Mircea Badea "a făcut" câteva milioane de euro pentru Antene, de-a lungul ultimilor ani. Potrivit unor calcule realizate de ziarul Adevărul, emisiunea În gura presei a adus posturilor Antena 3 şi Antena 1 venituri din publicitate în valoare de 7,5 milioane de euro, în perioada 2005-2010.
Publicitate Din această sumă, 2,9 milioane de euro au fost aduse din publicitatea dată pe de Antena 3 (atât ediţiile în „direct", cât şi cele în „reluare"). Restul de bani până la 7,5 milioane de euro au fost atrase de reluările difuzate la Antena 1 (dimineaţa).
Calculul Adevărul a fost făcut numai pe monitorizarea tuturor punctelor de audienţă (Gross Rating Point - GRP) obţinute de reclamele difuzate în toate ediţiile din cei şase ani. A fost luat în considerare un cost mediu al GRP pentru fiecare an în parte. Calculele au fost făcute în funcţie de targetul comercial al staţiei: persoane de peste 18 ani din mediul urban.
Câte parale face show-ul lui Mircea Badea
Astă-seară, de la ora 20.15, Pro TV va transmite prima ediţie a emisiunii „Vocea României", scrie Adevărul. Marius Moga, Smiley, Loredana şi Horia Brenciu îi antrenează pe concurenţi pentru premiul de 100.000 de euro.
Fără a le vedea faţa, fără a ţine cont de felul cum arată, de ce vârstă sau ce meserie au, cei patru antrenori trebuie să-şi formeze o echipă de 12 concurenţi, iar alegerea se face exclusiv în funcţie de vocea acestora. Despre acelaşi subiect au mai scris Mediafax şi Evenimentul zilei.
Deontologie, etică, context, adevăr - presa trebuie să fie în slujbă publicului şi să deţină toate aceste atribute şi mai multe. Când nu mai sunt acestea, devine propagandă, comunicate de presă, zgomot, "găleţi de gunoi, orice altceva", consideră Vlad Petreanu (prezentator TV şi blogger), relatează Wall-Street.ro. În România, presa nu mai e de mult în slujba publicului ci a patronilor.
Pentru a sublinia felul în care presa tradiţională a decăzut, Petreanu povesteşte în cadrul Webstock "titlul anului", văzut într-o revistă: "a fost filmată scoţându-şi chiloţii din fund: vezi aici cum!". "De ce ar trebui să ne înveţe un ziar asta?", se întreabă, retoric, Petreanu.
Vlad Petreanu: Presa tradiţională din România "a crăpat" de ceva vreme şi nu mai e în slujba poporului
Scaune gigantice amplasate în zonele centrale din marile oraşe, pantofi uriaşi în staţiile de autobuz, trecători racoriti de apa pulverizată din instalaţii speciale, sau labirintul verde în centrul vechi al Capitalei, toate reprezintă forme ale publicităţii neconvenţionale.
Despre avantajele acestui tip de promovare, despre existenţa unei pieţe a publicităţii neconvenţionale, dar şi despre cât de ieftină sau costisitoare este această reclamă, comparativ cu numărul de oameni pe care reuşeşte să îl atingă, DailyBusiness.ro a stat de vorba cu mai mulţi specialişti.
“Eu cred că neconventionalul este 'Creaţia Perfectă a Crizei'. Vom vedea din ce în ce mai multe manifestări 'altfel' din partea brand-urilor de pe piaţă noastră. În momentul asta se taie bugete, dar nevoia de publicitate rămâne totuşi. Brandurile vor trebui să inoveze”, este de părere Andrei Tripsa, creative partner al agenţiei Three.
Când pantoful uriaş promovează creditul bancar: Publicitatea neconvenţională, la nivel de reclamă la raft
Industria globală de televiziune a totalizat anul trecut 301 miliarde de euro, un avans de 7,8% în comparaţie cu 2009, scrie Financiarul, care citează cea de-a 21-a ediţie a raportului bianual ,,World TV Markets” publicat de IDATE.
„În pofida sensibilităţii bugetelor de publicitate faţă de activitatea economică, efectele crizei financiare din 2008-2009 au avut repercusiuni mai slabe pe piaţa TV decât au avut asupra PIB-ului mondial”, este de părere Florence Le Borgne, directorul diviziei TV&Digital Content Business în cadrul IDATE.
Televiziune: numărul de abonaţi a crescut cu 7,6% în 2010, la nivel global, până la 690, 2 milioane de gospodarii
Inaugurarea stadionului Ilie Oana din Ploieşti a adus o premieră şi pentru industria românească de publicitate: a fost creată prima reclamă care în acelaşi timp a fost difuzată pe televiziune, internet, ecrane din Bucureşti şi din ţară, relatează Wall-Street.ro.
Spotul a fost creat pentru Bergenbier, sponsorul principal al Ligii I la Fotbal de către Fuse, agenţie parte a Omnicom România, grup de comunicare cu afaceri de 30,9 milioane de euro anul trecut.
Reclama a fost transmisă în direct pe posturile Pro TV şi Sport.ro, pe 16 pagini de web, aplicaţii mobile şi locaţii digitale din Bucureşti şi ţară.
Premieră în publicitatea românească: prima reclamă difuzată la TV în timp ce era filmată
Un tribunal irakian i-a condamnat la închisoare pe viaţă pe doi bărbaţi implicaţi în răpirea a trei jurnalişti români în 2005, a declarat acesta, sâmbătă, într-un comunicat. Cei doi bărbaţi condamnaţi nu au fost identificaţi decât cu iniţialele A.A. şi A.Y, scrie DailyBusiness.ro.
"Curtea a găsit motive convingătoare pentru a lua această decizie, pe baza confesiunilor, a dovezilor şi proiectului (de răpire)", a declarat Curtea Penală Centrală din Irak. Rolul exact al celor doi acuzaţi în răpire nu este cunoscut.
Doi bărbaţi, condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak în 2005
Grupul de comunicare francez Publicis Groupe SA a câştigat contul de marketing al producătorului italian de ciocolată Ferrero SPA, cont evaluat la aproximativ 350-400 de milioane de euro anual, scrie Fin.ro, care citează Bloomberg.
Tranzacţia acoperă operaţiunile de marketing şi publicitate din Italia, Spania, Franţa, Portugalia, Belgia, Olanda, Grecia şi Turcia. Ambele companii au refuzat să comenteze informaţia, anunţă Bloomberg.
Publicis Groupe a finalizat primele şase luni ale anului cu un avans al veniturilor de 6,3% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând până la 2,69 miliarde de euro.
Publicis administrează contul de publicitate al Ferrero
Foto: Mircea Radu
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
cat despre masuratori aminteste-ti de Petre Tutea: "La noi, kururile se schimba, limbile raman aceleasi.".
Nu-i așa că acum Badea nu o să mai rateze ziarul Adevarul la emisiunea lui?...:)
La presa in nici un caz.
Adevarul e ca atat cat au furat Voiculescu, Patriciu si Vantu la un loc, nu a furat nimeni intr-un termen atat de scurt.
De aici si banii pentru Lexus!
Ramai cu a lui Mircea Badea, atunci!;)
@argus2011: in toate, inclusiv la produs foarte multi bani din care sa-l plateasca pe mogul ca sa-l accepte pe post sluga. Anyhow, nu ma astept sa intelegi.