Patronul Adevărul Holding a fost ironizat într-o emisiune la City FM, post pe care l-a cumpărat în primăvară şi care urmează să fie relansat în curând cu numele Click FM.
“Domnule Patriciu, poate nu ştiţi ce se întâmplă la dumneavoastră în trust”, a spus Ducu Hâncu, vineri, în direct la City FM. “Vă spunem noi”.
Patriciu, acum proprietarul revistei Caţavencii, a fost ironizat în emisiunea Aerobaza Kamikaze, realizată de câţiva ziarişti de la publicaţia de satiră.
Ce i-au reproşat cei de la Aerobaza Kamikaze lui Patriciu, în continuare:
“Avem un mesaj pentru un coleg de profesie, editorialist, Dinu Patriciu”, a spus Ducu Hâncu. “Hai că ţin eu uşa, spune repede”, s-a oferit colegul de emisie Andrei Manţog.
Mesajul lui Ducu Hâncu: "salariile City FM nu s-au plătit de trei luni" (de când Dinu Patriciu a preluat postul de radio).
Ducu Hâncu, la “Aerobaza Kamikaze”:
“Acum postul acesta independent s-a transformat în dependent. (De la 1, completează Manţog). Prin absorbţie. Asta e şi soarta independentului. Să fie dependent. De un trust mare. Trustul Adevărul.
Am venit să facem o emisiune la un post de radio independent, postul acesta a fost cumpărat, iar salariile nu se plătesc de trei luni.
Şi am avut şi o discuţie foarte interesantă, în care ni s-au mai sugerat nişte lucruri. “Măi băieţi, ştiţi că am putea deranja pe unii, nu v-aţi mai potrivi cu profilul. Nu-i nicio problemă, nu ţinem cu dinţii să facem emisiunea asta aici. Facem emisiunea aceasta pentru că ne place radioul, dar nu facem compromisuri niciodată.”
“Aveţi un radio la care angajaţii nu sunt plătiţi”
“Deci, domnule Dinu Patriciu, convingerea noastră este că habar nu aveţi ce se întâmplă în trustul dvs, că nu ştiţi că vine o redacţie întreagă la dvs, nu ştiţi că aveţi angajaţi neplătiţi, nu ştiţi că aveţi un radio poate.
Ne-am gândit să vă ajutăm: aveţi un radio, aveţi un radio la care angajaţii nu sunt plătiţi, avem informaţii că şi la dvs la ziar au fost unii plătiţi în Rahan. Poate e o nouă monedă naţională, o nouă valută.”
Contactat de paginademedia.ro, Ducu Hâncu a explicat de unde a pornit ironia:
"Am semnat contractul cu City FM în luna mai. La scurt timp am aflat că urmează să fie preluat, din câte am înţeles de către Dinu Patriciu. Nu a spus însă nimeni ce se întâmplă cu noi.
Noi avem un contract cu ei, intenţia noastră este să îl respectăm şi l-am respectat până acum. Ei nu l-au respectat. Până acum nu ne-au dat banii."
Emisiunea a fost difuzată vineri, la City FM. Programul este realizat Ducu Hâncu, Andrei Manţog, Alex Duţu şi Marian Turosu.
Înregistrarea emisiunii:
[audio:http://www.kamikazeonline.ro/wp-content/uploads/2011/07/fragm_aero_kmkz_patriciu.mp3]
Foto: Mediafax Foto
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Dar daca intra jurnalistii astia neplatiti in GREVA, legal, si nu se mai da nimic pe post, sa ia si radioul o amenda de la CNA? Si data viitoare cand le intarzie banii, sa repete protestul si tot asa pana se pune de o suspendare a licentei. Va dau la gioale ei, dati-le si voi...
Punk Rock !!!
Catavencii sunt jenanti, am sarit un numar ca sa nu ma consider prea snob, ca-l iau din reflex dar oamenii fac reclama fara "P" la Adevarul isr spiritul critic s-a dus probabil odata cu statul de plata. Va deplang fosti oameni cu spirit ca ati ajuns slugi.