Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) a dat în judecată societatea Editura Intact pentru neplata unei datorii de 407.184 de lei, reprezentând chirie, prestări servicii, utilităţi şi penalităţi pentru spaţiile ocupate în Casa Presei, scrie Evenimentul zilei. RAAPPS cere judecătorilor să fie scoase şi reclamele luminoase de pe imobil.
Publicitate În acelaşi timp, Regia vrea evacuarea societăţii din spaţiile pe care societatea le deţine în Casa Presei, respectiv mai multe camere de la parter, etajele 8 şi 9 ale imobilului. Surprafaţa totală a celor 45 de încăperi este de 1528 de metri pătraţi, pentru care familia Voiculescu plătea până în septembrie anul trecut o chirie de 3 euro/mp.
Din 30 septembrie 2011, societatea amintită nu mai are contract de închiriere, clauzele fiind extrem de clare: în termen de 15 zile de la înştiinţare, chiriaşul trebuie să părăsească imobilul. În ciuda ”nenumăratelor citaţii” primite din partea Regiei, societatea nu a predat spaţiul şi nu a renunţat la reclamele montate pe clădire.
Ziarul lui Voiculescu, fără reclamă la Casa Presei - Justiţie
Senatorul PDL Radu F Alexandru a fost propus de Guvern pentru a ocupa funcţia de membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în locul lui Dan Grigore, care a demisionat din Consiliu la 8 martie, scrie Adevărul, care citează Mediafax.
„Am acceptat pe de o parte pentru că starea audiovizualului astăzi este la cote de avarie. «Diagnosticul» pus de domnul Dan Grigore în scrisoarea de demisie din CNA, din păcate, este în totalitate exact. Mi se pare normal să fac tot ce depinde de mine pentru ameliorarea audiovizualului, cu atât mai mult într-un an în care vor avea loc două competiţii electorale“, a declarat Alexandru.
Radu F Alexandru, propunerea Guvernului pentru CNA, în locul lui Dan Grigore
Pepsi a lansat, luni, spotul pentru campania Fotbal 2012. În rolurile principale se află Lionel Messi, Didier Drogba, Fernando Torres şi DJ-ul Calvin Harris. O parte a spotului a fost filmată în România, la studiourile de la Buftea, în decembrie 2011, potrivit Adevărul.
„Scenariul acestui spot este extraordinar, diferit de orice altceva. Piesa lui Calvin Harris creată pentru spot este, la fel, formidabilă; mi se pare că este genul de piesă care ar putea să facă un stadion întreg să danseze!”, spune Didier Drogba.
VIDEO Noua reclamă Pepsi a fost, parţial, filmată în România. Messi joacă rolul principal
"În mod categoric, nu sunt multumit" de nivelul redus al amenzilor aplicate de Consiliul Naţional al Audiovizualului, a declarat vicepreşedintele CNA, Ioan Onisei, la Discuţia de luni de pe HotNews. El spune însă ca un proiect de modificare a actualei legislaţii a audiovizualului nu modifică plafonul maxim al amenzilor, în condiţiile în care politicenii probabil se gândesc la "ostilitatea pe care unele posturi de radio sau de televiziune ar avea-o faţă de ei" daca ar iniţia o astfel de schimbare.
„Mai mulţi oameni ar trebui să contribuie la asanarea spaţiului audiovizual. Este în egală măsură datoria CNA, datoria Parlamentului, dar şi datoria jurnalistilor", a spus Onisei.
AUDIO VIDEO Ioan Onisei, CNA: Nu sunt multumit de amenzile mici pe care un post generalist le poate recupera cu 2-3 calupuri de publicitate / E si datoria jurnalistilor sa se implice in asanarea audiovizualului
Ştefan Bănică a obţinut, printr-o sentinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aproape 5.000 lei de la TVR Media, cu titlul de despăgubiri pentru reproducerea, distribuirea şi comercializarea, cu nerespectarea legislaţiei drepturilor de autor, a unui DVD cu opera tatălui său, Ştefan Bănică Sr, potrivit România liberă, care citează Mediafax.
Ştefan Bănică a câştigat procesul cu TVR Media şi va primi 5.000 de lei despăgubiri
Site-ul de reduceri GoldenDeals.ro, situat în top 10 site-uri de profil din ţară, şi-a încetat activitatea, conform unui anunţ de pe platformă. Surse din piaţă spun ca motivul a fost faptul că actionarii principali, grecii de la Global Finance, nu au fost mulţumiţi de activitatea din România, conform Wall-Street.ro.
Aceeaşi sursă spune că au existat disensiuni între directorul local şi cei ai fondului de investiţii.
După încetarea activităţii, site-ul de reduceri GoldenDeals.ro îşi va îndrepta atenţia către suportul pentru clienţi şi parteneri.„Ne vom axa în continuare pe zona administrativă, unde vom asigura suport pentru clienţii şi partenerii noştri. Voucherele comandate pe site-ul nostru îşi vor păstra valabilitatea”, explică pentru Wall-Street.ro, Alina Otelea, general manager GoldenDeals.ro.Pe aceeaşi temă a scris şi DailyBusiness.
GoldenDeals.ro se inchide. Sursa: Activitatea din Romania nu a multumit actionariiÎn Germania aproape jumătate din investiţile în publicitate merg către ziare şi reviste. Iar sumele sunt de câteva miliarde de dolari/euro. În Franţa, publicaţiile tipărite atrag cam o treime din bugete, iar în Marea Britanie aproximativ un sfert. Însă, în România, ziarele şi revistele iau mai puţin de 10% din bugetele de promovare ale companiilor, ţara noastră fiind printre codaşele Europei la acest capitol, scrie DailyBusiness.ro. Cum s-a ajuns aici?
“Televiziunea este canalul media cu cel mai mare public şi cu cele mai multe promoţii, iar în condiţii de criză advertiserii se orientează către acest domeniu. Companiile investesc în televiziune şi pentru că în România este foarte ieftin. Din păcate nu văd creşteri spectaculoase în print. La noi, televiziunea are o penetrare foarte mare, singura variantă în care printul ar putea creşte este ca odată cu creşterea economică televiziunea să devină mai scumpa, dar ma îndoiesc că advertiserii se vor orienta către presă, este foarte probabil să investească în alte media ca radio, online”, explică Mihnea Vasiliu, directorul general al Ringier România.
Cei din urma la publicitatea in presa scrisa. De ce?
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.roAgenţia de publicitate Graffiti BBDO, parte din reţeaua BBDO Worldwide, extinde obiectul secundar de activitate al societăţii, cu comerţul cu amănuntul al echipamentelor audio-video în magazinele specializate, comerţul cu ridicata al aparatelor de uz gospodaresc, al radiourilor şi al televizoarelor, scrie DailyBusiness.ro.
De asemenea, obiectul de activitate mai este extins şi cu "activităţi de închiriere şi leasing cu echipamente şi bunuri tangibile".
Reprezentanţii Graffiti BBDO au declarat că această completare a obiectului de activitate este legată de "proiectele în care inchiriem/cumpărăm aparatura necesară punctual".
Ei au precizat însă că această extindere nu reprezintă o dezvoltare a activităţii principale a Graffiti BBDO.
Graffiti BBDO isi extinde obiectul de activitate
Trimite un comentariu