Skip to main content

1 iulie: VIDEO: Omagiul lui Dan Voiculescu

 

Cu ocazia împlinirii a şase ani de la deschiderea postului de televiziune Antena 3, angajaţii i-au oferit patronului Dan Voiculescu un veritabil omagiu ceauşist, scrie Evenimentul zilei.

Publicitate

Dan Voiculescu este prezentat ca o perfecţiune. Din primii lui ani de viaţă se arată faptul că a jucat hochei, sugerându-se că din această activitate "a înţeles că duritatea nu există numai în sport".

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, ieri, la Cotroceni, preşedintelui Confederaţiei Elveţiene, Micheline Calmy-Rey, aflată într-o vizită oficială de două zile în România, că "este dezastru" cu presa din România, scrie Mediafax.

"Este un dezastru cu presa noastră. Ei ştiu părerea mea despre ei. Nu este niciun secret", i-a spus Traian Băsescu preşedintelui Confederaţiei Elveţiene, Micheline Calmy-Rey, la începutul convorbirilor tete-a-tete.

El a precizat, după ce s-a uitat la jurnaliştii prezenţi, că remarca sa nu se referă "la conţinut, ci la număr".

Băsescu, preşedintelui elveţian: Este dezastru cu presa noastră, mă refer la număr

Directorul OTV Doru Iuga, omul de afaceri german Klaus Zander şi alte patru persoane au fost reţinuţi, joi seară, în urma audierilor de la Poliţia Capitalei, patru fiind acuzaţi de proxenetism şi doi de întreţinere de raporturi sexuale cu un minor, potrivit unor surse judiciare, scrie notează Mediafax, Adevărul şi Evenimentul ziliei.

Sursele citate au precizat că în urma audierilor au fost emise şase ordonanţe de reţinere, inclusiv pentru Doru Iuga şi Klaus Zander.

Cei şase, dintre care patru sunt acuzaţi de proxenetism şi doi de întreţinere de raporturi sexuale cu un minor, vor fi duşi, vineri dimineaţă, la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, procurorii propunând instanţei arestarea lor preventivă.

În timp ce Radio Deutsche Welle a încetat să mai emită în limba romană de la 1 iulie, renunţând la licenţa audiovizuală pe care o deţinea în Bucureşti, RFI România îşi continuă planurile de dezvoltare, cu un buget uşor scăzut faţă de 2010. Despre reţeta de adaptare la criza economică a RFI România şi RFI Internaţional, dar şi despre planurile de dezvoltare ale instituţiei din ţara noastră, precum şi despre peisajul undelor radio româneşti, DailyBusiness.ro a stat de vorbă cu Cornel Ion, director Radio France Internaţionale România at RFI România.

DailyBusiness: Care este bugetul RFI România pentru 2011?

Cornel Ion: Bugetul pentru 2011 este de circa 800.000 euro, în scădere cu 3% faţă de 2010. Cea mai mare parte vine de la compania mamă din Franţa, RFI Monde, care acoperă necesarul de buget care rămâne în urma veniturilor din publicitate (circa 20%). De menţionat că reţeta proprie a RFI România este în creştere cu 25% faţă de 2010, ceea ce a condus şi la o diminuare a subvenţiei cu circa 7 procente.

RFI: Radioul românesc alunecă spre tabloidizare. Vezi câţi bani a atras în 2011

Staţiile TV locale abia dacă depăşesc 80.000 de telespectatori pe săptămână, conform unui studiu al audienţei lansat recent de compania ARBO TV. Oltenia 3TV (Dolj), RTT (Braşov) şi TV Galaţi-Brăila se numără printre cele mai vizionate staţii locale, scrie Adevărul, care citează o cercetare ARBO TV şi Daedalus Consulting.

Televiziunile locale au avut mereu probleme cu atragerea de publicitate din partea clienţilor „cu greutate". De cealaltă parte, „greii" nu aveau cum să cumpere reclamă pe staţiile locale din lipsa de măsurători.

Compania ARBO TV a lansat recent un studiu de audienţă pentru 21 de televiziuni de provincie menit să atragă atenţia investitorilor în publicitate. Cercetarea vrea să ofere o imagine asupra numărului de telespectatori ai staţiilor locale. Pe lângă audienţe, firma care s-a ocupat de cercetare a realizat şi profilul telespectatorilor. Cercetarea a fost realizată prin telefon de compania Daedalus Consulting pentru 21 de televiziuni în 49 de oraşe.

Pentru fiecare televiziune au fost intervievate 500 de persoane.

Televiziunile de provincie, la primele audienţe

Reţeaua de socializare MySpace a fost vândută de News Corporation către o companie de advertising numită Specific Media, în cadrul unei tranzacţii în valoare de 35 de milioane de dolari, scrie Mediafax.

Mike Jones, CEO al MySpace, va părăsi compania, la fel ca majoritatea angajaţilor, informează mashable.com.

"În acord cu noul contract, vom face o serie de schimbări, inclusiv disponibilizări masive. Voi ajuta reprezentanţii Specific în această perioadă de tranziţie, timp de două luni, înainte de a părăsi funcţia de CEO al MySpace", a declarat Jones, într-un e-mail adresat angajaţilor.

Reprezentanţii News Corp. au anunţat că vor să vândă MySpace în luna februarie şi sperau să obţină 100 de milioane de dolari din această vânzare.

Platforma de socializare MySpace a fost vândută pentru 35 de milioane de dolari

Organizaţia IAA România are, de miercuri seară, un nou Consiliu Director, poziţia de preşedinte al asociaţiei fiind preluată de Alexandra Olaru (McDonald's), care îl înlocuieşte în funcţie pe Felix Tataru, scrie HotNews, care citează IAA.ro. Acesta a fost, la rândul sau, ales secretar general al IAA România, asociaţie ce reprezintă interesele comune pe piaţa de comunicare ale clienţilor, agenţiilor de publicitate şi mass media.

Un nou Consiliu Director la IAA România. Alexandra Olaru - preşedinte în locul lui Felix Tătaru

Nielsen Company, GfK Group şi Ipsos au finalizat primul trimestru din 2011 cu câştiguri de până la 10% a afacerilor, scrie Financiarul. Acestea se arată încrezătoare că-şi vor îndeplini obiectivele financiare pentru acest an.

Pe fondul scăderii consumului şi al intensificării concurenţei, companiile încearcă să identifice soluţii de contracarare a căderii pieţei apelând la cercetarea de marketing, iar rezultatele se văd în primul rând pentru companiile de research.

Nielsen Company a anunţat pentru primele trei luni ale anului 2011 venituri de 1,3 miliarde de dolari, în creştere cu 8,9% faţă de perioada similară a anului trecut. Indicatorul EBITDA ajustat (profitul operaţional înainte de deducerea depre­cierii şi amortizării) a fost de asemenea în panta ascendentă cu 10,3%, până la 320 de milioane de dolari.

Companiile de cercetare de piaţă mizează pe creşteri de 5% a veniturilor

Media Fact Book, studiu privind evoluţia pieţei media realizat de Iniţiative, a înregistrat, în numai trei săptămâni de la lansare, peste 1.200 de cititori care au descărcat versiunea online, scrie Financiarul. Din aceştia, 16% sunt de peste hotare, din ţări precum Marea Britanie, Filipine, SUA, Germania, Ungaria, Franţa sau Austria. 2011 este al treilea an consecutiv în care analiza asupra pieţei locale de media este disponibilă şi în format digital şi poate fi descărcată gratuit de pe platforma www.mediafactbook.ro.

Media Fact Book 2011 şi Digital Fact Book, în atenţia publicului de peste hotare

Sursa foto: Gândul.info

Sursa video: EVZ.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihai Mihai
    distrusi. Nu vreti sa-i eutanasiati pe aia peste 50 de ani? O data cu cainii vagabonzi? Ca sa aveti mai mult loc dupa aia. Ca se pare ca nu mai incapeti
  • DAN DAN
    Din pacate se uita f. multi oameni slabi de minte si de caracter care pot vota lichele de tip voiculescu.
  • Horea Horea
    @koko
    Esti un "Pro (ne)stane", desi nu stii sa citesti printre randuri!
    Sunt COMLET impotriva lui Voiculescu si a afacerilor sale necinstite!
    Acum intelegi?
  • koko koko
    Pro stane, se vede treaba ca esti obisnuit cu astfel de "ceremonii". F'tuva-ngat, ca datorita celor ca tine am dus o viata de slugi la comunisti atatia ani. Nu v-armu rimulti inainte. Huuuuuuuuuuuuuuuuuuo! Comunisti imputiti ce santeti. La groapa de gunoi cu voi si cu voiculescu motanul.
  • lucian lucian
    Avem nevoie de oameni adevarati, care nu sunt inca comunisti, si fac bani legal, domenul Dan V are in partid un nenorocit ce este actionar majoritar la groapa de gunoi Rudeni (Senator Corneliu Pascu)- care le face zile amare oamenilor de acolo din pricina mirosului - Spune-mi cu cine esti prieten sa iti spun cine esti! nu avem nevoie de oameni ca domnul Dan Voiculescu in tara asta! Pleaca tu si familia ta din tara - te rugam - iti dam si bani numai pleaca!
  • vali vali
    sau chiar si cristoiu poate sa ne povesteasca, doar a lucrat la voiculescu pe zeci de mii de euro...
  • vali vali
    trecind peste continutul propriu zis, cine vorbeste despre ode? turcescu? :)))))) sa ne povesteasca despre cum lucra el cu batista la vintu...
  • dan dan
    pentru ca esti manelista
  • Laura Laura
    pizma? Pizma?? Bag seama ca nici pizma nu mai e ce-a fost daca va inchipuiti ca massmediile actuale mai pot fi un vis (greu de atins) pentru cineva
  • uck uck
    pentru majoritatea celor de aici. va puteti imagina ca exista viata si dupa Basescu sau Voiculescu?
    si banii cu care a fost facut trustul Intact sunt tot publici. ca doar au fost furati de la Ceausescu, care ii furase de la noi toti.
  • baLaura baLaura
    L-a angajat pe Badea fiindca face bani - multi de tot - cu masuta aia, nu ca tine, la 50 de ani ii da ma-sa bani sa nu moara de foame. Iar Stan e mai destept decat tot arborele tau genealogic la un loc. Si antena 3 are cel putin 150.000 de spectatori audienta in fiecare seara, deci constat ca esti si proasta.
  • Xenia Popescu Xenia Popescu
    Ha, ha, ha ! Băsescu e icoana la care vă închinați mulți de pe aici. Indecent !!!

    NU, nu e frumos ce a făcut Badea.

    Domnul Obae nu cred - după părerea mea, sigur nu ! - că poate fi considerat ca fiind de o parte sau de alta, spre deosebire de sărăcuțul cu duhul de venetic neintegrat în Bucale, domnul acela de se crede Virtual dar care vorbește împiedicat în așa hal încât nici la OTV nu a putut prezenta revista presei.
    Cel ce-și spune ce NU a fost vreodată: reporter. Și nu o să fie. Vreodată ! Acela mustește de băsism.

    Da, nu e corect nici oda în metru limbic de la Antenă, dar nu e corect să fie taxați cei care ... taxează această devianță profesională.

    Dar a fost o odă pe bani particulari, spre deosebire de TVR unde pătrășconii și șerbăneștele prestează din greu cu organul gustativ la zonele anterioare băsesciene, pe BANI PUBLICI. Bani publici asigurați ȘI din banii mei care nu l-am votat dar ȘI din banii celor care deși l-au votat își regretă amarnic opțiunea electorală, cei ce ne simțim ofensați de felul în care tratează România.

    Puteau să o facă mai decent cei de la Antenă.

    @ Laura: Vorbiți cât se poate de străveziu din perspectiva uneia care nu a ajuns la strugurii anteniști sau care a fost ... îndepărtată de la ei, ori ca una care nu ați reușit vreo performanță profesională. Ceilalți comentatori cu aceleași poziții - cu care nu sunt de acord, dar e problema mea și este dreptul dumnealor - , au spus unor lucruri pe nume, dar fără să fie roși de invidie. Fără pizmă !
  • Laura Laura
    din ciclul “Vitali are () mica” mi-a placut cum l-au plasat pe puc pe Basescu. Si pe Voiculescu maret langa el, in costumul de supercaftitor, cu crosa amenintatoare in mana. Faza misto e ca, pana si in montajul asta gretos-adulator, de pe pucul mic si de langa crosa mare, Base’ tot ii ranjea in fata mogulului "Cool Mogul" Voiculescu.
  • eu eu
    Sa inteleg ca esti una din admiratoarele infocate ale "doamnei" Udrea.
  • Sorin Sorin
    @dorel
    Te scuzi spunand ca angajatii de la PRO Tv « isi fac cruci » cand se intalnesc cu Sarbu. Poate ca e asa, poate ca nu. Dar un omagiu ca al vostru catre patron, PE POST, nu a existat la nicio alta televiziune. La majoritatea dintre ele, numele patronului nu a fost niciodata nici macar pomenit. Pe cand la voi e invitat deseori in studio, este citat etc. Nu ma intereseaza ce faceti in spatele camerelor de luat vederi atunci cand sunteti in fata lui Voiculescu. Desi, avand in vedere ce faceti in fata telespectatorilor, ma ingrozesc...

Trimite un comentariu

sus