Central European Media Enterprises (CME), compania care deţine Pro TV SA, va cumpăra distribuitorul de filme şi programe de divertisment Bontonfilm, cu operaţiuni în Cehia şi Slovacia, potrivit unui anunţ al companiei, notează Wall-Street.ro, HotNews şi DailyBusiness.ro.
Publicitate Acţionarul majoritar al Bontonfilm este, în prezent, fondul de investiţii Bancroft, care mai deţine participaţii în companii din estul Europei.
Bontonfilm a realizat venituri de circa 37 milioane de dolari în 2010 şi un profit EBITDA de aproximativ 2,6 milioane de dolari. CME va plăti pentru achiziţia Bontonfilm o sumă iniţială de 11 milioane de dolari şi va asigura o rezervă de licihiditati a companiei de circa 2 milioane de dolari.
O sumă adiţională, în valoare de maximum 1,5 milioane de dolari, ar putea fi plătită actualilor acţionari în decembrie 2011, în funcţie de EBITDA înregistrat de Bontonfilm în 2010, nivelul lichidităţii businessului şi alţi indicatori financiari. Tranzacţia are nevoie de aprobarea instituţiei antimonopol din Cehia şi se estimează că va fi finalizată în cel de-al doilea trimestru al anului.
Ambasada SUA la Bucureşti a precizat, luni, că Departamentul de stat nu comentează cu privire la materiale care este posibil să fi ajuns în presă, misiunea diplomatică menţionând că nu se poate pronunţa asupra autenticităţii nici unui document oferit presei, scrie Gândul.
"Departamentul de stat nu comentează cu privire la materiale, inclusiv documente confidenţiale, care este posibil să fi ajuns în presă. Noi nu ne putem pronunţa asupra autenticităţii nici unui document oferit presei", a comunicat Ambasada SUA. Presa din România a publicat duminică seară o serie de telegrame atribuite ambasadei SUA şi care ar fi fost obţinute de Wikileaks, organizaţia condusă de Julian Assange. Telegramele datează din perioada 2004-2009.
Ambasada SUA: Nu ne putem pronunţa asupra autenticităţii nici unui document oferit presei
În ultimele zile au apărut tot mai multe speculaţii pe seama preluării UPC de către RDS-RCS. Consiliul Concurenţei nu a primit nici o notificare în acest sens iar cei doi operatori refuză să comenteze pe baza acestui subiect.În ciuda faptului că o înţelegere tacită pare să fi urmărit întreaga istorie a celor două companii prin împărţirea feliilor de piaţă într-un mod frăţeşte, companiile preferă să nu comenteze în nici un fel zvonurile legate de o eventuală comasare a celor două companii, scrie Adevărul.
RDS-RCS preia UPC doar pe la colţuri
Primul trimestru "nu a fost senzational” pentru publicitatea online autohtonă, iar unii dintre jucătorii din piaţă vorbesc chiar despre scăderi, scrie Wall-Street.ro într-o analiză.
"Începutul de an nu a fost senzaţional. Probabil că majoritatea clienţilor care lucrează prin agenţii au avut cu 15-20% mai puţine campanii decât în perioada similară a anului trecut”, spune Drgoş Stanca (managing partner Q2M şi co-fondator al Publyo) pentru Wall-Street.ro."Online-ul va fi, cel mai probabil, singurul mediu care va creşte în 2011”, spune Nicoară care, în decembrie 2010, calcula pe blogul personal şi ajungea la concluzia că ponderea online-ului din întregul mix de publicitate va ajunge la 10% în 2011, în special ape spinarea” scăderii prinţului/TV-ului şi outdoor-ului.
Şeful Apropo Media consideră că piaţa s-a ridicat la nivelul de 18-20 mil. euro în 2010 şi, speră el, va depăşi 20 mil. euro pe anul în curs.
Jucătorii din publicitatea online cad de acord: Un prim trimestru sub aşteptări
New York Times va limita începând de astăzi accesul gratuit la maximum 20 de articole pe lună plus conţinutul paginii principale, scrie HotNews, care citează pagina de abonamente a ziarului. Utilizatorii care doresc să acceseze în continuare conţinutul integral vor trebui să plătească un abonament lunar de 15, 20 sau 35$, iar abonaţii ediţiei tipărite vor beneficia în continuare de acces nelimitat la tot conţinutul online.
Site-ul New York Times nu va mai fi gratuit începând de azi
Divizia Ford din Brazilia a dat în judecată conducerea locală a Nissan pentru difuzarea unei reclame TV, potrivit căreia modelele hatchback ale producătorului auto american sunt mult prea scumpe, scrie DailyBusiness.ro.
Spotul prezintă doi rapperi îmbrăcaţi la fel ca inginerii Ford. Aceştia cântă despre cum s-au îmbogăţit prin vânzarea la suprapreţ a modelelor Ford Focus hatchback, fiind înconjuraţi de multe fotomodele în bikini, care dansează şi beau şampanie. Conducerea diviziei Nissan Brazilia este acuzată atât de "competiţie neloială", cât şi de faptul că "a folosit brandul (Ford-n.r.) în mod neadecvat".
[youtube width="350" height="280"]http://www.youtube.com/watch?v=xhtHMDAEir8&feature=player_embedded[/youtube]
O reclamă TV din Brazilia, mărul discordiei între Ford şi Nissan (VIDEO)
Abrevieri folosite pe chat, precum "LOL" şi OMG, ba chiar şi un semn, "♥", şi-au făcut loc în ediţia online a Dicţionarului Oxford (OED), care le consideră demne de a fi explicate, scrie Gândul, care citează Huffington Post. Folosite iniţial în conversaţiile pe net, unde ajutau la transmiterea cu rapiditate a mesajelor, respectivele prescurtări au intrat rapid în vorbirea de zi cu zi şi de acolo în prestigiosul dicţionar.
LOL, OMG şi ♥ au intrat de pe chat în Dicţionarul Oxford
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu