Skip to main content

Contabilitatea, resursele umane şi logistica Realitatea TV, la firmele lui Maricel Păcuraru

 

Publicitate

Comitetul Creditorilor de la Realitatea Media se întruneşte luni pentru a stabili firmele către care vor fi externalizate serviciile de resurse umane sau de contabilitate. Astfel, Trust Consult SRL va asigura servicii  financiar contabile, Prestige Media SRL se va ocupa de servicii de personal şi salarizare, de administrare şi consultanţă de resurse umane, iar PHG International Security de serviciile de logistică

Toate cele trei firme propuse sunt în sfera de interese a Danielei Ionescu, preşedintele Comitetului Creditorilor şi şef la GMG Media Box, şi cea care a trimis angajaţilor Realitatea comunicarea despre care puteţi citi AICI. Astfel, PHG este deţinută în întregime de Daniela Ionescu. Celelalte două firme au în acţionariat familia lui Maricel Păcuraru, soţul Danielei Ionescu.

Ordinea de zi a întrunirii creditorilor de luni, 3 septembrie:

1. Supunerea aprobării comitetului creditorilor încheierea de contracte de servicii financiar contabile cu Trust Consult SRL, servicii de personal şi salarizare, servicii de administrare şi consultanţă de resurse umane cu Prestige Media SRL şi servicii de logistică cu PHG International Security. 

2. Analiza creanţelor E-Boutique KFT şi GMG Media Box. 

3. Analiza contractelor colaboratorilor Realitatea Media.

Cum arată acţionariatul celor trei companii:

  • Trust Consult SRL din Galaţi (firma care ar trebui să asigure servicii financiar contabile) - este o firmă al cărei obiect principal de activitate sunt contabilitatea şi auditul financiar. Acţionarii firmei sunt Păcuraru Sorin-Cosmin (40%), în vârstă de 26 de ani, şi de Costin Arghir (60%), care are 82 de ani. 
  • Prestige Media SRL din Galaţi (firma care asigură serviciile de personal şi salarizare, servicii de administrare şi consultanţă de resurse umane). Firma are, potrivit Registrului Comerţului, principalul obiect de activitate activităţi ale agenţiilor de publicitate. Prestige Media este deţinută în proporţie de 100% de Păcuraru Alexandra Beatrice, în vârstă de 25 de ani.
  • PHG International Security din Bucureşti (compania care se ocupă de serviciile de logistică). Firma are principalul obiect de activitate „activităţi de protecţie şi gardă”. Firma este deţinută în întregime de Ionescu Daniela - Madi.

 "Este o mişcare în care am ţinut cont de două criterii: 1. să scădem costurile şi era greu să facem acest lucru cu firme care nu sunt în vecinătatea noastră de afaceri şi 2. să evităm să mai lucrăm în plan administrativ cu angajaţi care au fost implicaţi fie în devalizarea patrimoniului Realitatea Media (transferul brandului către o firmă cu acţionari anonimi din Marea Britanie) fie în operaţiunea de destructurare a companiei (transferul inconştient a peste 170 de angajaţi către o companie care nu are niciun fel de contract cu Realitatea Media)", a declarat pentru Paginademedia.ro Cozmin Guşă, acţionar al GMG.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • dady dady
    pentru Gigelus .... cloaca este reprezentata de sefi, sefuti, sefute si cei care dau limbi in urechi ........ faci parte din cloaca don' GIGI???
  • Voinea Voinea
    De la vorbà pànà a demonstra ceea ce zici, e cale lungà. Nedovedit se poate numi defàimare. Cine si-ar bate joc in masà, de proprii colegi? Trebuie sà fii nebun/à de legat. Càtva timp in urmà, firma noastrà ne-a pus sà semnàm niste hàrtii si sà trecem pe alta. Am avut noroc. Actionarii au impàrtit firma in douà, din motive economice.
  • Victor Victor
    Bogdane, nu mà convingi. Nejustificat???? E justificat. Nu sint bani. Fostul s-o fii gàndit sà salveze baraca, dar mai mult nu s-a putut. Poate nici màcar din voia lui.
  • DOINA DOINA
    CEI174 trebuiau demult sa dea in judecata AMS si pe cei care i-au silit sa se mute acolo,adica pe Enache,care este initiatorul si pe Madalina Radulescu care este executantul.Nici HR SI NCI JURIDICUL nu sunt bazma curata pentru ca stiau ca-si bat joc de noi.
    Asa ca ,hai sa ne trezim,pina se intoarce ENACHE din Insulele grecesti
    unde sufera in concediu.
  • Gigi Gigi
    Educat si cu tupeu ca tine, cameratoru'? Hahahaha... Chiar credeti cà và puteti permite sà jigniti pe altii si imediat legea và dà dreptate? Se vede càt te omori cu munca. Dacà tot nu-ti place si stai sà debitezi numai isterii, de ce nu schimbi cloaca? TVR-ul te asteaptà. Numai si numai dreptate e prin alte pàrti. Decàt sà fii un "negru pe plantatie" (cu tot respectul pentru ei) poate s-o gàsi vreun nebun care sà aprecieze "publicatiile tale nocturne". Sau CV-ul nu te ajutà? N-ai prea multe de scris in el, asa-i?
  • Bogdan Bogdan
    Dragi oameni și după aceea colegi,
    După ce se aprobă, pe 12 septembrie, trecerea departamentelor Legal, Resurse Umane și Logistică pe firmele respective, propun să facem o plângere penală la DNA pentru favorizarea creditorilor. Există cazuri similare pe rol.

    Pentru cei 174 de colegi mutați pe AMS am o întrebare: De ce nu luați la întrebări, urmând firul vinovaților, oamenii care v-au dat pixul în mână să semnați noile contracte?
    Ca o completare mă gândeam că ar fi elegant să faceți niște plângeri la ITM si pentru Realitatea și pentru AMS.
    1. Verificați dacă lichidarea de la Realitatea a fost corespunzătoare (plata zilelor de concediu neefectuate).
    2. Conform codului muncii niciun angajator nu are voie să întârzie plata salariilor nejustificat din punct de vedere legal.
    3. Am auzit că unele persoane au întrebat de ce se semnează aceste contracte noi iar răspunsurile au fost diverse, printre care: "Semnezi dacă vrei să-ți primești banii". Mie îmi sună a șantaj, ceea ce se pedepsește cu închisoare, conform legii.

    Nu înțeleg de ce angajații din presă (care se consideră a fi o putere în stat) acceptă ce se întâmplă de ani buni și nu execută demersuri corespunzătoare.
    Mă repet pentru a nu știu câta oară când vă spun următoarele: Realitatea TV e o Românie mai mică. Pot doar să trag concluzia că românii sunt masochiști și le place să se tavalească în mocirla mai rău decât porcilor. Unde vă e mândria, unde vă e puterea de a raționa și de a pune piciorul în prag? Dacă nu acționați cât mai repede, o sa behăiți în cor mai târziu... Cum ar suna un faliment al AMS?

    Haideți să haidem și nu mai lăsați pe mâine ce trebuia făcut ieri!

    P.S De ce vă ascundeți după pseudonime??? E 2012 totuși...
  • dady dady
    Raspuns pentru stres si Marcel!
    -operatorul ala a fost dat afara abuziv ... i s-a facut o nedreptate de catre citiva oameni de pe-acolo ... spun asta deoarece stiu micile dedesubturi care au stat la baza acelei decizii .... Voi auzira-ti de demnitate?
    Priviti-va in oglinda intr-o dimineata, ginditi-va la ce traiti .. si poate va vine gindul bun sa stiti ce o sa faceti in viitorul fff apropiat!
  • dady dady
    cameratoru' de care zici a dat in judecata Realitatea TV pentru ce i s-a intimplat in cloaca in care noi muncim ... si bine a facut ... astfel sper sa iasa la iveala multe magarii pe care le fac unii pe acolo(sefi si sefuleti)!!!!
  • dady dady
    ala a fost operator vreo 7 ani pe acalo si i s-a facut o nedreptate!
    nu, inca nu sunt!
  • Ileana Ileana
    Parcà vàd o Gabi si la Realitatea (cum bine comenta careva intr-un alt articol) .... nevasta lui...., fina lui ..., cumnata lui..... Tupeisti care profita de munca altora! Unde esti tu Vlad Tepes sà faci ceva curàtenie?
  • Mahhh... Mahhh...
    Mie mi se pare cà toti absolut toti angajati au fost inselati. A venit sà taie si sà spànzure.... Toate scuze ca sà nu plàteascà. Televiziune la jumàtate de pret!!!
  • O contabilà oarecare O contabilà oarecare
    Dacà esti acționar si dai banul decizi tu ceea ce este de fàcut / schimbat, care sint strategiile de urmat. Doar patronul are putere de decizie in asta. Ce vinà au angajati? Cine putea sà-si imagineze o astfel de inselàciune? Mi-e silà.
  • Marcel Marcel
    Stres, dady sigur nu e normal. Vorba aia...Nebunul duce grija altora. De la inceput tot stà pe net si injurà. Ar fii fost bineeeee dacà era dat afarà. Mai ràu ar fii, dacà e incà angajat. Urmàreste el ceva.
  • stres stres
    dady ai o fixatie. alte noutati mai ai ca ne-ai cam plictisit cu aceeasi placa. nu cumva esti operatorul ala dat afara ca s-a batut cu un asistent?
  • dady dady
    va saluta Tata!!!
    ALTERNATIVE MEDIA SOLUTIONS SRL = Sediu social:
    Sector 2, Bucuresti (Romania)
    Strada Rasuri, nr. 19
    cod postal: 020625 … CIF 14482651Nr.
    Reg. Com. J40/1496/2002
    Numar angajati 4
    …… si are 4 angajati?????????????????????? printre care si pe Tamara Dumitra Batrinache -Administrator!!!!!!!!!
    …… sa nu-ti vina sa Rasului de bucurie!?
    Intrebati-o pe Mihaela Antofi sau cealalta grasuta specialista HR, sau pe Sorin Negulescu, sau pe Cristi Nedelcu, sau pe maestrul Enache ….. pacat de colegii aia care muncesc 9-10 ore pa zi sau cei care fac si ture duble ca sa-si poata plati chiria si sa manince si cind apuca …. treziti-va mai copii ca altfel va maninca gaia!!!!!!!!
    - ghiciti cine sunt cei 4 angajati de la Alternative Media Solutions?
    - va rog sa ma iertati, am uitat ceva … Denumire: ALTERNATIVE MEDIA SOLUTIONS SRL
    Cod unic de identificare (CUI): 14482651
    Numar de inmatriculare Reg. Com.: J40/1496/2002
    Capital social: 200 RON
    Localitate: STR. COLTEI 25, BUCURESTI, SECTORUL 3.
    In 2011 este inregistrata cu 5 angajati, 1 administrator si 2 asociati!!!!!
    ……. este aceeasi firma care in 2012 are doar 4 angajati …. unde or fi cei 174 de la Realitatea TV?

    Va pupa tata!!!!!!!!!

Trimite un comentariu

sus