Skip to main content

9 august: Firmele de recuperare, neinteresate de oferta TVR

 

TVR a demarat în iulie o procedură de achiziţionare de servicii de recuperare a creanţelor neîncasate la taxa TV, valoarea estimată a contractului fiind de peste 10 milioane de lei, însă până ieri, data limită de înscriere, nu a fost depusă nicio ofertă, drept urmare procesul va fi repetat, scrie Mediafax.

Publicitate

Tipul procedurii pentru atribuirea contractului este "negociere". Criteriul de atribuire precizat în anunţ este "preţul cel mai scăzut".

Durata contractului/acordului cadru sau termenul pentru finalizare anunţată a fost de 12 luni începând de la data atribuirii contractului.

Garanţia de participare pentru societăţile interesate era în valoare de 108.750 de lei, iar printre cerinţele impuse participanţilor la procedură se număra realizarea, în anul 2010, a unei cifre de afaceri mai mare sau egală cu 700.000 de euro.
TVR caută recuperator pentru sumele restante din taxa TV. Nicio firmă nu este interesată

Cele mai urmărite producţii din primele şapte luni ale acestui an sunt acţiunile sau dramele. „Titanic“ face ratinguri bune chiar şi după mai bine de zece ani de când a fost lansat. Peste 1,5 milioane de români au revăzut în acest an drama difuzată la Pro TV, scrie Adevărul.

Filmele rămân una dintre cele mai importante surse de audienţă pentru posturile de televiziune. Opt din primele zece filme, difuzate în prime-time, au depăşit milionul de telespectatori. Cea mai vizionată producţie din acest an a fost „Spionul din vecini", un film de acţiune care îl are în centru pe Jackie Chan, în rolul unui agent CIA. Producţia a atras privirile a peste 1,5 milioane de români.
Filmele, vitamine pentru audienţa televiziunilor

Începând de ieri, televiziunea History şi-a extins prezenţa în România, lansându-se în pachetele DTH şi IPTV ale operatorului de telecomunicaţii Romtelecom, scrie MediafaxAETN UK distribuie în prezent în România televiziunile History şi History HD. History este disponibil în peste 150 de ţări, pentru mai mult de 250 de milioane de gospodării cu TV.
Televiziunea History îşi extinde distribuţia în România, prin intermediul platformei TV a Romtelecom

Poliţia Română şi-a deschis, de la 1 august, conturi pe reţelele de socializare Facebook şi Twitter, unde vor fi disponibile materiale de presă şi informări pentru public, urmând să fie activate şi conturi pe Flickr şi Youtube, pentru imagini şi clipuri, scrie Mediafax.
Pe Facebook, profilul instituţiei este "Inspectoratul General al Poliţiei Române", iar pe Twitter este I_G_P_R, potrivit unui comunicat de presă de luni al Poliţiei Române.
Poliţia Română, pe reţelele de socializare. Instituţia are conturi pe Facebook şi Twitter, urmează Flickr şi Youtube

Romtelecom a introdus în grila sa de programe 17 televiziuni noi, printre care şi MGM, Paprika TV, Da Vinci Learning, History şi Viasat Explorer, scrie Mediafax, care citează un anunţ făcut ieri de operatorul de telecomunicaţii.

Cele 17 canale nou introduse în pachetele Romtelecom sunt: Da Vinci Learning, Duck TV, Filmbox, Filmbox Extra 1, History, Jim Jam, Mezzo, MGM, Mooz TV, Paprika TV, PVTV (Pescuit şi Vânătoare TV), Super One, Style Network, TV 1000, Viasat Explorer, Viasat History, Viasat Nature, după cum au declarat pentru Mediafax reprezentanţii Romtelecom.
Pe de altă parte, într-un comunicat, şi compania Chello Networks a anunţat lansarea canalelor TV Paprika, JimJam şi MGM Channel în platforma Dolce Romtelecom.
Un număr de 17 posturi noi, printre care MGM şi Paprika TV, au fost introduse în grila Romtelecom

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus