Cât vindeau ziarele îninte de criză? În primele şase luni din 2008, când criza era încă departe, ziarele vindeau zilnic şi de două, trei ori mai mult decât în acest an. Între timp, unele titluri au şi dispărut.
O analiză Paginademedia.ro arată că ziare precum Evenimentul zilei, Gazeta sporturilor şi Cancan vindeau acum trei ani cam de trei ori mai mult decât în primele luni din 2010.
Cum se prezentau ziarele înainte şi în criză, pe primele şase luni ale anului, în continuare:
- În 2008, Gazeta sărea de 100.000 de exemplare. La trei ani diferenţă, în plină criză, vinde pe zi aproximativ 35.000 de ziare.
- Evenimentul zilei vinde aproape 16.000 de ziare acum. Depăşea 51.000 în 2008.
- Adevărul nu ajunsese încă în perioada de vârf în 2008. Apogeul îl atingea în 2010, graţie cărţilor, când ajunsese să vândă peste 120.000 de ziare pe zi. Acum vinde de trei ori mai puţin.
- Jurnalul Naţional vindea de două ori mai mult acum doi ani. Şi-a menţinut cifre bune şi în 2009 şi 2010, după care, în acest an, a scăzut la jumătate.
- Tabloidele Libertatea şi Cancan au simţit şi ele efectele crizei: dacă acum doi ani Libertatea vindea pe primele şase luni aproape 233.000 de ziare, acum abia sare de 100.000. Cancan se ducea spre suta de mii de ziare vândute în 2008. Acum media este de 37.000.
- Singura creştere vine tot de la un tabloid. Click, cel mai vândut ziar, are un plus de 60.000 de ziare pe zi acum, faţă de primul semestru din 2008.
Situaţia vânzărilor medii zilnice ale principalelor publicaţii în prima jumătate a anilor 2008, 2009, 2010 şi 2011:
ian-iun 2008 | Ian - Iun 2009 | ian-iun 2010 | ian-iun 2011 | |
---|---|---|---|---|
Click | 122.480 | 212.740 | 220.560 | 180.280 |
Libertatea | 232.830 | 195.445 | 152.900 | 103.100 |
Romania Libera | 54.110 | 48.750 | 43.170 | 40.820 |
Adevarul | 26.530 | 95.660 | 120.850 | 40.555 |
Cancan | 92.860 | 90.840 | 68.020 | 37.250 |
Gazeta Sporturilor | 100.830 | 67.070 | 43.250 | 35.140 |
Jurnalul National | 66.510 | 64.470 | 60.580 | 31.170 |
ProSport | 57.155 | 40.770 | 30.960 | 27.010 |
Evenimentul Zilei | 51.970 | 36.330 | 25.200 | 15.850 |
Ziarul Lumina | 9.610 | 20.510 | 24.190 | - |
Gandul | 25.890 | 16.080 | 13.270 | - |
Ziarul Financiar | 15.720 | 15.780 | 13.140 | 10.220 |
Curierul National | 1.220 | 10.960 | 3.180 | 3.230 |
Sursa: BRAT, Biroul Român de Audit al Tirajelor
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Pe oamenii buni ii dam afara.
Pe cei mediocri ii pastram in firma cu salarii mici.
Pe cei care se dovedesc intr-adevar incapabili ii facem directori si le umflam salariile la cer.
Altfel nu am fi ajuns aici.
Pe cuvant !