tara hategului tara hategului
    Niste excroci,masluiesc audientele,ati vazut ce-au facut cu Realitatea,au luat de la ei si au pus la RTV,nesimtitiii...!
  • Oblio Oblio
    Astia vor sa traga in jos audientele antenelor ca apoi sa fie scoase din grilele operatorilor de cablu. Vor ridica audientele astora de labeunutv un zerotv! Asta e manevra!
  • Cristea Aurel Cristea Aurel
    Daca sunteti interesati de masurare in casa utilizez 3 televizoare.
  • floryan floryan
    nu ma intereseaza politica de mult , f.de mult...chiar daca am parerile mele...ma intereseaza insa cum pot avea un pipelmetru ...stiti ?
  • saureign saureign
    rectificare: GfK Romania are contract pana la sfarsitul acestui an.
  • Petrisor Petrisor
    Si normal ca a trebuit sa castige licitatia o companie de curte a PD-L. Trebuie doar sa cauti putin pe google sa vezi cine se afla in spatele kantar Media
  • praji praji
    prieteni...interese meschine vor exista in continuare.
    daca cititi cu atentie stirea a-ti observa ca, Kantar este parte a WPP, grup reprezentat in romania de agentia lui Praji Media Edge. Va inselati daca aveti impresia ca pana acum voiculescu sau sarbu n-au avut acces la butoanele GFK-ului.
    de acum vor incepe treburile dubioase, cu praji la platane :)
  • Cezar Cezar
    @Ciprian: De cand GfK masoara audientele si ofera informatii reale (si nu am motive sa ma indoiesc ca e asa), Voiculescu a prosperat. De situata financiara a lui Patriciu nu stiu.
    Deci te cam contrazici. Gandeste-te un pic mai bine, al cui e interesul mai mare ca masuratorul de audiente sa fie schimbat.
  • Marilena-Camelia Marilena-Camelia
    OARE kANTAR SA FIE A LUI vOICULESCU SI pATRICIU? SI SEBASTIAN LAZAROIU A FOST CANDVA A LUI NASTASE ACUM ESTE A LUI BASESCU, CRED CA NU ESTE USOR SA SCHIMBI STAPANI
  • Ciprian Ciprian
    GFK a fost imun la tentativele de interventii din partea unor jmecheri de televiziune si se pare ca revine vechiul combinator de audiente. E clar ca se vrea iar masluirea audientelor, ca doar vor veni la putere Voiculescu si Patriciu.
  • ion ion
    Kantar sunt de fapt fostul TNS cei care au fost schimbati pentru marile magarii pe care le faceau. Acum se revine la ei pentru ca se stie ca la ei se poate merge cu spaga de la televiziuni. Am ajuns rau daca pana si aici avem coruptie.
  • Marilena-Camelia Marilena-Camelia
    Nu stiu cine sunt acestia de la Kantar Media sper sa nu fie de-a lui Basescu pt ca m-am saturat de el

Trimite un comentariu

sus