Skip to main content

19 Martie. Câştigătorul X Factor România riscă să-şi piardă premiul de 200.000 de euro

 

Andrei Leonte, câştigătorul X Factor de la Antena 1, ar putea să piardă Marele Premiu de 200.000 de euro deoarece concurentul s-ar fi aflat într-o relaţie contractuală cu o casă de discuri când s-a înscris în concurs, deşi regulamentul interzicea acest lucru, scrie România liberă. Antena 1 a anunţat printr-un comunicat de presă că "va acorda marele premiu odată cu clarificarea declaraţiilor date de Andrei Leonte la înscrierea în concurs, declaraţii care s-ar afla în contradicţie cu regulile acestui format internaţional".

Publicitate

În prezent se desfăşoară o anchetă pentru a stabili dacă a fost respectat sau nu regulamentul X Factor. Pe acelaşi subiect au mai scris Libertatea şi Jurnalul Naţional.

SCANDAL la X Factor. Câştigătorul ar putea să nu îşi ÎNCASEZE Marele Premiu de 200.000 de euro. Vezi de ce

Romania IT, Creative Talent, Technical Excellence” este sloganul sub care România promovează competenţele sale în IT, în timp ce în zona de confecţii sloganul este „Zoom into Romanian Fashion”, potrivit Andreei Paul, consilier al premierului Mihai Răzvan Ungureanu, scrie Wall-Street.ro.
Alte sloganuri:

  • Industrie: „Romania, Your Reliable Trade Partner”
  • Confecţii: „Zoom into Romanian Fashion”;
  • IT: „Romania IT, Creative Talent, Technical Excellence”;
  • Vinuri: „Wines of Romania”;
  • Mobilă: „Romanian Furniture, Style, Durability and Comfort”.

Prin ce sloganuri se promoveaza industriile Romaniei la export

Lucian Duţă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a declarat că intenţionează să acţioneze Antena 3 în instanţă după ce, într-o emisiune moderată de Mihai Gâdea a fost prezentată "o schemă" prin care o firmă deţinută de Simona Duţă, soţia lui Duţă, ar fi beneficiat de plăţi din partea CNAS.

Moderatorul şi invitaţii au dezbătut apoi declaraţia de avere a lui Duţă, comparând-o cu cele anterioare în care existau menţiuni legate de fosta soţie a acestuia, Simona Duţă. Moderatorul a ţinut să precizeze că nu îi este clar dacă Lucian Duţă a divorţat de soţia sa ori a omis completarea rubricilor privind-o pe aceasta, dezbătând apoi şi acest aspect cu invitaţii din platou.

Duţă a declarat că a divorţat de soţia sa în 2009, înainte să fi fost numit preşedinte al CNAS, şi că fosta lui soţie este administrator la o companie care efectuează servicii medicale oftalmologice, nu distribuie medicamente.
Lucian Duţă dă în judecată Antena 3: Această campanie afectează imaginea instituţiei pe care o conduc. Am divorţat în 2009 de Simona Duţă, înainte de numirea mea ca preşedinte al CNAS

Persoanele care postează pe Facebook imagini din timpul nopţilor pierdute sau se plâng pe Twitter despre locul de muncă îşi riscă postul, scrie Mediafax. Potrivit unui raport britanic, unul din cinci şefi a respins un candidat pentru un loc de muncă din cauza postărilor acestuia pe site-urile de socializare, scrie dailymail.co.uk. Studiul a relevat că aproape 40% dintre companii se uită pe conturile pe care potenţialii angajaţi le au pe platformele sociale.

"Omul secolului XXI învaţă că fiecare acţiune lasă o urmă digitală incredibilă. În următorii ani, mulţi dintre noi vom fi răspunzători pentru datele pe care le facem publice în prezent pe site-urile de socializare. Faptul că unul din cinci candidaţi este descalificat de la un interviu din cauza conţinutului mesajelor sale este un avertisment pentru cei care îşi caută un loc de muncă şi un indicator real al lumii în care trăim" a declarat Mads Christensen, director în cadrul companiei care a realizat studiul.
Ai cont pe Facebook sau Twitter? Poţi RATA angajarea sau chiar poţi fi CONCEDIAT

Tot mai multe companii alocă sume importante pentru a-şi asocia numele cu SMURD, pentru că "toţi cei cei care sunt în preajma lui se curăţă", dupa cum spune un consultant de brand. Rompetrol, E.On, Vodafone sau Raiffeisen Bank sunt câteva dintre companiile care şi-au asociat numele cu Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD).

Subsecretarul de stat Raed Arafat, fondatorul SMURD, a declarat pentru DailyBusiness.ro că printre acestea se numără orice companie care are legătură cu tutunul, alcoolul sau contracte încheiate cu Ministerul Sănătăţii.
SMURD "curăţă" branduri, dar şi refuză zeci de donaţii. Vezi motivele

Bătălia pentru clienţi a operatorilor de cablu a dus la naşterea unui nou tip de business în televiziune, respectiv difuzarea de conţinut, lipsit de publicitate. Este şi cazul nou-lansatei televiziune Digi24, aparţinând operatorului de cablu RCS&RDS, scrie DailyBusiness.ro.

"Cabliştii au început să intre în business-ul numit conţinut. Majoritatea se ocupă de sport, muzică sau film, dar RCS a încercat şi o operaţiune mai costisitoare, adică televiziune de ştiri. Toate acestea sunt mai degrabă bonusuri pe care le oferă clienţilor sau servesc la atragerea de clienţi noi", a afirmat Iulian Comanescu. De asemenea, potrivit lui Comanescu, astfel de posturi pot ajuta la upsell, adică pot atrage clienţii dinspre pachetul de bază spre altele, mai mari.
Televiziunea fara publicitate. Ce castiga cablistii din posturile proprii

Veniturile totale înregistrate în 2011 de ziarele din SUA s-ar ridica, potrivit unor calcule, la 34 de miliarde de dolari, mai puţin decât a înregistrat Google - 37,9 miliarde de dolari, scrie HotNews.ro, care citează The Guardian.

Sursa citată invocă un anunţ al Asociaţiei Ziarelor din America, potrivit căruia veniturile totale din publicitate ale ziarelor americane au scazut cu 7,3% anul trecut, comparativ cu 2010.
The Guardian: Ziarele din SUA au inregistrat anul trecut venituri totale mai mici decat ale Google

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cactuss cactuss
    Fremantle Media ar trebui sa retraga franciza X Factor Romania. Era de asteptat ca Antena 1 sa se faca de rahat. Nu-i de mirare ca nu le ies nimic in materie de televiziune. Plus de asta mai vor sa aibe audientele celor de la ProTv. Dar cu astfel de momente jenante, niciodata acest post de televiuzine nu va fi peste concurenta. Sa ne auzim cu bine cand veti deveni profesionisti!
  • AlexSipos AlexSipos
    Eu cred ca audientele foarte slabe fata de asteptari au generat si venituri mult sub cele prognozate si efectiv nu exista de unde sa se acorde acest premiu . Pretextul gasit e unul subtire , doar trebuia sa se stie asta , una e o declaratie pe proprie raspundere si una e ca omul a avut "contact" direct cu producatorii emisiunii timp de cateva luni si daca nu s-a aflat atunci , asta este si o problema de organizare . In plus suntem in luna martie . Au trecut 3 luni de atunci si acum se afla problema ? Adica cei de la Intact numai acum vroiau sa dea banii , nu aveau disponibil pe cont sau ce ?
  • Calin Calin
    Asta cu X factor e mai complicata. Stiai ca cel ce a acordat initial licenta Antenei 1 a retras-o pentru nerespectarea formatului impus si tot atunci s-a retras si Orange din finantarea acestui proiect? Si poate de aceea s-a inventat gogoasa cu castigatorul pentru a nu mai da efectiv premiul nimanui pentru ca banii lipsesc la ora actuala...
  • Narckotic Narckotic
    Numai la Antena 1 se pot intampla astfel de lucruri. Ce credibilitate sa mai aiba X factor? 0

Trimite un comentariu

sus