Eugen Chelemen, directorul multimedia al grupului Adevărul Holding, şi-a anunţat colegii că, de la 1 august, se desparte de trustul de presă pentru “o nouă provocare profesională”.
Acesta se va întoarce la Realitatea TV, de unde a plecat în urmă cu un an de zile, după cum reiese dintr-un mesaj intern trimis de Sebastian Ghiţă angajaţilor postului de ştiri.
“Eugen va prelua comanda tuturor operaţiunilor redacţiei de ştiri, transformând-o într-o platformă multimedia care va livra conţinut video, audio şi digital”, spune Sebastian Ghiţă în mail-ul intern.
Cele două mesaje, în continuare:
"Dragi colegi,
Vă mulţumesc pentru toate realizările excepţionale din ultimul an de transformare a Adevărul Holding într-o companie multimedia integrată. Alături de voi am trăit bucuria depăşirii unor recorduri de audienţă pentru presa din România, alături de voi am realizat noi produse editoriale, alături de voi şi cu sprijinul vostru am implementat proceduri şi am consolidat un newsdesk care dau un plus de valoare acestei companii.
De asemenea, am tot respectul faţă de managementul şi patronatul acestei companii, care încurajează transformarea Adevărul Holding într-o companie de presă modernă în care să se facă jurnalism de talia celui promovat în trusturile occidentale performante.
Începând cu 1 august voi părăsi Adevărul Holding. M-am simţit excelent aici şi mi-e greu să mă despart de Adevărul, locul în care am debutat în presă.
Singurul motiv al deciziei mele este legat de o nouă provocare profesională.
Cu respect,
Eugen Chelemen
Director multimedia"
Mesajul lui Sebastian Ghiţă
"Asa cum v-am promis, procesul de consolidare a activitatilor statiei Realitatea TV continua si incepe sa produca efecte concretizate atat in audienta pentru programele pe care le produceti, cat si de revenirea pe un trend de crestere constanta a credibilitatii in piata. Pe langa finalizarea noilor studiouri care aduc un aer prospat pe post, pentru care va felicit din toata inima, ne preocupa in continuare intarirea echipei editoriale, astfel incat in perioada urmatoare nume foarte importante se vor alatura Realitatii TV.
Primul dintre acestea este unul foarte apropiat voua, este vorba de Eugen Chelemen, care a anuntat astazi in mod oficial ca revine in echipa noastra.
Eugen va prelua comanda tuturor operatiunilor redactiei de stiri, transformand-o intr-o platforma multimedia care va livra continut video, audio si digital.
Vom opera intr-o formula de organizare noua, pe care o vom discuta zilele viitoare, in care toti oamenii care alcatuiesc structura actuala de conducere a redactiei primesc indatoriri mult mai clare si mai orientate catre eficienta operatiunilor si profitabilitatea programelor, iar fiecare palier convenit si indeplinit se va concretiza intr-un plus la salariu.
Sunt convins ca Eugen va reveni in redactie ca si cum nu ar fi fost plecat vreodata si ca vom lucra intr-o echipa extrem de competitiva, motivata si deschisa permanent dialogului.
Va multumesc si va doresc audienta pe care o meritati
Sebastian Ghita"
Sursa foto: ImpactNews.ro
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Hop, s-a dus si Chelemen,
Integrarea e-o nimica
Dac-a ramas Aurica!
Tara e in sarbatoare
Ca-i Eugen e la butoane,
Iara Imre tot il plange
Far' sa stie ca-i ajunge!