Teo Trandafir s-a întors în ţară, după ce a fost internată trei luni la clinica AKH din Viena, cu diagnosticul de pancreatită acută, notează Gândul, Evenimentul Zilei, Realitatea.net şi Jurnalul Naţional.
Publicitate Fosta vedetă TV era nerăbdătoare să-şi revadă fetiţa şi a spus că îşi doreşte ca viaţa ei să revină la normal.
“Abia aştept să ajung acasa să-mi văd fetiţa. Singurul impediment e că nu o să o pot ridica pe Maia în braţe. Va trebui să am mai multa grijă. Medicii mi-au dat regim. Sărbători fericite tuturor", a declarat Teo Trandafir.
Jurnalistul Cornel Nistorescu a fost trimis în judecată în dosarul privind accidentul pe care l-a provocat în decembrie 2008, în urma căruia au fost răniţi grav doi tineri, au declarat, miercuri pentru Mediafax, surse judiciare.
Jurnalistul a fost implicat, în 6 decembrie 2008, într-un accident rutier în urma căruia doi tineri au fost răniţi grav, după ce au intrat cu motocicleta în maşina condusă de ziarist, pe care acesta a întors-o într-un scuar, pătrunzând apoi pe celălalt sens de mers.Cei doi tineri acroşaţi de autoturismul lui Nistorescu au avut nevoie de spitalizare, fata fiind cel mai grav rănită.
Astfel, Nistorescu va fi judecat pentru vămătare corporală gravă din culpă, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti urmând să decidă în acest caz.
Cornel Nistorescu, trimis în judecată în dosarul privind accidentul pe care l-a provocat în 2008Sanoma Oyj şi un grup de investitori care îl include şi pe John De Mol, au decis să cumpere afacerile de radio-televiziune şi de print din Olanda şi Belgia ale ProSiebenSat.1 Media AG, pentru 1,8 miliarde de dolari (1,23 miliarde de euro), scrie DailyBusiness.ro, care citează Bloomberg.
Cea mai mare companie media din Finlanda şi John De Mol, care a contribuit la crearea show-ului de televiziune "Big Brother", vor achiziţiona afacerile olandeze, inclusiv canalele de televiziune SBS 6 şi Net5, conform Bloomberg.
ProSieben a vândut afacerile din Olanda şi Belgia cu 1,8 mld.$
Agenţia de relaţii publice The Practice va gestiona comunicarea Centrului Medical Medsana, în urma unui contract semnat pe un an, timp în care agenţia va oferi soluţii de PR offline şi online, scrie DailyBusiness.ro.
Potrivit reprezentanţilor agenţiei, contractul de colaborare nu a rezultat în urma unui pitch.
The Practice comunică pentru Centrul Medical Medsana
MediaPro Distribution, distribuitorul exclusiv MediaPro Entertainment, divizia de conţinut a Central European Media Enterprise (CME), a încheiat contracte de distribuţie pe mai multe pieţe importante la nivel global, printre care SUA şi Rusia, după ce a participat la MIPTV, scrie Mediafax, care citează un comunicat de presă.
MediaPro Distribution îşi extinde aria de distribuţie în SUA şi Rusia, după prezenţa la MIPTV
Veniturile grupului de publicitate Omnicom, care controlează agenţiile DDB şi BBDO, au ajuns în primul trimestru al anului la 3,15 miliarde de dolari, cu 7,9% mai mult decât în primele trei luni din 2010, scrie DailyBusiness.ro, care citează Wall Street Journal.
Grupul a înregistrat un profit de 201,9 milioane de dolari în primele trei luni ale anului, în creştere cu 24% faţă de perioada similară din 2010.
Veniturile Omnicom au crescut cu 8% în primul trimestru al anului
Sursa foto: Mediafax
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii