Posturile TVR Info şi TVR Cultural îşi vor înceta emisia, a hotărât, vineri, Consiliul de administraţie al Televiziunii publice. Jurnalul TVR 1 de la şapte fără şapte va reveni la ora 20. Ora de business a lui Moise Guran va trece de pe TVR 2 pe TVR 1.
În hotărârea conducerii TVR, postul TVR 2 este acum denumit TVR 2 Cultural.
Măsurile fac parte din planul de redresare economică a televiziunii publice şi ar duce, conform documentului, la plata integrală a datoriei de la finalul lui 2012 (aproximativ 133 de milioane de euro) în aproximativ şapte ani.
Pe larg, din documentul adoptat de Consiliul de administraţie al TVR:
- În această nouă structură îşi vor înceta emisia canalele: TVR Info, TVR Cultural – a carei misiune va fi preluata de TVR 2 si TVR 3. De asemenea misiunea TVR Interactiv va fi preluata de Directia Stiri.
- Existenta unui numar foarte mare de directii, si anume 7 si mai ales a unui numar foarte mare de departamente – 25 a condus la un numar foarte mare de functii de conducere si implicit la costuri salariale foarte mari. In consecinta, se propune o noua structura cu 5 directii, 10 departamente cu serviciile si birourile aferente.
- TVR2 Cultural devine un canal cu o tentă culturală pronunţată.
TVR 1:
- Principalul Jurnal revine la ora 20.00.
- Ora de business se transfera pe TVR 1
- Emisiunile de informatie economica ale TVR1 sunt plasate mai vizibil si vor fi completate pe tronsonul respectiv de alte doua emisiuni necesare – despre mediu si despre sanatate. Se pastreaza emisiunea de traditie si cu performanta de audienta- Viata Satului.
- Emisiunile pentru minoritati capata un spatiu mai generos pe TVR 1 disparand de pe TVR 2. Ca durata sunt mai extinse.
- Emisiunile Pro Patria, MAI aproape de tine, Tribuna partidelor, Parlamentul Romaniei, Oameni ca noi – se concentreaza in ziua de vineri, eliberand weekendul in scopul difuzarii sambata si duminica a unor emisiuni potrivite pentru aceste zile
- Divertismentul pastreaza spatiile existente (vineri seara, sambata dupa amiaza si seara, duminica dupa amiaza) urmand a se vedea ce titluri se pot produce dupa renegocieri cu echipele de productie interne si externe.
- Raman in grila emisiunile culturale Profesionistii, Garantat 100 % si Universul credintei. Li se adauga un spatiu de documentar.
- Harta emisiunilor informative (Jurnale si Talk-show) se intregeste pe TVR1 cu o revista a presei, cu o emisiune tip retrospectiva saptamanii, cu o emisiune despre alte sporturi in afara de fotbal
- Raman in sezonul de toamna obligatiile contractuale – emisiunile Loto si Zona zero cu buget redus si difuzare in daytime
- Studiourile teritoriale pot raspunde propunerii de a difuza cele mai bune materiale intr-un magazin regional de 2 ore si jumatate, sambata dimineata , prin rotatie- sistem care a functionat si in alti ani.
- TVR1 va difuza filme in fiecare seara, din cele deja contractate.
TVR2 Cultural
- TVR 2 Cultural capata al doilea Jurnal al zilei suplinind pe cat posibil absenta canalului de stiri, acest al doilea Jurnal adaugandu-se Orei de Stiri
- TVR 2 Cultural va difuza un Jurnal cultural care trebuie sa furnizeze toate informatiile culturale importante, de luni pana vineri inclusiv, iar sambata si duminica, pe acelasi slot, vom regasi 2 magazine de cultura ( optiune motivata financiar pentru a nu avea costuri de sambata si duminica la un Jurnal care trebuie sa fie live).
- Emisiunea Confesiuni va continua
- Un slot zilnic va pune in valoare arhiva TVR, de luni pana vineri inclusiv
- Aceeasi intentie de valorificare a arhivei o vom regasi si duminica dimineata, pe un spatiu de doua ore dedicat copiilor
- Tot pentru copii s-a creat un tronson de desene animate, jumatate de ora zilnic
- Se pastreaza intentia de a realiza emisiuni muzicale – de la jazz, blues, rock, pop, la opera si concerte simfonice; acestea sunt programate in weekend
- TV Bac ramane in sectiunea de educatie clasica
- TVR 2 Cultural va difuza filme si spectacole de teatru, opera, balet, mai intai cele deja contractate
- TVR 2 Cultural are alocat si un spatiu de divertisment duminica seara, care - indiferent de proiect- trebuie sa se incadreze in brand-ul cu tinuta, iar proiectul sa permita declinari speciale in programe de sarbatori
Renegocieri cu distribuitorii de filme. Maşinile vechi, scoase la vânzare
Alte măsuri:
- Studiourile teritoriale isi vor pastra emisia regionala si prin reorganizarea lor in conformitate cu necesitatile obiective, si anume studiouri teritoriale cu emisiuni speciale pentru minoritati si cele fara aceste emisiuni, vor avea doua mari tipuri de stuctura organizatorica.
- In acelasi timp, studiourile vor avea prin rotatie un spatiu de 150 de minute in grila de programe TVR1 in ziua de sambata si totodata vor furniza stiri zilnice pentru Directia Stiri ce urmeaza a fi folosite in jurnalele TVR1 si TVR2 Cultural.
- Departamentul Sport se separă de Direcţia Ştiri.
- renegocierea unor contracte cu distribuitorii de filme, inclusiv obtinerea unor redifuzari gratuite in aceeasi valabilitate a licentei. Un simplu exercitiu aplicat cu doi mari distribuitori DARO si Illarious, reprezentand majorarea redifuzarilor de la 2 la 3, numai pentru filme, a generat o posibila economie de aprox. 489.000 euro, respectiv 290 de ore de difuzare gratuite.
O alta posibila sursa de venit ar putea sa fie reprezentata de vanzarea autoturismelor cu o vechime mai mare de 15 ani, integral amortizate, aflate in conservare de la finele lui 2011, economisindu-se cheltuieli cu piese de schimb si reparatii.
Rezultate propuse: 133 de milioane plătite în şapte ani
Prin măsurile din document, TVR îşi propune ca datoria existenta, de 133 milioane euro sa poata fi achitata intr-o perioada de 7,5 ani fara ca pe parcursul acestei perioade institutia sa aiba alte creante.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro"Luand in considerare veniturile totale existente de 10.043.153 euro/luna din care 3.463.949 euro din subventie care pleaca direct catre SNR, inseamna ca veniturile efective ale SRTV sunt de 6.579.204 euro/luna. In acest moment, cheltuielile lunare SRTV sunt de 10.310.897 euro/luna, acestea fiind mai mari decat veniturile.
Prin planul de masuri propus, cheltuielile viitoare ale SRTV vor fi de 5.107.774 euro/luna, ceea ce inseamna ca aproximativ 1.471.430 euro/luna vor putea fi directionati catre plata datoriilor, ce vor putea fi acoperite integral in 7,5 ani.
Toate aceste proiectii financiare vor fi refacute o data cu elaborarea planului de masuri ce urmeaza a fi aprobat, cu posibilitatea ca aceasta datorie sa fie achitata intr-un timp mai scurt."
Comentarii
Nu o sa aibe deloc rezultatele scontate aceste masuri!
Unde este Teleenciclopedia?
prima etapa ar fi fost inchiderea TVR3 dupa TVR Cultural
Prin desfiintarea TVR Cultural nu se fac economii substantiale, dar probabil s-a ales si sacrificarea lui pentru ca daca s-ar fi inchis numai TVR Info ar fi batut prea tare la ochi.