Skip to main content

EXCLUSIV. Dan Grigore, scrisoarea de demisie din CNA. "Prevăd o campanie electorală de o ferocitate fără precedent"

 

ACTUALIZARE 2. Ioan Onisei, vicepreşedinte CNA, – "Dan Grigore a fost nevoit să demisioneze din Consiliul Naţional al Audiovizualulu". Citiţi reacţiile membrilor CNA în continuare.

Publicitate

ACTUALIZARE 1. Dan Grigore şi-a prezentat demisia în cadrul şedinţei CNA, unde a ţinut un scurt discurs la sfârşitul căruia s-a ridicat şi a părăsit sala. "Presa e prinsă să facă senzaţionalisme ieftine, să propage atacurile joase", a declarat Dan Grigore. Declaraţiile integrale, în continuare.

Dan Grigore, membru CNA, îşi va înainta demisia astăzi în faţa Consiliului. Dan Grigore a scris o scrisoare  în care explică motivele care au stat la baza deciziei sale.

"În cei 11 ani de mandat am fost prea de multe ori denigrat şi calomniat inimaginabil în seriale întregi TV, am fost ameninţat eu şi familia mea, mi s-au înscenat scandaluri în speranţa că voi căpăta pedepse penale care să mă oblige la demisia din Consiliu", spune Dan Grigore în scrisoarea de demisie, pe care o puteţi citi în continuare.

Paginademedia.ro prezintă, în premieră, scrisoarea de demisie a lui Dan Grigore din forul audiovizual:

  • Demisionez din Consiliul Audiovizualului pentru că nu pot funcţiona într-o instituţie care e obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă, de lipsă de respect faţă de reguli, de făţărnicie şi de măsluire sistematică a celor mai elementare principii, de monumentală rea-credinţă şi de poluare gravă a spaţiului public;
  • pentru că prevăd o campanie electorală de o ferocitate fără precedent în care respectarea legii riscă să pară chiar infracţiune în ochii celor prea mulţi care cred că ”scopul scuză mijloacele”.  Iar eu văd cu oroare cum fărădelegea ne duce în haos.
  • pentru că nu mai vreau să suport un stres care nu produce nici cel mai mic bine social după ce decenii întregi am trăit stresul nobil al scenelor de concert şi al întâlnirilor cu publicul de pretutindeni.

Dan Grigore condamnă nivelul la care a ajuns peisajul audiovizual:

"Limbajul agramat şi stâlcirea limbii române, înjurăturile cele mai josnice, aluziile sexuale neruşinate, comportamentul sub-uman, incitarea la violenţă, şantajul, calomnia şi ameninţarea, terfelirea valorilor culturale, senzaţionalismul ieftin, dezinformarea, panica indusă sunt doar câteva din instrumentele de manipulare folosite de unele posturi TV şi care ne îndepărtează cu viteza luminii de lumea civilizată."

Textul integral al scrisorii de demisie:

Stimate Domnule Preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului,

Vă rog să primiţi demisia mea din funcţia de membru al CNA, cu începere de astăzi  8 martie a.c. pentru următoarele motive :

Am acceptat să fac parte din CNA numai pentru că aceia care m-au propus mi-au confirmat că reprezint pentru ei o garanţie solidă de probitate morală şi profesională.

Cred cu tărie că o societate în care legea nu e respectată, e sortită eşecului. Ţările civilizate în care tot mai mulţi români aleg să trăiască, au ajuns acolo unde sunt în primul rând pentru că oamenii respectă regulile pe care singuri şi le impun, pentru că sunt corecţi, îşi respectă cuvântul dat, îşi fac treaba cu seriozitate.

Legile sunt făcute de noi şi dacă vedem că sunt proaste trebuie să cerem să fie schimbate, nu să lucrăm pe dedesubt.

În timpul celor două mandate la CNA am respectat legea deşi nu e cea mai bună posibil, drept pentru care am şi propus, alături de câţiva colegi, schimbarea ei. Nu ne-a reuşit decât în mică parte deocamdată. E loc destul pentru mai bine iar piaţa audiovizualului confirmă acum că toate propunerile noastre erau corecte.

Am respectat legea fără să ţin cont de interesele de partid sau de grup care se ghiceau de multe ori în spatele faptelor pe care trebuia să le cântărim.

Am apărat de multe ori oameni pe care nu i-aş fi salutat niciodată doar pentru că eu cred că orice om are drepturi care trebuie respectate indiferent dacă eu îl simpatizez sau nu, dacă sunt sau nu de acord cu partidul din care face parte sau dacă lucrează la o televiziune la care nu m-aş uita vreodată dacă n-aş fi membru CNA.

În cei 11 ani de mandat am fost prea de multe ori denigrat şi calomniat inimaginabil în seriale întregi TV, am fost ameninţat eu şi familia mea, mi s-au înscenat scandaluri în speranţa că voi căpăta pedepse penale care să mă oblige la demisia din Consiliu, am fost târât în procese nedrepte fără vreo bază reală, am fost acuzat de fapte abominabile, sunt urmărit şi hăituit pentru că îmi fac datoria cu conştiinciozitate şi pentru că nu răspund nici unui fel de presiune.

Ce se întâmplă pe unele posturi TV este pur şi simplu terorism. Terorism mediatic.

În numele libertăţii şi democraţiei, în numele slujirii opoziţiei, se calcă în picioare legi, se încalcă drepturi câştigate cu sânge în decembrie ’89.

Limbajul agramat şi stâlcirea limbii române, înjurăturile cele mai josnice, aluziile sexuale neruşinate, comportamentul sub-uman, incitarea la violenţă, şantajul, calomnia şi ameninţarea, terfelirea valorilor culturale, senzaţionalismul ieftin, dezinformarea, panica indusă, sunt doar câteva din instrumentele de manipulare folosite de unele posturi TV şi care ne îndepărtează cu viteza luminii de lumea civilizată.

Ceea ce fac eu în acest Consiliu al Audiovizualului a fost şi este atacat permanent cu arme măsluite, de către aceleaşi televiziuni, în încercarea de a-mi distruge credibilitatea.

Acuzaţia că aş fi trădat idealurile monarhiste şi pe Rege şi că l-aş susţine pe Băsescu am demontat-o cu vehemenţă de multă vreme dar acum directorul unei televiziuni   m-a lovit din nou sub centură prefăcându-se (sau chiar fiind ?!) neinformat iar actualul preşedinte PNL, în legătură cu aceeaşi enormitate, m-a acuzat de lipsă de onoare. O afirmaţie venită din partea unui oficial, pe care eu nu o pot lăsa nesancţionată. Şi mi s-a mai reproşat voalat că nu sunt omul celor care ”m-au trimis în CNA”. E adevărat : n-am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată “omul cuiva” deşi în România se cam obişnuieşte.

Asta a fost doar picătura care a umplut paharul :

Demisionez din Consiliul Audiovizualului pentru că nu pot funcţiona într-o instituţie care e obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă, de lipsă de respect faţă de reguli, de făţărnicie şi de măsluire sistematică a celor mai elementare principii, de monumentală rea-credinţă şi de poluare gravă a spaţiului public;

  • pentru că vocea mea este acoperită de puhoaie de batjocură şi ameninţări;
  • pentru că nu mai vreau să suport un stres care nu produce nici cel mai mic bine social după ce decenii întregi am trăit stresul nobil al scenelor de concert şi al întâlnirilor cu publicul de pretutindeni;
  • pentru că prevăd o campanie electorală de o ferocitate fără precedent în care respectarea legii riscă să pară chiar infracţiune în ochii celor prea mulţi care cred că ”scopul scuză mijloacele”.  Iar eu văd cu oroare cum fărădelegea ne duce în haos.

Dan Grigore, 8 martie 2012

Dan Grigore, în şedinţa CNA de astăzi: "Presa e prinsă să facă senzaţionalisme ieftine"

Dan Grigore în ultima sa şedinţă CNA:

  • Contează mai puţin că domnul Antonescu a spus despre mine că nu am onoare. Dar este foarte important că un lider al opoziţiei democratice din România înţelege să funcţioneze acest spaţiu în anul de graţie 2012 la 22 de ani după ce s-a murit pe străzi pentru demnitate şi pentru libertate.
  • Mărturisesc public că de când acest post a îmbrăţişat cauza monarhiei din România, mă simt mult mai puţin monarhist faţă de cât am fost.
  • În spaţiul nostru public, dat fiind anumite perversităţi ale legii spaţiului public mediatic, audiovizual, presa e prinsă să facă senzaţionalisme ieftine, să propage atacurile joase, atitudinile insultătoare, violenţa verbală. Sunt foarte îngrijorat de ce se va întâmpla în această campanie electorală. Se vor strica multe lucruri care au rămas nestricate.

Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat:

  • "Domnul Dan Grigore şi-a prezentat demisia în scris în această dimineaţă. Am luat act de această demisie şi o înaintez birourilor permanente ale Parlamentului României, adică forul care l-a ales".

Ioan Onisei, vicepreşedinte CNA:

  • "Personal, dar nu numai eu, regret foarte mult pe domnul Dan Grigore. A fost nevoit - subliniez a fost nevoit - să demisioneze din Consiliul Naţional al Audiovizualului. Suntem aici câţiva oameni care vă declaăm că suntem solidari dpdv moral cu gestul maestrului Dan Grigore. De asemenea suntem unii dintre noi convinşi că ar trebui să ne adresăm comisiilor pentru Cultură ale Parlamentului României în legătură cu degradarea spaţiului audiovizual pentru că după cum bine ştiţi suntem o aut publică ce funcţionază sub control parlamentar.

Narcisa Iorga, membru CNA:

  • Mă solidarizez cu domnul Dan Grigore. Vreau să vă anunţ că mi se pare obligatoriu să solicităm intervenţia Parlamentului în sprijinul CNA care din punctul meu de vedere este supus unor presiuni politice fără precedent.
  • Presiunile politice la care este supus CNA consider că au fost şi cauza pentru care Dan Grigore a demisionat. Eu nu voi demisiona, dar cer sprijinul Parlamentului.

Christian Mititelu, membru CNA:

  • Nu mă regătesc în acest scenariu al presiunilor politice. Acţionez conform conştiinţei mele. Degradarea din audiovizual este parte dintr o degradare mai generală. Noi încercăm să facem ce putem în domeniul nostru. Mi se pare paradoxal să ne plângem de presiuni politice şi să cerem ajutorul politicienilor.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Costin Costin
    Corect.
  • TRUTH TRUTH
    ASTA ERA !(PUPINCURISTUL PERFECT) CANDIDATUL SURPRIZA PENTRU PRIMARIA BUCURESTIULUI.
    CE ZICETI?
    PUNETI PARIU?
    Sau se crede vre-un Arafat pentru care crede ca vor iesi oamenii in strada?
    Nu de alta dar vad ca basistii care mai nou posteaza neutru dar elevat DECLAMA MARTIRIUL.
    JAVRE...ATATA TOT...
  • Barbu Barbu
    E mai greu decat crezi! 1.De unde ar putea fi luati oamenii "independenti de politic" in Romania? 2. Care ar fi criteriile de selectie? 3. Cine sa "numeasca" Consiliul?
  • Carici Pogonici Carici Pogonici
    Ce a ajuns este evident...o cloaca de nebuni isterici inregimentati de-un securist cu un singur scop : o tribuna de unde sa poata scuipa .OTV e nimic pe langa ce au ajuns istericii de la A3.Mi-e scarba...
  • aidan aidan
    SI-A DAT DEMISIA. UN GEST RAR SI ELEGANT IN ROMANIA POLITICA.fiind roman, de prea multi ani, ma astept sa aflu realul motiv al demisiei mai incolo.pentru ca nu am gasit decat scandaluri de ordin gramatical in viata dlui. dan grigore.mi-e greu sa cred ca a fost tarat si terfelit in ele, atata timp cat dansul detinea varianta corect gramaticala!
  • Costin Costin
    Prietene, la B1 nu am vazut niciodata derapajele care s-au facut in ultima vreme la Antena3.
    Relaxeaza-te, la Antene sunt facuti varza cei de la PDL, zilnic. Deci nu te isteriza degeaba (prietene) ...
  • poll poll
    Salut decizia domnului Grigore de a demisiona din CNA. Trebuia omul sa mearga la pian mult mai devreme. Pacat ca si-a eclipsat si manjit cariera cultural-muzicala prin activitatea partizanatului politic pe care a jucat-o de cativa ani. Nu cred ca trebuie sa se victimizeze. Cea mai mare parte a oamenilor sunt convins ca saluta aceasta decizie. Acum cred ca trebuie sa treaca cativa ani ca Domnul Dan Grigore sa se purifice. Poate si Doamna Narcisa Iorga va intelege ca aceasta este solutia! Pacat ca influienta acestor oameni a adus atata nenorocire peste biata noastra tara! Din ultimele decizii se vede destul de clar ca partidul stat incearca din rasputeri sa supravietuiasca si prin CNA.
    Aveti onoare, domnilor si doamna Iorga si distantati-va de jocuriele care macina societatea. Aveti demnitate!
  • bogdan bogdan
    Te-ai oprit tocmai cand sa prezinti "dovezile". Comentariul tau este nul de forma si de fond.
  • Catalin Poenaru Catalin Poenaru
    "Mă solidarizez cu domnul Dan Grigore." (Panseluta/Narcisa) este doar un enunt, ea ramanand sa tina "piept" dusmanilor basescieni, adica antenelor!
    Mariane, te auzi ce spui?!? Pai sistemul mafiot actual este condus de "perechea de asi", dar mai ales de asul chior, care conduce Romania de 8 ani, Bucurestiul 5 ani si in guvern a fost ministru de 3 ori!!! Du-te degraba la un doctor ca esti chiar periculos!
    @Barbu+Costin sunt doi dintre "angajatii tineretului pedelist" insarcinati cu blogurile basiste! Dati pe orice blog mediatic si-i veti gasi cu aceleasi clisee imbecile si reproduse de la stapanul care conduce tara de 18 anij! Si care a dus la apogeu ticalosia mafiotica! Veti avea candva nevoie de un spital desfiintat sau de o scoala cu profesori cu demnitate si atunci veti da vina pe... ghici .... mogulul cel rau!
    In concluzie, Grigore si-a dat demisia de teama ca in campania electorala va fi pus la zid de catre stapanii pe care i-a lins atatia ani, daca nu ar apara prin orice mijloace ticalosiile lor vizibile. Ii doresc sa traiasca DOAR DIN PENSIA basista si sa se dea cu capul de pereti ca n-a reusit sa ramana artist.
  • touretul touretul
    ar trebui să-și dea toți demisia, și să fie numit un consiliu format din oameni independenți de mediul politic. același lucru ar trebui să se întâmple și cu CNSAS. politicul denaturează totul în această țară. e o hazna care împute toate mediile și degradează întreaga societate. coterie de canalii. grămadă de bălegar. regiment de târfe.
  • C C
    @ Costin

    Stay chill, numarul de telespectatori nu este acelasi lucru cu numarul de votanti. Si cine mai sta sa creada audientele fake? Afacerile-s afaceri, se pacalesc intre ei. Si le place la nebunie sa se minta cat de influenti sunt, cat de supusi le sunt telespectatorii-captivi si cum vor vota ei exact cum le baga in cap ”carismaticii” si supraelasticii ”lideri de opinie”, cu sau fara dinti multi, cu sau fara creier de ”baeat care te face din vorbe”.
  • C C
    @ popa
    camelia popa, I presume? :)

    Du-te si da-i una-n bot lui Gadea, ca e un isteric si un marlan care isi pierde prea des autocontrolul in emisiuni; iar nu el e simbolul luptei cancerului in Romania, cum lasa sa se inteleaga pentru fanii lui indobitociti (sic!) de manipulari josnice si care nu inteleg ce inseamna sa fii lobby-ist. E sanctionabil, ca orice om de televiziune care crede ca un demers jurnalistic trebuie coborat la orice nivel.
    Si sper ca nu are arma de foc, ca n-as vrea sa vad o executie live, cu aerele lui de calau national ;)
    Dar imi place mult de tot cum fac proprii lui colegi spagasini misto de el. Priceless.
  • Narcisa Iorga Narcisa Iorga
    Pentru Maria
    Ma astept ca oamenii de buna credinta sa se informeze inainte de a emite judecati de valoare. Probabil ca nu faceti parte dintre aceia de la care eu am astfel de asteptari. Ce ziceti, doamna, de membrii CNA care au fost parlamentari PSD, PNL si PRM? Dar despre membrii care au fost purtatori de cuvant ai premierului Adrian Nastase sau presedintelui Emil Constantinescu? Sau despre acel membru care sub umbrela unui post de radio prestigios face jocuri incompatibile cu functia publica pe care o detine. Probabil ca fiind din zona celor a caror "propaganda" va satisface asteptarile nu pot fi acuzati de lipsa de obiectivitate. Va recomand mai multa informare din surse publice.
  • Sa fim seriosi! Sa fim seriosi!
    Ceilalti membri CNA sunt numiti de partidele din USL + PRM. Iti imaginezi ca respectivii sunt "obiectivi, neutri"?
  • Costin Costin
    Maria, sa intelegem ca ar trebui sa fie permis orice, in audiovizual? Pai, hai sa ne injuram cu totii la tv, sa punem filme porno in mijlocul zilei si sa transmitem executii in direct. Cam acolo vrem sa ajungem, de dragul ratingului si desigur, invocand dreptul la libera exprimare.
    Daca ar exista bunsimt, nu ar fi nevoie de sanctiuni.
    Uite, OTV continua campania electorala de vreun an, in ciuda tuturor amenzilor si opririi emisiei pentru 10 minute. Daca li se retrage licenta, va fi insa scandalul de pe lume, cum vezi doamne in Romania se inchid televiziuni.
    Mai bine il lasam deci pe micutul Diaconescu, sa incalce legea cum doreste el. E corect?

Trimite un comentariu

sus