Skip to main content

Posturile TV contestă amenzi de 700 de milioane de lei

 

Cinci posturi de televiziune contestă amenzile primite de la CNA în camapania electorală pentru alegerile locale. Sancţiunile au o valoare totală de 700 de milioane de lei vechi (70.000 de lei).

Publicitate

Printre aceste posturi se numără TVR3 şi Realitatea TV, amendate fiecare cu câte 25.000 de lei. Restul amenzilor sunt contestate de televiziuni locale, încep de la 5.000 de lei şi nu depăşesc 10.000 de lei.

Televiziunile sunt nemulţumite nu doar de amenzi, ci şi de somaţiile publice primite. Consiliul Naţional al Audiovizualului a mai primit contestaţii şi pentru trei somaţii.

Lista societăţilor care au contestat deciziile de sancţionare emise de CNA în perioada campaniei, în continuare:

  • Nord Vest TV Advertising SRL Satu Mare - contestă decizia de sancţionare cu amendă în cuantum de 10.000 de lei a postului Nord Vest TV.
  • Societatea Română de Televiziune (SRTv) contestă o amendă în valoare de 25.000 de lei a postului TVR 3.
  • Radio Galaţi Media SRL contestă decizia de sancţionare cu somaţie publică a postului Lider FM.
  • Realitatea Media SA contestă amenda de 25.000 de lei primită de postul Realitatea TV.
  • Euromedia TV SRL Piatra Neamtcontestă somaţia publică primită de postul 1TV Piatra Neamţ.
  • Radio M Plus SRL Piatra Neamţ contestă amenda în cuantum de 5.000 de lei a postului Tele M Neamţ.
  • Real Top Media TV SRL contestă decizia de sancţionare cu somaţie publică a postului Taraf TV.
  • Inserv Media SRL Baia Mare contestă decizia de sancţionare cu 5.000 de lei a postului eMaramureş.

Toate aceste contestaţii vor fi luate în discuţie de Consiliul Naţional al Audiovizualului în şedinţa de mâine.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus