Skip to main content

Sorin Alexandrescu, liber de contract după şefia Antenelor

 

Şeful Antenelor, Sorin Alexandrescu “şi-a încheiat contractul”, anunţă cei de la Intact.

Publicitate

În perioada următoare, Antena Group va fi coordonata financiar de Aura Zaharia, CFO al companiei, iar, din punct de vedere al conţinutului, de managerii fiecărei staţii TV: Bogdan Strătulă (Antena 1), Mirela Albu (Antena 2), Mihai Gâdea (Antena 3), Florin Nicoară (Euforia), Cristian Creţu (GSP TV).

Citeşte interviul acordat paginademedia.ro în urmă cu doi ani de către Alexandrescu, AICI şi AICI.

Sorin Alexandrescu a condus, până la intrarea în Intact, producătorul de ciocolată Kandia.

Comunicatul celor de la Intact, în continuare:

Intact Media Group anunta finalizarea proiectului si a contractului agreat cu Sorin Alexandrescu

Sorin Alexandrescu s-a alaturat grupului in 2008, pentru o perioada de doi ani, fiind pentru inceput director executiv Antena 1, iar ulterior CEO.

Incepand cu decembrie 2010, odata cu implementarea ultimei faze a proiectului, a preluat conducerea Antena Group, entitate care a reunit toate operatiunile companiilor Antena 1, Antena 2, Euforia si GSP.

In perioada de timp petrecuta la Intact, Sorin Alexandrescu a coordonat si implementat integrarea operationala a celor patru statii TV ale grupului, precum si crearea unui nou sistem de management dedicat noii entitati. Acest proiect a inclus si relocarea operatiunilor tv din grup in noua cladire Intact Media Center.

Tot acest proces a fost initiat odata cu reorganizarea, rebranding-ul si reconfigurarea grilei de programe A1, schimbari care au generat platforma consolidarii celorlalte statii TV in noua entitate, cat si o dinamica a audientelor situate la cel mai inalt nivel din ultimii 4 ani.

Sorin Alexandrescu a reusit sa dea o alta dimensiune business-ului tv din grup, implementand o structura proaspata si functionala in zona operationala, in timp record. Implicarea, profesionalismul si seriozitatea sunt atributele sale definitorii pe care le-am apreciat la justa lor valoare. Ii multumesc pentru felul in care a inteles sa duca la capat acest proiect important”, declara Camelia Voiculescu.

“Proiectul agreat cu doamna Camelia Voiculescu s-a dovedit a fi unul din cele mai importante realizate pana acum. A fost un efort titanic sa creezi o asemenea entitate, intrucat a presupus schimbari foarte complexe intr-o perioda scurta, fara ca entitatile incluse in proces sa fie afectate operational. Sustinerea actionarilor in tot acest proiect si dedicarea echipei au fost extraordinare, creind astfel cea mai importanta structura consolidata a intregului grup. Multumesc fiecarui coleg pentru tot ceea ce am facut impreuna si in mod special celor care au creat acest proiect alaturi de mine, transformindu-l dintr-o misiune aproape imposibila intr-un rezultat remarcabil”, spune Sorin Alexandrescu.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • antalya antalya
    Atat Alexandrescu cat si echipa trustului Intact sunt niste adevarati profesionisti....La cat mai multe colaborari de acest gen!
  • antic antic
    @mihi....Comunicatul trustului a fost destul de clar...atata timp cat partile si-au atins obiectivele, nu vad care e problema...
  • antic antic
    Nu stii ce vorbesti...Intact se dezvolta pe zi ce trece....are toate sansele sa depaseasca Pro-ul!
  • andrei andrei
    Omul si-a facut treaba asa cum trebuie, asta e clar! A adunat antenele pe aceasi platforma, si asta e o reusita importanta. El chiar a facut ceva si este un adevarat CEO. Cum a spus si cineva mai sus "pe vremea lui" au fost aduse cateva show-uri care cu siguranta au adus cateva puncte de rating postului Antena 1. Una peste alta omul este un profesinalist si sunt sigur ca sunt destui care il regreta.
  • Morris Morris
    Branding de profesor - sa scrii 5 comentarii consecutive de pe 5 conturi diferite despre tine e o kestie! Felicitari, Dom' Sorin!
  • marian marian
    Pot sa vin si eu ? Dau un rand !
  • Doamna Petre & friends Doamna Petre & friends
    Azi dupa ora 18.00 dam de baut la Cocosatu k-am scapat de Ciocolatu !
  • Cornel Cornel
    Si daca e liber de contract what? Contractul era pe 2 ani, omul chiar a reusit sa faca tot ce a promis si si-a propus in perioada de contract..... ce-ar mai fi de spus? E un profesionist in adevaratul sens al cuvantului daca si-a respectat contractul, iar rezultatele vorbesc de la sine. Doar bugetarii au contract pe perioada nedeterminata si asteapta sa iasa la pensie facandu-se ca muncesc :D. La privat oamenii sunt in continua miscare, isi schimba joburile samd.
  • bogdan euroiu bogdan euroiu
    Pe canicula asta, uite ca s-a topit si ciocolata... Ori Camelia nu mai apreciaza gustul amarui ori vara i-a spus sa-si puna pofta in cui! Realizarile domnului Alexandrescu au inceput cu relansarea Observatorului prilej de interviu fluviu pe aici pe site-ul asta. Ce e mai trist e ca 2010 a fost ultimul an pe plus al Antenelor, iar la X Factor nu stiu cum stam cu ROI-ul. Poate ne lumineaza Petrisor direct de la sursa.
  • mihi mihi
    realizarile lui sunt extraordinare, numai investitia X Factor si unirea celor 4 televiziuni sunt doua dintre cele mai importante. pacat ca pleaca...
  • cris cris
    Imi place la nebunie cand vad atitudinea ”tv-ul e de vina pentru ce se intampla in societate”. in principiu, televiziunile sunt bussines-uri nu facultati. adica programele sunt facute astfel incat sa se vanda, nu sa educe. Deci problema ar fi: de ce se uita romanu la ”posturile manelizate” si nu de ce emisiunile ajung sa promoveze nonvalori. zic si eu..
  • cris cris
    Pacat de Alexandrescu, am auzit din toate partile numai vorbe bune despre individ. Reusita omului e clara: a adunat Antenele intr-un singur loc si le-a pus intr-o lumina buna, facand din ele un brand mai puternic, lucru greu de realizat mai ales intr-un timp atat de scurt. Cat despre audiente, eu zic ca este foarte clar ca lucrurile au mers mai bine. Cel putin asa scrie in tabele.
  • zuzu zuzu
    Mi s-a parut un manager bun pentru ca a adus ceva ordine in tot haosul din trust. Audientele nu cred ca tin exclusiv de CEO.
  • nogender nogender
    De la Kandia sau nu, omul asta are niste merite incontestabile, macar si pentru faptul ca a reusit sa faca o platforma comuna pentru toate televiziunile. Nu stiu cati s-ar fi inhamat la asa ceva. Despre audiente, el spune ca sunt cele mai mari in ultimii patru ani, probabil referindu-se la targetul Antenei sau Antenelor. N-ar zice-o daca n-ar fi asa. si, pana la urma, ce conteaza daca a fost sau nu la kandia? si-a facut job-ul, putea sa fi lucrat si la salubritate inainte.
  • testosteron testosteron
    Sau poate relanseaza pe piata braga ca supliment la Tranzactiv.

Trimite un comentariu

sus