Conducerea TVR intenţionează să reducă personalul instituţiei - în jur de 3.300 de angajaţi - cu aproximativ 10%, să externalizeze activităţile sezoniere şi să restructureze bugetul alocat pentru ore suplimentare şi lucrul în zilele de sâmbătă şi duminică, a declarat pentru HotNews.ro preşedintele-director general al TVR, Alexandru Lăzescu.
Publicitate Potrivit acestuia, aceste măsuri ar trebui sa diminueze costurile televiziunii cu circa 50 de milioane de lei. Planul de reorganizare şi restructurare a personalului a fost realizat în colaborare cu o companie de consultanţă elveţiană şi a rezultat într-un raport ce trebuie votat în Consiliul de Administraţie.
O parte din reducerile de personal avute în vedere - circa 5-6% din totalul personalului (puţin peste jumătate din totalul disponibilizărilor urmărite) - vor avea loc până în februarie, iar restul în aprilie, când va expira actualul Contract Colectiv de Muncă.
În prima fază, restructurarea are în vedere mai ales angajaţi implicaţi în activităţi cu sezonalitate ridicată, iar cu o parte dintre aceştia vor fi discutate noi formule de colaborare.
Alexandru Lăzescu despre restructurarea în TVR: Personalul trebuie redus cu circa 10%; va scădea semnificativ bugetul alocat orelor suplimentare şi lucrului în week-end
Cei care au de recuperat bani de la Realitatea Media, companie aflată în procedura de insolvenţă, consideră că au şanse mici, sau chiar inexistente, să încaseze aceşti bani, dar s-au alăturat totuşi masei credale, scrie DailyBusiness.ro.
Jurnalistul Doru Buşcu, fost director editorial al Academiei Caţavencu, apare şi el pe lista creditorilor Realitatea Media, având de recuperat o sumă de aproximativ 100.000 de euro (bani care provin din vânzarea acţiunilor deţinute la Grupul Caţavencu), după cum cum paginademedia.ro a scris AICI.
"Situaţia dificilă de pe piaţa media face imposibilă achitarea acestor datorii", a spus Doru Buşcu, referindu-se la suma totală pe care creditorii o au de recuperat de la Realitatea Media, companie aflată în procedura de insolvenţă.
La rândul său, Mircea Toma, unul dintre fondatorii Academia Caţavencu şi actual preşedinte al ActiveWatch, susţine că a făcut solicitarea de a-şi recupera banii (aproximativ 105.000 euro) doar pentru că există cadrul legal de a face acest lucru, nu pentru că ar spera să primească banii.
Creditorii Realitatea Media, resemnaţi că nu-şi vor recupera banii. Vezi cât însumează datoriile
Antena Group a solicitat CNA să includă Antena 2 şi Euforia Lifestyle TV în pachetul de televiziuni pe care operatorii de cablu din România trebuie să le retransmită în mod obligatoriu, conform principiului "must carry" prevăzut în legislaţia audiovizuală, scrie Adevărul.
Societatea Antena TV Group SA a informat Consiliul Naţional al Audiovizualului că, de pe 15 noiembrie, televiziunile Antena 2 şi Euforia Lifestyle TV sunt libere la retransmisie, fără condiţionări tehnice şi/sau financiare.
Potrivit documentelor depuse la CNA de Antena Group, în ierarhia posturilor TV "must carry" după indicele de audienţă, în condiţiile în care se declară liber la retransmisie, Antena 2 ar ocupa locul 9 după OTV şi înaintea B1 TV.
În aceleaşi condiţii Euforia ar ocupa locul 13, după Kiss TV, sau locul 14 în dacă şi Antena 2 se declară liberă la retransmisie.
Grupul Antena cere CNA să oblige operatorii de cablu să retransmită posturile Antena 2 şi Euforia
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roCNA va analiza, într-una din şedinţele de săptămâna viitoare, sesizarea CSM privind „mediatizarea excesivă a injuriilor" aduse magistraţilor de către Sorin Ovidiu Vântu şi modul în care aceste acuzaţii au fost reflectate pe posturile de televiziune, scrie Adevărul, care citează Mediafax.
„Am primit ieri (miercuri, n.r.) sesizarea CSM. Se va întocmi un raport de monitorizare pentru a vedea cum a fost reflectat acest subiect pe principalele posturi de televiziune, raport care va intra în discuţia Consiliului într-o şedinţă de săptămâna viitoare", a spus Răsvan Popescu, preşedintele CNA.
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, miercuri, Consiliul Naţional al Audiovizualului „pentru mediatizarea excesivă a injuriilor aduse magistraţilor de către omul de afaceri, Sorin Ovidiu Vîntu, inculpat în dosarul Petromservice", potrivit site-ului CSM.
CNA analizează sezizarea CSM privind mediatizarea injuriilor aduse de Vântu magistraţilor
Poate ai vrut sa spui: pe funnctii NEOcomuniste (parca mai potrivit decat ... necomuniste!).