Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis sancţionarea cu 25.000 de lei a postului TVR 3 pentru prezentarea unui candidat în timpul Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară George Grigoriu din Brăila.
Gheorghe Bunea Stancu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila şi candidat pe aceeaşi funcţie la alegerile iunie, susţinut de USL, a urcat pe scena festivalului pentru a înmâna premii, atât în timpul săptămânii, cât şi în weekend.
Octavian Ursulescu, gazda evenimentului, a declarat pe scenă: (...) Şi pentru că vorbim de festival, de prieteni, trebuie spus că noi n-am fi fost aici şi nici festivalul nu s-ar fi născut, iar dânsul dacă n-ar fi existat ar fi trebuit inventat, cum se spune. Omul care stă lângă mine, seară de seară, are emoţii mai mari decît noi şi grijă ca totul să iasă absolut perfect, aşa încât să nu ne mirăm.
Este preşedintele Comitetului de organizare al festivalului, coproducător al acestei manifestări împreună cu TVR3 şi, ştiţi prea bine, preşedinte încă în funcţie al Consiliului Judeţean Brăila, marele nostru prieten Gheorghe Bunea Stancu. Bună seara, domnule Stancu!
Reprezentantul festivalului a declarat în faţa membrilor CNA că "domul Bunea nu a rezistat tentaţiei şi a urca pe scenă".
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii