Antena1 a fost sancţionat de CNA cu 60.000 de lei pentru limbajul licenţios folosit de Corneliu Vadim Tudor, Mariana Zăvoranu (mama Oanei Zăvoranu), Mariana Moculescu şi Lucian Becali în mai multe ediţii de la Acces Direct, difuzate în perioada 23 noiembrie – 5 decembrie.
“Această emisiune a intrat într-un impas, va sfârşi rău, se va termina cu ea”, a spus în timpul şedinţei Christian Mititelu, membru CNA.
Printre reclamaţiile primite de CNA la adresa emisiunii Acces Direct, realizată de Simona Gherghe, s-a numărat şi o adresă de la Oana Zăvoranu.
Oana Zăvoranu l-a reclamat pe Vadim la CNA:
„Aduc în atenţia CNA faptul că, în continuare, mi-au fost încălcate drpturile legitime, dreptul la propria imagine şi reputaţia, prin intermediul postului Antena 1, în cadrul emisiunii Acces Direct din data de 25.11.2011, în cadrul căreia invitatul, Corneliu Vadim Tudor, mi-a adresat insulte de o gravitate extremă, calomniindu-mă în direct, intervenind în relaţiile mele de familie strict personale, şi aducându-mi acuze nefondate, de o extremă gravitate, declarând în direct că intenţionez să-mi ucid mama.
Insulte ca: „blestemată, maimuţă, analfabetă, parazită, posedată de draci, rahat cu moţ, oligofrenă, putoare de ţigan lăutar, handicapată s.a.” au fost rostite de către „distinsul” europarlamentar.
Solicit sancţionarea postului Antena 1 care, în căutare de ratintg, permite aşa ceva, încălcând flagrant dispoziţiile Legii Audiovizualului 504/2002, respectiv Art.40 şi Art.41.”
Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul Antena1 pentru limbajul neadecvat şi pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale privind protecţia minorilor.
Sursa foto: Antena1
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii