Skip to main content

22 februarie: Prin ce canale comunică Biserica Ortodoxă. Trinitas TV şi radio, agenţie de ştiri şi ziar cu ofertă de publicitate

 

Biserica Ortodoxă Română păstrează un control sever asupra felului cum sunt reflectate activităţile ei în media centrale, dupa cum reiese din analiza HotNews.ro "De ce e Biserica Ortodoxa Română mută?".

Publicitate

BOR preferă să îşi transmită mesajele prin propriile canale: televiziunea şi reţeaua radio Trinitas, alte posturi de radio, agenţia de presă Basilica, Ziarul Lumina (care oferă şi spaţii de publicitate), site-urile aferente.

Câţi români urmăresc canalele BOR?

Anul trecut, Trinitas avea o audienţă medie de doar câteva mii de telespectatori. Postul de radio Trinitas are 42 de licenţe, şi poate fi ascultat şi online. Ziarul Lumina nu are date de vânzări actuale. Anul trecut, distribuia, prin intermediul bisericilor, 22.000 de exemplare pe ediţie. Ziarul are şi tarife de publicitate: cine doreşte o pagină întreagă de publicitate, alb negru, trebuie să plătească 11.554 RON, iar pentru o pagină color - 22.325 RON. Preţul minim este de 505 RON pentru 1/32 de pagină alb-negru.

Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Romane operează şi mai multe site-uri. Dintre acestea:

    • TrinitasTV.ro este în reconstrucţie
    • RadioTrinitas.ro nu beneficiază de date de trafic şi audienţă
    • Basilica.ro, site-ul agenţiei de ştiri cu acelaşi nume, nu beneficiază de date de trafic şi nici de audienţă
    • ZiarulLumina.ro figurează în Studiul de Audienţă şi Trafic Internet (SATI). În toată luna ianuarie 2012, el inregistra 68.770 de vizitatori unici, 137.754 vizite şi 368.147 afişări. În 2011, vârful de trafic a fost atins în martie: 96.299 de unici, 176.651 de vizite şi 471.220 afişări.

Trustul de presa al Bisericii Ortodoxe Romane: cum isi transmite Patriarhia mesajul prin statiile, ziarele si site-urile pe care le pastoreste

Postul de televiziune al Universităţii „Spiru Haret“, condus de Sebastian Lăzăroiu, şi care până acum se numea TVRM Educaţional îşi va schimba denumirea şi grila de programe de astăzi. Noua demunire a postului va fi TVH 2.0.
Lăzăroiu transformă TVRM în TVH 2.0

Belarus si Ucraina sunt codaşe în ceea ce priveşte ponderea utilizatorilor de Facebook din totalul populaţiilor ţărilor, lideri în Europa Centrala şi de Est pe acest segment fiind Ungaria, Slovenia şi Elveţia, conform unei analize Wall-Street.ro.
Astfel, Belarus are o populaţie de 10,3 milioane de oameni, dar în prezent doar circa 370.000 de cetăţeni ai statului au conturi pe cea mai mare reţea socială din lume. La polul opus se situează Ungaria - 38% din cei circa 10 milioane de unguri au conturi de Facebook, Slovenia (36%) şi Elveţia (36%).

Ca număr efectiv de utilizatori, conduce detaşat Germania, cu 22,6 milioane de utilizatori pe Facebook, din cei 83,2 milioane cetăţeni (deci 27% dintre ei sunt pe Facebook).
Câţi utilizatori de Facebook au ţările din regiune. Este România în plutonul fruntaş?

Doar patru ministere din 15 analizate anul trecut ştiau să folosească relaţiile publice ca pe o funcţie de management, restul ministerelor considerând că departamentul de comunicare are preponderent un rol tehnic ori birocratic, mai apropiat de relaţia directă cu cetăţenii decât de strategia de comunicare, arată o analiză realizată de Asociaţia Română de Relaţii Publice (ARRP).

Relaţiile publice sunt reduse, de cele mai multe ori, la funcţii instrumentale: scriere şi editare de materiale, relaţii cu presa, comunicare internă, organizare de evenimente şi furnizare de informaţii. Pe de altă parte, funcţiile strategice precum cercetarea, oferirea de consultanţă şi training, reprezentarea organizaţiei ca purtător de cuvânt sau managementul crizei sunt puţin prezente în profilul departamentelor de comunicare din actuala structura a Guvernului României.
Ce ministere comunică bine şi care sunt codaşe la PR

O mare parte a utilizatorilor de Internet din mediul urban folosesc mediul online ca sursă de informare pentru a lua o decizie de cumpărare conform unui studiu efectuat de GfK.

Conform studiului, 84% dintre utilizatorii români de internet din mediul urban au luat în considerare pentru cumpărare alte mărci decât cele pe care le aveau iniţial în minte după ce au căutat informaţii online.
Cum schimbă Internetul decizia de cumparare

PeerIndex.com, un serviciu de măsurare a influenţei utilizatorilor în social media, cu sediul în Marea Britanie, lansează împreună cu Apropo.ro o acţiune de analiză a influenţei pe Twitter în România. Analiza va genera şi un top al utilizatorilor români de Twitter cu cel mai mare potenţial de influenţă, în funcţie de scorul individual generat de PeerIndex în baza unui un algoritm complex.

Topul, numit "Cei mai influenţi utilizatori de Twitter din România” va fi disponibil în săptămâna de test pe portalul Apropo.ro, într-o pagină dedicată, şi va fi actualizat în timp real, până la finalul perioadei de test, pe măsură ce utilizatorii din top îşi completează datele .
PeerIndex şi Apropo.ro analizează influenţa pe Twitter în România

 Foto: Ovidiu Micsik, MediafaxFoto 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Costin Costin
    Profitul de 85 milioane de euro realizat in 2010 trebuie tinut bine. Nu cumva sa ajute sinistratii, de exemplu. Scopul BOR este sa faca profit, nu sa ajute saracii.
  • aidan aidan
    hop si eu! nu ma intereseaza prin ce canale comunica BOR!de doua milenii crestinismul s-a descurcat de minune prin viu grai si fapta. pe mine ma intereseaza ce face BoR cu averile alea imense recuperate si cu veniturile neimpozate? vreo scoala, vreuu orfelinat, vreun spital pentru saracii zonei,vreo masa calda pe zi pentru copiii nimanui?ma refer strict la cei care conduc si beneficiaza de veniturile BOR.pentru ca exista preoti minunati care dau din salariul lor de mancare saracilor, dar sa fim intelesi:nu li se ramburseaza de catre bor!EI DARUIESC PENTRU CA ASA SIMT! PROTIPENDADA BOR a uitat pentru ce a aparut biserica. ei cred ca pentru ei si traiul lor imbelsugat!

Trimite un comentariu

sus