Val Vâlcu, care a demisionat în urmă cu o săptămână de la ziarul Puterea, este în negocieri avansate cu publicaţia online Dece News, deţinută de Bogdan Chirieac şi Răzvan Dumitrescu.
Dacă vor ajunge la un acord, Val Vâlcu va prelua, de la începutul lunii februarie, funcţia de director editorial al ziarului online, potrivit informaţiilor paginademedia.ro.
Val Vâlcu a mai lucrat cu Bogdan Chirieac la Adevărul, timp de 13 ani de zile (1992 - 2005).
Lansarea ziarului online DeCe News a fost anunţată de paginademedia.ro la sfârşitul lunii mai 2010.
Despre Val Vâlcu:
- A făcut parte din Colegiul Editorial al ziarului Puterea (aprilie 2010 – ianuarie 2011).
- A condus ziarul Gardianul, din poziţia de redactor-şef, între 2007 - 2010.
- Între 2005 – 2007 a fost senior-editor al ziarului Adevărul, unde a început să lucreze din 1992, fiind pe rand reporter, redactor, şef de secţie, reporter special.
- Din 2006 este lector la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicarii şi susţine cursuri la Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar.
- În 1992 a absolvit Universitatea de Medicina şi Farmacie Carol Davila, din Bucuresti, iar din 2008 este doctor în sociologie al Universitatii din Bucuresti.
Citeşte şi:
Sursa foto: AdPlayers
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii