CNA va atenţiona printr-o scrisoare toate companiile de cablu că postul GSP TV a fost declarat liber la retransmisie. Decizia de astăzi a fost justificată de preşedintele CNA Răsvan Popescu prin "numeroaselor reclamaţii venite din partea telespectatorilor cu privire la lipsa canalului GSP Tv din pachetul de bază al RCS&RDS".
În ultima perioadă, posturile TV din grupul Intact au dus o campanie puternică pe toate posturile din grup, prin care îndemnau telespectatorii să reclame dacă postul GSP TV nu este în pachetul de cablu.
Consiliul trimite această adresă de atenţionare la o lună după ce pe site-ul instituţiei a apărut o informare că GSP TV face parte din categoria televiziunilor pe care operatorii de cablu sunt obligaţi să le retransmită, conform principiului "must carry".
Cum ajunge un post de pe lista “must carry” în grila cabliştilor?
Procedura spune că după ce un post este declarat liber la retransmisie (cabliştii îl pot pune în grilă fără condiţionări tehnice sau financiare), operatorii de cablu sunt obligaţi să informeze şi să obţină aprobarea CNA-ul cu 15 zile înainte de a include canalul respectiv în oferta de programe.
Cu toate acestea, în legea CNA nu există nicio prevedere care să impună un anumit termen până la care companiile de cablu să-şi modifice grilele astfel încât să includă şi noua televiziune trecută pe lista “must carry”.
Prin urmare, operatorii de cablu pot introduce postul GSP TV doar cu acordul Consiliului.
Ce spune preşedintele CNA, Răsva Popescu?
"În legatura cu primul punct de pe ordinea de zi (cazul RCS&RDS - GSP) nu cred că sunt multe de spus. Există o măsurătoare anuală, un indice anual de audienţe, care plasează postul GSP TV în pozitia 28 şi în momentul în care se dau la o parte posturile străine şi cele care nu sunt libere la retransmisie, ajunge pe pozitia 13.
Cred că trebuie să atenţionăm societăţile care înca nu s-au conformat să respecte art. 82. Dacă nu sunt obiectii. În acest fel avem şi raspunsul către cei care au făcut plângeri către CNA şi cred că din aproape în aproape această problemă se va rezolva".
Răsvan Popescu a spus că pe lângă reclamaţiile cu privire la RCS&RDS au existat plângeri şi cu privire şi la alte companii de cablu mai mici, din ţară.
Pe de altă parte, acesta a precizat că CNA-ul a primit şi solicitări de difuzare a postului GSP TV din partea unor operatori de cablu care nu sunt obligaţi de "must carry".
"Vom trimite această atenţionare către toate companiile de cablu, dar în primul rand către RCS, pentru că acolo sunt cele mai multe plângeri. Am făcut un calcul la nivelul biroului licenţe din care a rezultat că postul GSP TV ar trebui inclus în ofertă de toţi cabliştii care au un număr de cel puţin 52 de canale în oferta de bază", a spus Răsvan Popescu.
Întrebat dacă există un termen limită până la care cabliştii trebuie să preia un post care s-a declarat liber la retransmisie, Popescu a spus: “Legea nu prevede un termen, dar ne aşteptăm ca RCS-ul să respecte legislaţia”.
Reporter: Dacă legea nu prevede un termen, atunci cum puteţi să amendaţi RCS&RDS?
Răsvan Popescu, preşedinte CNA: "Gândiţi-vă că există şi această presiune a publicului, care este, în primul rând, pe ei. Contăm pe faptul că, pe de o parte, vor respecta atenţionarea CNA, pe de altă parte, vor încerca să dea şi satisfacţie acestor oameni, care sunt beneficiarii lor".
Cum este descris principiul must carry în legea audiovizualului?
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roArt. 81
1) Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă.
Comentarii
GSP TV nu transmite niciun campionat, niciun meci in direct, nimic, au doar cateva emisiuni "sportive" penbile cu imagini preluate de la televiziunile de sport, care au platit zeci de milioane de euro pe drepturi exclusive de transmisie