Skip to main content

De ce a fost Mircea Radu pus din nou la Jurnal. Schimbările din grila TVR

 

Dan Radu, director de Producţie Editorială şi Programe din TVR, a vorbit pentru paginademedia.ro despre motivul propunerii lui Mircea Radu ca prezentator al principalului Jurnal al TVR şi despre schimbările din grila de programe a televiziunii publice.

Cum a ajuns să-l oferteze pe Mircea Radu pentru pupitrul ştirilor TVR?

Dan Radu, pentru Paginademedia.ro:

"Sunt mai multe argumente: a mai prezentat principalul jurnal informativ al TVR, este o vedetă media cu o imagine foarte bună, cu un grad mare de simpatie şi cu un public al său.  Acum este mai matur, mai grizonant şi mai serios, deci mai credibil, ca să şi glumesc puţin".

Cum aţi decis mutarea principalului jurnal de ştiri la ora 7 fără 7? Ce avantaj poate aduce începerea jurnalului cu 7 minute înaintea celorlalte jurnale?

Dacă am fi început Jurnalul la ora 7 fix, am fi fost în plasa celorlalte televiziuni, care oricum fură startul şi încep cu 1-2 minute mai devreme de ora fixată. “Ora 7 fără 7 minute” se ţine minte uşor, se poate comunica uşor şi la acel moment mai toţi ceilalţi au în emisie calupurile de publicitate.

Cum va arăta tronsonul orar 19.00 – 21.00 la TVR?

Schimbarea majoră din această primăvară nu este simpla mutare a Jurnalului mai devreme ci lansarea unui pachet de programe informative de două ore în prime-time, pachet unic la televiziunile generaliste din România.

Acest pachet începe la “7 fără 7 minute” cu Jurnalul şi continuă cu dezbaterile Jurnalului, care vor începe de la ora 20,00. Prin urmare, telespectatorul va primi atât informaţia cât şi “decriptarea” acesteia, analiza şi interpretarea principalelor teme, în pachetul de care aminteam.

Dezbaterile ce vor urma după Jurnal vor fi moderate de Mihai Constantin, Mihai Rădulescu şi Alina Stancu, trei  jurnalişti cu multă experienţă. Tronsonul de dezbateri nu va urmări o singură temă, discuţiile vor fi între prezentator şi maximum doi invitaţi, aceştia din urmă schimbându-se în funcţie de subiectul de pe agendă. Varietatea de teme şi invitaţi va da mai mult dinamism emisiunii şi va acoperi o paletă mai largă de interese ale telespectatorilor.

Repoziţionarea la “ora 7 fără 7 minute” a Jurnalului şi, implicit, a pachetului informativ, relansează zona de prime-time a TVR 1, care va permite plasarea la ore mai bune ale unora dintre emisiunile din timpul săptămânii şi weekend.

De ce această formă?

Finalul serialului coreean va fi lipit de începutul Jurnalului, fără publicitate, cu intenţia clară de a tranfera cele 3,5 puncte rating ale serialului pe programul de informaţii. Teoretic, judecând dupa structura demografică, publicul de la coreean va rămâne în continuare pe TVR1 şi pentru Mircea Radu.

Dacă am fi început Jurnalul la ora 7 fix, am fi fost în plasa celorlalte televiziuni, care oricum fură startul şi încep cu 1-2 minute mai devreme de ora fixată. “Ora 7 fără 7 minute” se ţine minte uşor, se poate comunica usor şi la acel moment mai toţi ceilalţi au în emisie calupurile de publicitate.

Cum va arăta zona de prime time, din această primăvară, în timpul săptămânii? Dar în weekend?

Pe 15 martie, de la ora 21.00, în joia cu reintrarea lui Mircea Radu la ştiri şi imediat după dezbateri, vom lansa o nouă emisiune, dupa un format Sony – “On the spot” -, în care ne punem speranţe : “Zona Zero”. Este un format perfect pentru Televiziunea Publică, o emisiune prin intermediul căreia românii îi pot ajuta pe români, îi pot sprijini, încuraja, îndeplini dorinţele.

Va fi prezentată de Cristian Tabără şi Irina Păcurariu şi sunt convins că poate deveni destul de repede una dintre emisiunile de referinţă, care  are potenţialul de a se transforma la un moment dat într-o instituţie pur şi simplu, apelabilă de către oricine doreşte pentru a fi sprijinit, un program TV care ne va ajuta să redevenim o naţiune şi va redeştepta empatia românilor pentru conaţionalii lor.

Ce noutăţi veţi mai avea în grila de primăvară la TVR 1?

Distractis show” va avea o oră şi se va muta sâmbăta, de la 20.25, dupa care va urma spectacolul de la “Fabrica de staruri”, o emisiune  eveniment, prima coproducţie între două televiziuni din România şi Republica Moldova.

16 concurenţi, 8 din România şi 8 din Republica Moldova, se vor antrena continuu, în casa special amenajată la Chişinău, supravegheaţi continuu de 45 de camere de televiziune. În fiecare sâmbătă, de la ora 21.25, vor susţine un show live, transmis în ambele ţări, iar publicul şi juriul va putea vota concurentul eliminat al fiecărei etape. Finalistul se va alege cu 50.000 de euro, cu producerea unui album propriu şi cu începutul unei cariere internaţionale.

Imagini din casa participanţilor şi efortul lor pentru pregătirea show-lui săptămânal vor putea fi văzute zilnic pe TVR 1, într-un montaj al celor mai interesante evenimente, în fiecare seară de la 20.45 şi pe TVR2, tot în fiecare seară, dar de la 20.00-20.30 şi de la 23.30-24.00. Întreaga activitate din casa va fi transmisă în streaming, non-stop, pe internet.

Ce schimbări veţi face la TVR 2?

Pe TVR2, vor fi şi câteva schimbări orare, mai degrabă nişte reaşezări: Moise Guran va performa, mai departe, între 20.30-21.30, emisiunea va fi ceva mai lungă, iar “La mustaţă” va putea fi văzut între 21.30-22.30. News-magazinul “Ora de ştiri” va fi , prin urmare, difuzat în tronsonul 22.30-23.30.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • udi alan udi alan
    Bai Obae, esti dus cu capul de tot te iei de mircea radu?
  • Horea Horea
    Pentru ca esti dusa cu capul rau de tot. Are dreptate aidan.
  • qwerty qwerty
    Stiu ca TF1 este privat, nu asta era ideea. France2 atunci. si ei tot 35 de minute au jurnalul de seara. Iar la RaiUno cat o tine? tot atat. Numai la noi se intind pe ore intregi.
  • Dana Dana
    @aidan De ce imi zici ca-s nebuna?
  • Horea Horea
    Deci nu sunt ipocrit, eu cel care dadeam cu moloz? Acum m-am trezit ca-s prea multe comentarii.
  • polat polat
    TF 1 este canal privat in Franta.
  • qwerty qwerty
    cum sa faci doua ore de stiri intr-o tara in care nu se intampla nimic? TVR Info pentru ce exista, nu pentru stiri? mutati acolo toate dezbaterile inutile, de care romanul e satul, si mai dati un film in prime-time, nu doar osanale partidului iubit. la TF1, buletinul de stiri de seara tine 35 de minute, cu tot cu sport si meteo. la ZDF, chiar mai putin, 25 de minute. numai la noi ne intindem ore intregi cu vorbe goale. si pe urma ne intrebam de ce audientele sunt scazute.
  • Horea Horea
    @ ioana dobre

    "O sa ma uit" la Mircea Radu sau ... o să ascult stirile?
  • adrian adrian
    Desi pare aiurea sa pui principalul jurnal de stiri la “ora 7 fără 7 minute" e posbil sa le creasca audienta pentru ca pe majoritatea programelor sunt reclame in perioada aceea.

    p.s Petrisor daca te rog imi poti spune ce audienta a avut aseara Spartacus, pe ProTv
  • ioana dobre ioana dobre
    Foarte bine, o miscare bine gandita. Lumea este plictisita de Berecleni, Zaharesti...Mircea Radu este un personaj agreabil, inteligent. Daca pana acum nu am urmarit stiri la TVR, acum o sa ma uit.
  • C C
    Cam agasanta campania asta cu Mircea Radu, incepe sa fie mai enervant ca nasoasele alea foarte photoshopate si despuiate, care se tot lauda singure...
    Se pare ca TVR vrea sa isi reinvie campaniile megalomane ceausiste.
  • Horea Horea
    Cam prea multe discutii si articole referitoare la acest Mircea Radu!
  • luhyj luhyj
    interesant, e de urmarit noua grila. dan radu, felicitari pentru "grizonant" termenul este corect, desi toata lumea spune "grizonat".

Trimite un comentariu

sus