Skip to main content

RCS – Intact, războiul de sâmbătă: RCS aruncă vina pe Intact – “au cerut 7 milioane de euro.” Antenele întrerup programul şi acuză RCS de manevre politice

 

RCS şi Intact şi-au continuat războiul sâmbătă după ce, vineri, Antenele au fost scoase de pe platforma DigiRCS a acuzat Intact într-un comunicat că a cerut 7 milioane de euro pentru retransmisia Antenelor. "Este prima dată în opt ani când cer bani pentru retransmie", spun cei de la RCS.

Publicitate

RCS a venit şi cu un document care arată că Intact a somat RCS să nu mai transmită posturile (vezi foto).

În replică, Antenele au întrerupt emisia sâmbătă, spre miezul nopţii, pentru un comunicat citit de Sandra Stoicescu, în care, printre altele, au acuzat RCS de “tehnici de manipulare folosite de actuala putere.”

Comunicatul, reluat după miezul nopţii:

Comunicatele RCS şi Intact, în continuare:

RCS: Antena Group a cerut 7 milioane de euro pe an

În comunicatul de sâmbătă, RCS spune că Antena Group a cerut 7 milioane de euro pe an.

“Antena Group a somat RCS & RDS sa inceteze difuzarea prin satelit a canalelor "Antena", daca nu achita o taxa anuala de peste 7 milioane de euro. Este pentru prima data in ultimii 8 ani cand Antena Group cere bani pentru retransmisia prin satelit a canalelor "Antena". (...) Pretentia financiara ar fi obligat RCS & RDS sa majoreze tarifele serviciilor Digi prin satelit.”

Comunicatul RCS:

RCS & RDS precizeaza ca Antena Group i-a cerut peste 7 mil. euro pe an pentru retransmisia canalelor "Antena"

Antena Group a somat RCS & RDS sa inceteze difuzarea prin satelit a canalelor "Antena", daca nu achita o taxa anuala de peste 7 milioane de euro. Data limita pentru cererea Antena Group era 20 aprilie 2012, ora 00.00.

Antena Group a somat RCS & RDS sa inceteze difuzarea prin satelit a canalelor "Antena", daca nu achita o taxa anuala de peste 7 milioane de euro. Data limita pentru cererea Antena Group era 20 aprilie 2012, ora 00.00. Daca dupa data si ora mentionate, RCS & RDS ar fi continuat sa retransmita canalele "Antena", Antena Group ar fi urmat sa apeleze la "toate masurile legale, inclusiv plangeri de natura penala", (vezi documentul din foto).

Este pentru prima data in ultimii 8 ani cand Antena Group cere bani pentru retransmisia prin satelit a canalelor "Antena". Pretentia financiara ar fi obligat RCS & RDS sa majoreze tarifele serviciilor Digi prin satelit. Compania noastra are in prezent cele mai mici tarife de pe piata, direct corelate cu puterea de cumparare a abonatilor. Acesta este motivul pentru care RCS & RDS nu poate accepta cererea Antena Group prin care abonatii sai ar trebui sa plateasca o factura substantial marita, fara a beneficia de nimic suplimentar.

RCS & RDS ramane consecventa scopului sau de a oferi abonatilor posturile de televiziune pe care si le doresc si de aceea:

RCS & RDScere public Antena Group acordul de retransmisie pentru posturile Antena 1 si Antena 3 pentru a le oferi abonatilor fara plata suplimentara.

(P) Vrei să asiguri creditul obţinut de partenerul din străinătate pentru achiziţionarea produselor şi serviciilor furnizate?

Intact: RCS dezinformează grosolan publicul şi îl utilizează ca element de presiune asupra Intact

În comunicatul citit de Sandra Stoicescu, Intact acusă RCS de “abuz de forţă” şi consideră societatea de comunicaţii “integral răspunzător pentru privarea telespectatorilor şi abonaţilor săi de programele Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia şi GSP TV”.

“Utilizand tehnici de manipulare folosite de actuala putere, RCS dezinformeaza grosolan publicul si il utilizeaza ca element de presiune asupra Intact in incercarea de a justifica actiunea cu conotatii politice de scoatere in special a programelor Antena 1 si Antena 3 de pe platforma Digi.”

Comunicatul Intact:

Intact Media Group nu cedează şantajului practicat de RCS

Intact Media Group considera RCS – RDS integral raspunzator pentru privarea telespectatorilor si abonatilor sai de programele Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia si GSP TV. RCS nu a respectat nici cele mai elementare norme de conduita comerciala, ignorand cu rea credinta solicitarile Intact Media Group de a ajunge la un acord si luand decizia intempestiva de a scoate din grila de programe de pe satelit posturile Intact cu o zi inainte de termenul stabilit pentru negocierea conditiilor comerciale privind retransmisia.

RCS RDS a ales cu rea vointa sa intrerupa discutiile, facand abuz de forta, incalcand grav interesele abonatilor si contractele incheiate cu acestia. Compania de cablu si DTH a incasat sume fabuloase, de ordinul sutelor de milioane de euro, din abonamentele incheiate cu telespectatorii, sume de bani care au fost investite in posturi proprii de televiziune inchise dupa sase luni de la lansare, sfidand astfel interesele clientilor.

RCS-RDS plateste in mod constant sume de zeci de milioane de euro anual pentru retransmisia a zeci de posturi cu audiente nesemnificative. Compania de cablu incearca sa obtina difuzarea gratuita a posturilor celui mai important grup de presa romanesc, care inregistreaza audiente importante. RCS-RDS incaseaza astfel sume mari de la telespectatorii televiziunilor Intact si ii foloseste pentru a isi finanta propriile posturi lansate din interese politice.

IMG solicita RCS-RDS sa faca publice telespectatorilor sumele de bani pe care le plateste pentru retransmisia posturilor tv din grila de programe. In acest fel, publicul se va convinge de reaua credinta si maniera abuziva pentru RCS o are fata de posturile romanesti cu audienta semnificativa in dauna interesului legitim al telespectatorilor.

Utilizand tehnici de manipulare folosite de actuala putere, RCS dezinformeaza grosolan publicul si il utilizeaza ca element de presiune asupra Intact in incercarea de a justifica actiunea cu conotatii politice de scoatere in special a programelor Antena 1 si Antena 3 de pe platforma Digi.

Intact Media Group multumeste telespectatorilor pentru solidaritatea manifestata in ultimele zile. Pentru reclamatii privind scoaterea abuziva de pe platforma Digi a posturilor TV Intact, publicul poate suna la numarul de telefon 0214091791,unde operatorii preiau apelurile 24/24.

Vezi filmul evenimentelor de vineri, pe Paginademedia.ro, AICI.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Zet Zet
    Stai linistit omule ca si la UPC si Romtelecom e la fel. Dupa 2 ani de contract cei de la Romtelecom mi-au majorat tarifele (cica perioada contractuala a expirat astfel incat pot incarca factura cu cat vor). Dupa o plangere la OPC si amendarea Romtelecom factura si-a revenit la normal (nu prea mai conteaza caci am inchis abonamentul). Acum patesc la fel cu UPC (sa nu mai zic faptul ca Antena 2 se vede execrabil de nu ma pot uita la postul ala - nici ca as fi vrut sa-l urmaresc)
  • cactuss cactuss
    Din tot acest “razboi mediatic”, cel mai bine iese… ProTv! Apropo, de cand posturile trustului intact au fost scoase de pe platforma DTH, audienetele au luat-o la vale. Inca ceva, firma RCS-RDS, este o firma neserioasa, la fel cu cum este si trustul Intact Media Group. Eu, subsemntul, sunt abonat RCS-RDS, insa in ultima perisoada de zile am avut probleme cu transmisia canalelor HD pe cablu cat si prin receiver, ca sa nu mai spun ca am internet prin fibra optica cu IP dynamic si mi se intrerupea mereu. Asa ca, vazand ca lucrurile nu se rezolv de la sine-putere-contractuala, i-am sunat sa le spun ca-i dau in judecata pentru nerespectarea contractului incheiat intre mine si ei (nr. RCS-RDS). Dupa acest episod neplacut, “baietii destepti” ai aceste companii media, au luat masuri si au trimis 5 echipe tehnice sa-mi repare echipamentul de pe scara blocului in care locuiesc. Si uite asa, eu am internet si cablu fara pb. Deci, concluzia este urmatoarea, daca nu se fac represalii verbale catre firma RCS-RDS cum ca ii actionati in judecata, ei nu fac nimic.
  • Synned Synned
    Fratilor daca nu era RCS-RDS crede'ti ca antenele cumparau ei drepturile pt. meciuri ca Barca-Real.United-City,pt.formula 1 etc,etc....sau le cumparau,dar meciurile lor de acum 15-20 ani,cum dau filmele pe care ei zic cas'cele mai bune....
  • Fara digi Fara digi
    Cati idioti. Sandra nu cred ca isi exprima ideile ei despre suspendare ci prin ea trustul intact isi spunea punctul de vedere. Nu este televiziunea ei sa vina sa isi dea cu parerea. Ce ar fi daca fiecare om care lucreaza acolo ar avea ceva de spus. Si cu ce drept imi scot mie rcs din grila antenele? Imi reziliaza contractul daca ma duc maine si vreau sa renunt la ei ca mi-au scos programele ?
  • mishu mishu
    care milioane? esti nebun? :)) peste tot pe net 90% din comentarii sunt impotriva antenelor. tu crezi ca din vorbe poti transforma realitatea cum cred astia de la antene?
  • Fane Fane
    Antenele sunt sprijinite de milioane de spectatori???
    de aia are audiente de pana in 1 milion si pe net are mai multe comentari impotriva decat pentru
  • un cetatean un cetatean
    Esti slab milioane de cetateni in visele tale, vai de voi cand va venii poanta crina la putere, intru-un an dati chics bugetul de ajutoare sociale, de aia vreti jos basescu ca sa puteti primii pensii si salarii pe nimic.
    Pacat k tara va merge cu 20 inapoi....
  • antenele lu' peste antenele lu' peste
    Trecand peste smiorcaiala antenistelor de pe diverse site-uri, treaba este simpla. Dupa cum se vede si aci, A1 a cerut, negru pe alb, sa se opreasca emisia din 20 Aprilie daca nu se face ocntract pe 7 milioane. ceea ce s-a intamplat.
    De ce se plang frate acum? Eu in locul lui Voiculescu il dadeam afara a 2a zi pe ala care a semnat comunicatul, cred ca era drogat cand a facut asta, el nu s-a gandit ca astia chiar o s aintrerupa?
    Acum si-au dat seama ca au luat o alta teapa si ca la sfarsit au pierdut 15% audienta?
    iar aia cu "sa le spuna RCS"u cati bani dau pe alte programe suna a discurs de activisti comunisti.
    Bai ciutacilor, asta-i firma privata, facuta pe banii lu' unguru' si al unor fonduri de investitii si nu pe model crescent. Treaba lor ce fac, nu sunt obligati sa imparta profitul cu voi doar ca sa aiba ce manca buzele lu' gadea.Ati incercat aceeasi smecherie cu GSP si ati furat-o, fiind nevoiti sa-l dati gratis pana la urma, acum ati uitat ce m....e ati luat si ati incercat cu antenele. deh, cred ca va place gustul.
  • Rahan Rahan
    este un semnal extrem de important in faptul ca Antenele sunt sprijinite de milioane de spectatori.
  • ghetarul ghetarul
    RCS RDS nu e la prima abatere, asa ca nu cred varianta pe care ne-au prezentat-o. Daca tot au expus aceasta suma, ar fi trebuit sa ne dea exemplu si de alte preturi.
  • alphas alphas
    Dupa mine cei de la Antene ori sunt naivi, ori provoaca. Din cifrele oficiale (de regula, asa cum face toata lumea, umflate) DTH-ul de la digi are cam 1,1 milioane de clienti. Dintre acestia cam 50% au abonamentul popular (15 lei, adica, fara TVA, vreo 3 EUR), alti 25-30% varianta de baza (24 lei, adica vreo 4,5 EUR fara TVA), iar restul programe mai "bogate". De dragul exemplificarii sa presupunem ca toti ceilalti au pachetul cu valoarea maxima (33 lei, adica aproape 6 EUR fara TVA). Rezulta de aici o medie de aproximativ 4 EUR / client, adica incasari totale anuale de sub 50 milioane EUR. Mai e nevoie de ceva in plus daca punem alaturi aceste cifre si cererea Intact, adica celebrele 7 milioane EUR ?!...
  • mad79 mad79
    oricat ar pufai Sandra Stoicescu,nu ma convinge cu acest mesaj!
  • Fane Fane
    eu unu as fi in stare sa platesc pentru programul meu 'favorit' PRO TV si 30 de lei pe luna bani in plus pe care l-as plati la o alta companie de cablu abonamentul la rcs e de 15 lei baza special la upc 50 baza special.
    foarte multi dupa mine cateva milioane de romani ar da 10 lei in plus pe luna pentru pro tv dar pentru antene nu cred ca s-ar strange mai mult de 500 de mii.
    asa ca sa nu incearca antenele sa se intrebe cat se plateste la pro tv cai o diferenta intre ei si pro ca audienta x factor pe langa audienta Romanii au talent
  • potasiu potasiu
    Firma Rcs & Rds este o firma neserioasa care nu respecta nici o prevedere contractuala.
  • aslan aslan
    BLESTEM DE OM SĂRAC
    Din balegi şi din cuib de cuci,
    Răsar ca viermii, politruci
    Şi din haznalele de bani –
    Costume negre cu şnapani,
    Viteji ca musca la arat!
    Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
    Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
    Blestem, blestem, blestem pe voi!
    Jos sistemul mafiot al turnatorului Basescu .

Trimite un comentariu

sus