CNA a amânat luarea unei decizii în privinţa solicitării RCS&RDS de obţinere a opt licenţe audiovizuale pentru variante locale ale postului de ştiri Digi24.
Operatorul de cablu vrea să deschidă posturi locale în oraşele Braşov, Oradea, Cluj, Timişoara, Craiova, Iaşi,Constanţa şi Galaţi.
Motivul? Consiliul doreşte să discute cu cineva din managementul companiei RCS&RDS.
Cele opt posturi locale fac parte din reţeaua Digi 24 şi vor fi lansate la câteva luni după deschiderea postului central, care va avea lor la 1 martie. RCS&RDS îşi propune să lanseze posturile locale până la sfârşitul anului.
Christian Mititelu, membru CNA: Niciodata n-am apucat sa vb cu cineva care are controlul asupra serviciilor de cablu. Eu zic să mai cumpănim, să-i mai amânăm.
Propunerea de amânare a lui Christian Mititelu a fost votată în unanimitate.
Narcisa Iorga, membru CNA: "Eu sunt de acrod sa vedem cum se comporta acest post la nivel national. Nu ştiu de ce trebuie să dăm neapărat opt licenţe acum, dacă nu le lansează acum."
Ce s-a mai discutat în timpul şedinţei?
Gelu Trandafir, membru CNA: Important este să nu afectaţi retransmisia posturilor locale din oraşele în care veţi deschide posturi locale.
George Orbean, manager de proiect Digi24: "Oricât de important ar fi acest proiect, am rezerve mari ca planul managemtului rcs e de a-şi distruge business-ul pe partea celaltă. "
Ioan Onisei, vicepreşedinte CNA: Şi acest post de ştiri interesează ca publicul sa cumpere celelalte servicii ale RCSRDS, am înţeles corect?
Da!
Răsvan Popescu, preşedinte CNA: Ce mai presupune ca dezvoltare, încotro se mai duce?
"În acest moment ne-am propus să deschidem primele staţii locale, vrem să vedem care va fi reacţia publicului. Ne propunem o dezvoltare, încă n-am pus pe listă oraşele următoare. Acestea vor căpăta statut de posturi locale. Asta nu inseamnă că vom elimina din grilă postul local din oraşul respectiv."
Narcisa Iorga: Nu înţeleg de ce e nevoie de staţii locale, cand nici nu ati inceput sa emiteti cu statia centrala.
"Posturile locale nu vor incepe la 1 martie, ele vor emite după cateva luni de la lansare."
"Când vor avea posturile lor locale nu îi vor mai transmite pe alţii."
Cum va arăta programul staţiilor locale:
- Program local va avea 3 jurnale de câte 15 minute dimineaţa, două jurnale la prânz şi seara un program de la ora 18, care va dura 45 de minute.
- Vor mai fi difuzate două pastile informative, după fiecare jurnal, despre evenimentele din regiune. Realităţile locale vor mai avea şi un talk-show local, unul sportiv (în zilele de luni) şi o emisiune de recrutare.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
E vorba cumva de o licenta pentru transmisia terestra a acelor posturi? (TVS/TerraSat Craiova spre exemplu nu emite decat in reteaua de cablu, nu si terestru).
Este deplasata insa presupunerea celor din CNA:
"Nu ii vor mai transmite pe altii daca au postul lor!"
Cum sa nu ii mai retransmita cand tot CNA ii obliga sa ii retransmita si pe altii, si este si in interesul lor sa retransmita niste posturi cerute de public.
La Craiova spre exemplu sunt retransmise in reteaua de cablu in sistem analogic toate posturile locale:
TV Oltenia, Tele Universitatea, 3TV, GTV, TVR Craiova si bineinteles TVS Craiova.