Adunare Generală astăzi, la Realitatea TV. "Am organizat astăzi o Adunare Generală, în care l-am confirmat ca administrator speial pe Florin Bercea", a declarat Elan Schwartzenberg în exclusivitate pentru Paginademedia.ro.
El a mai adăugat că mai lasă o săptămână Comitetului Creditorilor (Cozmin Guşă, Liviu Luca, Florin Bercea) pentru rezolvarea problemelor financiare ale companiei.
Elan Schwartzenberg, în exclusivitate pentru Paginademedia.ro:
"În calitate de acţionar, dacă eu constat că oamenii îşi bat joc de atribuţiile lor, având majoritatea în adunarea creditorilor, voi utiliza adunarea creditorilor ca for superior şi, cu riscul de a o supăra pe doamna judecătoare, voi schimba atât comitetul creditorilor, cât şi pe administratorul special.
Cozmin Guşă spune că Florin Bercea, administratorul special de la Realitatea Media, va rezolva situaţia.
Guşă pentru paginademedia.ro:
Din păcate, daca n-ar fi tragic (pentru salariaţi, temporar), ar fi tragi-comic pentru Elan. Va lamuri detaliile tehnice administratorul special, Florin Bercea, precum va comunica şi soluşiile noastre în cazul nefericit al acestui abandon evident al patronului. Rezolvăm situaţia!
Declaraţia completă a lui Elan Schwartzenberg, pentru Paginademedia.ro:
"Sunt în total dezacord cu decizia judecătoarei, dar, pentru că ea reprezintă legea, nu doresc să o contrazic, drept pentru care l-am confirmat pe Florin Bercea, până acum interimar, drept administrator special al Realitatea Media.
La AGA de astăzi aveam dreptul să pun pe oricine altcineva, dar am optat pentru decizia judecătoarei, care a făcut această alegere neştiind cum funcţionează televiziunea şi nici care sunt persoanele implicate.
Îmi rezerv dreptul, dacă în termen de o săptămână nu se plătesc salariile şi nu se rezolvă problemele tehnice (cum ar fi neplata telefoanelor sau întreruperea emisiei terestre) să mă adresez oficial atât doamnei judecător, cât şi administratorului judiciar Remus Borza pentru a lua toate măsurile în sensul continuării activităţii postului, cât şi a protecţiei sociale a celor 700 de angajaţi.
O companie în insolvenţă este condusă de administrator şi de comitetul creditorilor, comitet din care fac parte, în cazul Realitatea, Cozmin Guşă şi Liviu Luca.
În calitate de acţionar, dacă eu constat că oamenii îşi bat joc de atribuţiile lor, având majoritatea în adunarea creditorilor (care l-a demis pe fostul administrator special Rovigo la presiunile lui Guşă) voi utiliza adunarea creditorilor ca for superior şi, cu riscul de a o supăra pe doamna judecătoare, voi schimba atât comitetul creditorilor, cât şi pe administratorul special.
Voi face acest lucru doar şi numai doar dacă sus numiţii nu asigură costurile pentru funcţionarea postului de televiziune Realitatea."
Citeşte şi:
- EXCLUSIV. Elan Schwartzenberg refuză să plătească salariile la Realitatea Media
- Elan: “Există o tendinţă de a mă scoate ţap ispăşitor”. Trei variante pentru Realitatea
- Un nou mesaj intern la Realitatea: televiziunea de ştiri, ameninţată cu evacuarea
- Probleme la Realitatea TV. Prima lună în Willborook fără salarii
- INTERVIU EXCLUSIV. Elan: “Mai aştept câteva zile, să văd dacă ei plătesc ce este de plătit”
- Cozmin Guşă: La Realitatea “Lucrurile se vor lămuri săptămâna viitoare”
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Pai cu banii aia pe care ia ti spart voi acolo luati salariu pe 4 luni nu pe una.Asaca mucles fratilor.