Gazeta Sporturilor a trimis către SATI, în această dimineaţă, o iniţiativă prin care solicită ca "datele privind referrerii tuturor siteurilor BRAT să devina pe deplin transparente către publisheri, agenţii şi clienţi", scrie HotNews, care îl citează pe Augustin Roman, directorul site-urilor din reteaua GSP.
Printr-un acces transparent la aceste date, toţi cei interesaţi ar putea vedea de unde provine traficul siteurilor româneşti, înscrise în SATI.
"Agenţiile de publicitate şi clienţii sunt unanimi în a sprijini acest gen de transparenţă si ei sunt principalii beneficiari ai unei audienţe clare", se arată in cererea lansată de GSP.ro.
Potrivit lui Augustin Roman, "avem acordul de principiu al Ringier (Mihnea Vasiliu), Realitatea Media (Sorin Kosz), TPU şi Q2M (Dragoş Stanca), ARBOmedia (Călin Rotăruş), Adevarul pentru a lansa dezbaterea în SATI".
HotNews se declară, de asemenea, susţinător al iniţiativei GSP.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
pai e corect sa cumperi trafic din alta tara pe continut romanesc si sa te bati cu pumnul in piept ca esti cel mai mare site?! serios acum, e aiurea rau. ca agentiile ar trebui sa stie chestiile astea si sa actioneze in consecinta de cauza, dar nu o fac, asta e alta chestie.
chestia cu transparenta e apa de ploaie..este si in momentul de fata acest lucru, agentiile au conturi si pot vedea compunerea traficului. deci, cum spuneam, fix pix, PR de spalat locul.
cel mai cinstit era daca se folosea un counter care avea toate aceste lucruri, de la bun inceput, pe care le doriti voi acum a fi publice.
dar trebuia sa se curete piata de jucatorii mici, nu? s-a facut SATI si s-a batut toba ca e cel mai tare si mai jmecher counter. eti ca e praf si pulbere si ami mult vreti sa faceti marile schimbari pt transparenta. daca se folosea ceea ce era pe piata deja erau publice pt taota lumea de la bun inceput..
dar repet, agentiile pot vedea si acum aceste detalii. numai ca nu vor..sau nu stiu sa se uite..
foarte bine, sa mse mai creeze un grup de buna practica (ma distreaza si faptul ca scrii deja cu litere mari, imi place ca deja incerci sa ii dai importanta)..faceti si vreo 2 -3 presedinti si vice presedinti, ardeti si vreo 2 - 3 sedinte si luati niste masuri importante si apoi cu vreo 23 comunicate se rezolva problema..
grup de buna practica..phuiii...pai dupa ce platesti SATI iti mai treubie sa faci si un grup care sa spuna ca nu e bine sa furi..LOL.. mda...misto...keep up the good work.
repet, nu e numai de voi (gsp) ci de toti ceilalti..la gramada..si cel mai rau am boala pe agentii care nu fac nimic nimic nimic. fara virgule ca vreau sa se inteleaga un nimic mare de tot. ca daca va ardeau agentiile la bugete pina acum v-ati fi dat seama ca se cheltuie banii aiurea pe cumparare de trafic.. sau pe pagini facute airuea numai pt trafic.. ca se vede din bounce rate..sau din timpul de stat pe pagina..ma rog, din multe se vede orice si tot..ideea e sa te uiti si sa vrei. si sa te si pricepi.
altfel, sa traiasca baietii "destepti"..ca-s peste tot se vede treaba.
un raspuns demn de tine
Faptul ca vom insista sa se publice referrerii si uncii deduplicati si ca vom crea acel grup de Buna Practica va fi un mare pas spre transparenta! Sper sa adere la aceste principii si cei care ne acuza. Noi nu avem nimic de ascuns
problema, insa, ramine aceeasi iar tu incerci sa o eviti. si daca se va face un grup de buna practica bla bla, ce se va intimpla? nimic. de altfel este o metoda clasica de a ingropa un subiect..infiintezi o comisie de ancheta..sau grup care da niste norme..si apoi spui sus si tare ca tu le respecti iar altii nu..
deci nimic.
ce dreaq e greu de inteles ca nu e bine ce faceti voi..ca aducerea de trafic de aiurea (nu are importanta daca prin google ads sau proxies carete costa mult mai putin si scapai si de balamuc) nu e buna pt industrie? bun, orlando a zis primul hotul.. f bine ca a zis..nici ei nu stau bine deloc s sunt o gramada de rahaturi de punctat si de acolo..o fac mai desteptacut si acum au avantajul ca au strigat primii..per total voi toti in marea adunare a desteptilor planetei online din romania, care e foarte speciala, tre sa ajungeti la o concluzie ca nu-i bini bre..pute si pe termen lung, si mai ales acum cand incep sa se miste lucrurile mai serios, nu-i bini diloc.
cu o concurenta gen google yahoo si facebook chiar aici la noi in elvetia, si restul lumii din romania, siteurile importante cum se autointituleaza, marii fauritori de nimic/sati face rahaturi de-astea, oare unde dreaq or sa se duca si bugetele alea de mare interes?! vad ca din ce in ce mai multi clienti se mua pe google..a inceput si facebook..de ei se aude mereu prin filme si prin conferinte din romania pe care le prezinta toata lumea..de bastinasi ce se aude?
deci rupeti-va capetele si poate o castiga restul industriei..inclusiv ceea ce va ramine dintre celedoau parti.
oricum, runda 1 o ia Orlando ca-i mai rapid de minuta si voi aprigi la manie...ei o trage pe blogul lui si ceilalti o dau cu oficialitate..si frig repede o comisie si mai fac o intrunire..LOL..
la fel facea si seceleanu anu' trecut, avea credit la google de 250.000 de euro intr-o zi :))
faci de ras brandul pe care il reprezinti..
Numele meu este irelevant, atât timp cât nu sunt cineva cu putere de decizie. Dacă v-aș spune că mă numesc Bogdan Nicolae sau Alexandru Mirea, nu cred că ar fi relevant pentru cineva. Cifrele însă sunt relevante.
E o diferență între un text la mișto și o minciună. Când folosiți cifre într-un text la mișto, ați putea ca măcar în P.S. să precizați că ați confundat unicii cu vizitele, nu de alta, dar astfel, dvs. vă faceți de râs, nu eu. Cifrele date de orlando.ro și refresh.ro sunt adevărate, cifrele date de dvs. sunt, în cel mai bun caz, niște erori inadmisibile. În plus, vedeți că și în P.S. sunt niște minciuni. P.S. 1 este integral o minciună și o știți foarte bine. Traficul din România pentru gsp.ro a fost în martie de 61% din total. Iar chestia cu bugetele de adwords, v-a explicat eftimie de ce e o minciună. Btw, nu știu ce mare curaj ți-ar trebui pentru a prezenta niște cifre seci.
Cât privește faptul că mai (îmi) scrieți sau nu, e treaba dvs. . Dar pot să aplaud acest lucru, e o decizie bună. Era și mai bună dacă era luată acum câteva zile. Altfel o să ajungeți să confundați și site-urile între ele, nu doar unicii cu afișările și vizitele.
Viva Zapata!
Tinind cont de modul foarte necivilizat in care te exprimi de obicei, permite-mi ca rindurile acestea sa fie ultimele pe care ti le acord. Multumesc
Mă surprinde modul în care insistați să vă faceți de râs non-stop. Am înțeles, habar n-aveți să faceți diferența între afișări și unici (pentru informația dvs.,într-o lună în care Sport.ro a transmis două meciuri amicale cu echipe din Republica Moldova implicate, Sport.ro a avut +38.000 de unici de peste Prut, gsp.ro a avut +32.000). Înțeleg că nu cunoașteți nici măcar matematica de bază, altfel nu ați fi susținut tâmpenia că Sport.ro are mai mulți useri din Republica Moldova decât a avut overall, adunați de pe întreg mapamondul. Deci, pentru cei din ultima bancă, repet, 2,1 milioane au fost afișările, unicii au fost doar 38.000. E îngrijorător pentru industrie că șeful unui site din top10 nu cunoaște nici măcar parametrii cu care lucrează SATI și nu are nici măcar cunoștințe elementare de matematică.
În al doilea rând, ce campanii targetate prin adwords are gsp.ro? Să joace pakistanezii Cupa Mondială 2010 (2010, repet) în limba română și alte jocuri cu o vechime de peste un an. Pentru cunoștința dvs., și șocant pentru certitudinile incerte pe care le aveți, www.sport.ro nu folosește și nu a folosit niciodată adwords. Într-adevăr, sport.ro are o altă targetare față de gsp.ro: pe când Sport.ro targetează țările UE (91% din trafic provenit din UE, față de doar 71% gsp.ro), gsp.ro tagetează America de Sud, Africa de Nord și Asia, unde, se știe, sunt comunități largi de români.
În al treilea rând, minima decență v-ar impune ca măcar dacă tot aveți mai bine de jumătate de milion de unici din America de Sud, să nu vă lăudați cu ei pe prima pagină. Și să mai și scrieți și pe blog o prostie, care ar fi amuzantă dacă n-ar fi atât de tristă pentru industrie.
tu spui acum ca esti o nevasta casnica merituoasa doar pt faptul ca nu ai fost prinsa cu altii? si atunci cand esti prinsa vii si spui ca oricum nu inselai pe nimeni pt ca faceai "doar" sex oral, si oricum toate celealte vecine o fac.
sper sa nu incalc regulile acestui site, dar chiar asta e realitatea.
ignori cu bunastiinta, pt ca refuz sa cred ca esti orb, faptul ca principiul de baza este total eronat. nu conteaza ca toti faceti acelasi lucru. conteaza ca e gresit. conteaza faptul ca vindeti doar cifre si ca ati obisnuit clientul gresit si ca v-a convenit timpenia si ignoranta lui, si a agentiilor angajate de catre client (si aici s e mai grav ca astia chair ar trebui sa isi faca treaba dar tot nu si-o fac, ce conteaza ca nu ai rezultate pe campanie, dar ai fost prezent in cele mai mari siteuri conform statisticilor). ca ati sustinut sus si tare acest mega extra tul (SATI) bun la fix nimic, care costa cel putni 2000 euro/an, e prost, ineficient, neprietenos (si cred ca e facut special asa tocmai ca sa nu fie usor de folosit de vreun pusti care vine cu figuri prin media si incepe sa vada dezastrul).
comunicatul asta est fix pix..mai precis un PR menit sa spele putin si sa duca discutia catre o zona tehnica, unde, inevitabil se va pierde iar pt cleint/agentie va redeveni aceeasi zona gri, neinteleasa.
este prima lectie din manualul de management al crizei, capitolul de online.
ducerea discutiei pe un teritoriu unde cat mai utina lume poate urmari coerenta explicatiilor. atunci, cand evident nu se poate duce in derizoriu, dar acuzatia venind de la Orlando, tip care stie a minca online, nu o poti duce in derizoriu.
oricum canibalizarea asta sper sa prinda bine si paote o deschide ochii agentiilor/clientilor carora li se livreaza numai locurile "fruntase" si scuze.
poate o sa va dati si voi seama cat de mult rau faceti industriei in general cu timpeniile astea, incepind cu crearea SATI si pina al cursa asta tembela a primului loc pt vanzarea publicitatii..
onlineul nu mai este acelasi lucru cu printul sau tv. e altceva, o stiti si voi, si poate fi vandut bine, corect si cu rezultate clare. pe canale.
dar e de munca si nu mai vin banii in valize la bulk, buni ca sa fie pierduti printre tone de hartii si explicatii alambicate.
deci, banzai baieti..rupeti-va capetele ca poate or castiga clientii pina la urma si or vedea si ei ca internetul romanesc nu e compus numai din cele 100-130 de siteuri din SATI.