Skip to main content

Sorina Matei: Nu ştiu dacă, în cazul interviului cu Traian Băsescu, este vorba de cenzură, dar ceva nu este în regulă

 

“Nu ştiu dacă se poate vorbi şi se poate descrie în termeni de cenzură, dar ceva nu este în regulă”, a spus Sorina Matei, jurnalista care a demisionat din trustul Intact, referindu-se la interviul pe care ar fi trebuit să-l facă cu Traian Băsescu

Publicitate

Declaraţia a fost făcută în cadrul şedinţei CNA de astăzi la care a mai participat şi Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României.

În privinţa interviului pe care Antena3 “ar fi trebuit” să-l facă cu Traian Băsescu, Valeriu Turcan a spus:

“Fiind un post privat, Antena 3 nu are vreo obligatie fata de Presedintele Romaniei, are obligatie sa respecte legislatia Romaniei. Deranjant este ca sub masca inocentei (...) se simuleaza independenta.”

Din partea postului Antena3 nu a fost prezent niciun reprezentant, deşi Consiliul i-a invitat pe Mihai Gâdea (directorul postului de ştiri), Oana Stancu şi Adrian Ursu.

Discuţiile pe larg, în continuare:

Sorina Matei:

În faţa consiliului, Sorina Matei a reluat “povestea” scandalului provocat de interviul cu Traian Băsescu - postata si pe blogul ei.  Ea a susţinut şi în faţa membrilor CNA că interviul cu Traian Băsescu n-a mai fost realizat din cauza intervenţiei lui Mihai Gâdea, directorul staţiei.

Sorina Matei:

Am spus public ce s-a întamplat. Discuţia pe tema interviului cu Preşedintele venea în condiţiile conflictului din Libia.

Eu am început să gestionez această relaţie cu Palatul Cotroceni în mandatul lui Traian Băsescu, în pofida dorinţei mele. A fost o relaţie foarte tensionată, pentru că şi Palatul Cotroceni trata jurnalistul de la Antena 3 din perspectiva a ceea ce se întampla pe post.

Eram într-o situaţie de neieşit - la Cotroceni eram oamenii Antenei, la post eram trataţi ca oamenii Cotrocenilor. În realitate eram jurnalist.

I-am adus la cunoştinţă acum câteva luni dlui Gâdea nişte declaraţii făcute la adresa mea de Victor Ciutacu. Dl Gâdea a încercat să aplaneze acest conflict, dar au continuat - ba a fost Mircea Badea, ba Victor Ciutacu.

Narcisa Iorga:

"Aşadar decizia se ia la nivelul conducerii redacţiei de ştiri."

Sorina Matei:

"Da."

Christian Mititelu:

"Cunoscând cam toată situaţia şi antagonismul care există între postul Antena3 şi Preşedinţie, acă din punctul de vedere al abilităţilor tactice nu era preferabil ca acel contact să-l stabilească omnul cu cele mai mari orgolii şi nu dumneavoastră reporterul acreditat la Palatul Cotroceni.

Când cineva e reporter mulţi ani, în acelaşi loc, şefii mari încep să aibă suspiciunea că omul s-a apropiat prea mult de omul cu care lucrează şi atunci, pe subiecte de genul acesta, poate că îi pune pe gânduri. Ca să fim machiavelici, eu i-aş fi pasat domnului Gâdea ideea de a face un interviu.

La întrebarea dacă există un boicot din partea Antena 3 în privinţa lui Traian Băsescu, Sorina Matei a răspuns:

"Da, a existat şi poate încă există."

La întrebarea dacă ea crede că este vorba despre cenzură în cazul interviului cu Traian Băsescu, Sorina Matei a spus:

"Nu ştiu dacă se poate vorbi şi se poate descrie în termeni de cenzură, dar ceva nu este în regulă. Nu se poate ca toţi oamenii responsabili editoriali (...) să fie de acord iar după aceea să se schimbe termenii iar a doua solicitară să nu fie trimisă nici până în ziua de astăzi"."

Narcisa Iorga, membru CNA:

"La noi la CNA în documentele de la Antena 3 director general figurează în continuare dl Sorin Oancea, nu ştim ce poziţie ocupă, exact, dl. Mihai Gâdea."

Valeriu Turcan, la CNA:

"Din foarte multe motive s-a luat decizia să nu fie declaraţie de presă ci să fie o comunicare prin SRTv. În ziua următoare, am exprimat în relaţia cu Realitatea TV şi Antena 3 disponibilitatea preşedintelui de a acorda un interviu.

Nu l-am cerut, ne-am exprimat disponibilitatea de a acorda acel interviu. Seara am primit o solicitare de la Realitatea TV prin care solicitau ca preşedintele să ofere un interviu pe tema situaţiei din Libia (...)

Noi le-am confirmat deschiderea. Am primit o solicitare şi de la Antena 3 şi am răspuns adresând invitaţia ca acel interviu să fie organizat marţi 22 sau miercuri 23.

Raspunsul dl Romaşcan (Alin Romaşcan - Head of News la Antena1 şi Antena3 – n.r.) a fost că Antena 3 să schimbe condiţiile. Am răspuns că trebuie o noua solicitare. Nu a venit o alta solicitare.

Fiind un post privat, Antena 3 nu are vreo obligaţie faţă de preşedintele României, are obligatia să respecte legislaţia României. Deranjant este ca sub masca inocenţei (...) se simuleaza independenţa. (...)

Am mai exprimat această deschidere în 2009 în timpul campaniei electorale, într-o discuţie telefonică cu dl. Mihai Gadea. (...) Raspunsul a fost "Vom vedea".

În primele zile după incident, reprezentanţii postului au invocat, oarecum neclar, că "de ce să mergem noi la Traian Băsescu". Se face o confuzie gravă - Palatul Cotroceni nu este proprietatea lui Traian Băsescu, e unul dintre cele mai importante simboluri ale poporului român. (...) Eu cred ca este o onoare pentru orice jurnalist să se întalneasca cu preşedintele României la Palatul Cotroceni.

De aceea cred că postul a încercat să improvizeze o explicaţie.

M-aş folosi de acest prilej pentru a aduce în discuţie şi alte chestiuni: deseori se afirmă că "nu a fost posibil să aveţi o poziţie, o intervenţie la postul Antena 3?" De acord. A fost posibil. Dar nevoia de a prezenta o reacţie se impune la fiecare difuzare a ştirii. (...) Administraţia Prezidenţială poate să prezinte o poziţie ocazional la Antena 3. Dar nu poate prezenta la fiecare difuzare.

Au fost foarte multe solicitări de poziţii pe subiecte la zi. Problema apare, în marea majoritate a cazurilor, în momentul difuzează subiectul de 20 de ori şi reacţia o singură dată."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Gerula Gerula
    @calina: miauuuu, miauuuuuuuu
  • Adi Adi
    Va deranjeaza Valeriu ca e destept si va rezolva incet si fara galagie. Va spune asta un fost coleg de-al lui. Va pupa tata
  • Calina Calina
    Sunt sigură că nu practicați cenzura și că nu veți confunda un atac cu o critică, desigur severă, dar cu argumente. Călina
    Sînt de acord că domnișoara Matei e jurnalist foarte bun și că ditamai căruța cu practicanți ai cenzurii de presă s-a răsturnat la Antena 3. Antenele au nemernicia lor !
    Vă propun sa reflectați sincer la dovezile de mai jos. Nu sunt din domeniu, dar mi se pare că e de foarte mare bun simț o zicere: Așa cum călătorului îi șade bine cu drumul, așa și jurnalistului îi șade bine cu documentarea. Fiind un site serios, făcut de profesioniști, vă rog să îmi îngăduiți să vă semnalez cât de oprimată a fost la Antena 3 domnișoara Matei. Î
    nțeleg din ceea ce a spus în fața onoratului CNA, că domnia sa a avut sentimente profund pozitive în ceea ce îl privește pe domnul T. Băsescu dar și față de Cotroceni în general și față de extrem de distinsul domn Turcan.
    Dacă e așa precum spune, atunci cum de, nu la Antena 3 - atenție ! -, ci pe propriul blog, domnișoara Matei îl toca pe domnul președinte al României (vă aminiți citatul ? ”E, totuși, președintele României”) dar și instituția Turcan. Vreme de mai bine de doi au durat reprizele de tocat.După care, de foarte scurt timp a întors foaia. Numiți cum vreți această atitudine sinusoidală !
    Iată DOAR câteva mostre ale ... ori ale unor pauze repetate în sfera raționalului, ori mostre ale unor meandre sinuoase în abordarea realităților la domnișoara Matei.
    Scurt: dacă la Antenă a obligat-o cineva sau s-a simțit obligată să spună altceva decât gândește, de ce pe blogul propriu a avut asemenea abordări, pe care azi li le impută foștilor săi colegi-angajatori. În fine, e greu de înțeles un asemenea masochism.
    La valoarea domniei sale, cel puțin la cea pretinsă, putea pleca oricând și își găsea imediat de lucru fiind ofertată de minimum trei alți angajatori. Așadar, care e valoarea de fapt ? În general când nu mai nimic în comun cu un om sau cu locul de muncă, forma rațională, civilizată și care denotă educație, e despărțirea. Dureroasă sau mai puțin, cu reproșuri sau fără.
    După remarca domnului Mititelu - cu o experiență și o expertiză de netăgăduit - cu privire la suspiciunile la adresa jurnaliștilor acreditați pe lângă instituțiile statului, e limpede ca lacrima că, mai toți jurnaliștii acreditați pe lângă instituții, organizații, partide, au de gestionat o situație mai mult decât delicată între propria redacție și propria ”sursă”. Sau sursă de lucru. De aceea mi se pare mai mult decât indecent din partea domnișoarei Matei să clameze această situație ca fiind una particulară în ceea ce o privește.
    Iată despre ce vorbeam:
    sâmbătă, mai 19, 2007 - DOMNULE BASESCU DA-NE TELEFONUL, PLIZ! Traian Basescu e zuzu rau.
    miercuri, iunie 03, 2009 - Adevarul despre domnul Turcan
    luni, iunie 15, 2009 - Sa continuam. Tot "cu" si "despre" domnul Turcan...
    miercuri, iunie 17, 2009 - „Tampitii” si disperarea lui Turcan
    joi, iunie 04, 2009 - Azi, Basescu aterizeaza in Irak (o sesiune de tocat Băsescu și suita)
    miercuri, iunie 16, 2010 - "Around the President" ( o repriză de odă în metru admirativ la adresa domnului Băsescu și a unuia dintre ... fotografii săi, mă rog fiul unui domn boss la de la CFR aflat sub pulpana PD )
    Dacă mai vreți sunt și alte asemenea evoluții.
    Priviti mai sus cum a trecut biata fata de la o stare la alta cu o usurinta care ar trebui sa dea de gandit. Dupa ce i-a tocat si pe Basescu si pe nefericitul de Turcan, a trecut cu o usurinta suspecta cel putin la adulatie. E cel putin jenanta prestatia ei de acum, stiind ca Antena i-a tolerat adulatia pe fata, adulatia manifesta, pentru Basescu. Daca mai cautati mai vedeti tot pe blogul ei si alte asemenea prestatii de adulatie in timp ce era angajata unui trust care il critica pe presednte. Deci, care presiuni, care oprelisti in exercitarea meseriei ? I-a mai provocat o data si nu au reactionat, anul trecut. Deci au oprimat-o rau. A, ca taxat-o Badea pe blog, asta e altceva.
    ALTA> In arhivele Antenei 3 exista si o inregistrare din vremea in care era si ea impotriva lui Basescu. Atunci il intervieva pe Iliescu. Erau pe pace. Si i-a spus: “Va pup domnu’ presedinte !”. Profesionista mare, a lasat asta pe post.

    Sa ne aducem aminte cum sarmana era evitata de politicieni. Din cauza ca se ducea la ei cu microfonul ascuns pe unde stia ea mai bine. Ei credeau ca vorbesc cu ea off the record, iar ea punea operatorul sa inregistreze de departe. Si inregistra tot ! Un profesionist scoate pe fata si nu prin dos, de la un politician lucruri interesante. Nu e imoral sa folosesti tehnici de gen camera ascunsa, dar nu pentru orice. PS Si mai e ceva: E o fratie ciudata acum cu ea pe un blog si peun site. Un politician “rozaliu” si Nuti, or sti de ce ?
    Mă îngrețoșează și altceva: dintre cei care îi țin isonul se disitinge o colegă de-a ei din trust, dar care a rămas în presa scrisă și pe care nemernicii de Gâdea și de Ciutacu o mai invită (o invitau, sper să rămână la timpul trecut) pe la emisiuni. Culmea, deși inteligentă e cunoscută drept cea mai mare producătoare de invenții din media. Îmbrăcate foarte deștept, în așa fel încât de multe ori își duce de nas șefii care cred că e așa cum scrie ea. E cel puțin jenant din partea fetei să scrie pe blogul personal că a devenit greu să facă meseria de jurnalist, când ea a fost salvată de pe stradă de actualii ei șefi, de actualul ei loc de muncă. De pe stradă, acolo unde fusese aruncată din rațiuni de prestații profesionale șmechere, de vechiul loc de muncă.
    Despre un alt susținător al Sorinei dar care a fost angajat al Antenei, de unde a dat din casă la greu fără ca cineva să se răzbune pe asta, dovadă că într-o vreme după aceea a tot fost invitat în emisiuni: e jenant.
    Da, este un scandal provocat. De când un asemenea intreviu se face în stil fușăraie. Despre profesionalismul distinsei: voia să îl întrebe acum în 2011 ce va face când nu va mai fi președinte. Dumnezeule mare, când totul arde în țară și în plan internațional, să îi pui asemenea întrebări înseamnă despărțiri de realitate, că să folosim un limbaj diplomatic.
    Priviți în toată splendoarea lor cenzura și presiunile politice ori profesionale din partea nemernicului de Gâdea și a nemerniciei numite Intact: Sorina, biata de ea, nu doar că a fost osândită să fie șefa secției Politice, dar dictatura a fost atât de îngrozitoare încât imunda Antena 3 a angajat-o pe soră-sa. Nu știți ? Fata aceea mai mult decât modest mobilată intelectual și profesional, aceea care clipește precum beculețele de Crăciun, biata de ea, la transmisiunile în direct. Nu a mai avut loc la Gândul și nemernicul de Gâdea a angajat-o, ca un dictator ce este, ca să o oprime pe Sorina
    Să ne mai amintim dară și de întrebările în stil adulație – pentru care sigur nu a întrebat-o nimeni de sănătate la întoarcerea în redacție – de la conferința de presă din sâmbăta summit-ului NATO de la Lisabona (reascultați înregistrările !) de la sfârșitul anului trecut. A fost după momentul în care Sarko l-a batjocorit în mod firesc pe idolul ei politic, pe partid și de stat și idol al altora asemenei ei. Când l-a flituit inclusiv cu mâna (chiar dacă după aceea în conferința de presă de la sala de presă a Republicii Franceze a făcut o declarație diplomatică, una pe care bietul Baconschi a luat-o drept ceea ce nu era: una prietenoasă la adresa lui Wiskey-escu), după care s-a dus să-l bârfească precum în tripou cu Berlusconi
    La conferința de presă a lui Băsescu,profesionista uriașă Matei a pus întrebări atât de frumoase și de dure, încât Băsescu nici nu se aștepta la ele.
    E acel gen de întrebări al căror unic scop este de ridicare de mingi la fileu: ”Nu-i așa că, nu numai că nu v-ați certat cu Sarkozy, ba chiar sunteți prieteni la catarmă ?!” Reascultați banda și îi veți vedea prestația în toată grețoșenia ei
    Luați înregistrările acelor momente și vedeți în câte dintre ele pune întrebări, și vă veți cruci. Iar atunci când pune întrebări, nu de puține ori sunt de genul celor de complezență în cel mai fericit caz, ca să nu facem referie la cele limbiste în adevărtul sens al cuvântului.
    Celor care ar fi tentați să mă critice. Nu am nimic cu ea, nu am ce împărți cu ea. Sunt doar observații stricte și aprecieri pe baza obervațiilor. Observații bazate pe fapte ! Revedeți-le înainte de a pune mâna pe piatră. Nu mă roade grija de face ea, pur și simplu am memorie.
    Mai există înregistrări ale transmisiunilor de la conferințele sau declarațiile de presă și veți vedea câte și ce fel de întrebări a pus. Evoc acest lucru având în vedere că a scris pe blogul ei cum ea e singura – rețințeți singura ! – care pune întrebări în acele momente de presă. Este evident că adevărul e altul iar legăturile ei cu realitatea imediată nu sunt un punct forte. Din contră
  • Mugur Mugur
    Pe Trucan il cheama de fapt Turcan. Nu ca ar fi vreo mare diferenta, omul este acelasi ..
  • radu radu
    FAPTE:

    1. Antena 3 e o televiziune a unui fost turnator la securitate
    2. Antena 3 are un singur scop: propaganda politica

    Peste tot in lume televiziunile sunt impartite politic insa Antena 3 a intracut orice limita

Trimite un comentariu

sus