Skip to main content

DigiWorld şi DigiLife au trecut de CNA

 

Publicitate

RCS&RDS a primit, joi, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a lansa televiziunile de documentare DigiWorld şi DigiLife, care vor începe să emită de la 1 octombrie, în reţelele companiei de telecomunicaţii, potrivit Mediafax.

Astfel, licenţa Digi Info (care difuza până în prezent informaţii despre ofertele şi serviciile companiei), pe care RCS&RDS o avea deja, a fost transformată în Digi Life, iar licenţa Analog TV a fost mutată de la Timişoara, la Bucureşti, şi a devenit Digi World.

Reprezentanţii RCS&RDS au venit pentru a doua oară în faţa membrilor CNA, care în şedinţa de marţi nu se lăsaseră convinşi să aprobe lansarea DigiWorld şi DigiLife.

De această dată, reprezentanţii RCS&RDS le-au prezentat membrilor CNA şi mostre de programe care urmează să fie difuzate pe cele două programe TV.

Bogdan Chiriţoiu, managerul de proiect, a precizat că cele două televiziuni DigiWorld şi DigiLife vor avea "un scop didactic" şi nu vor difuza publicitate. "În arealul canalelor documentare din România, acestea vor fi singurele care nu vor avea publicitate", a mai spus Chiriţoiu.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Rahan pe băț Rahan pe băț
    Tu ești postac RCS. Adică punct, fără semnul întrebării. Sunt (fără să am de ales) client RCS-RDS și știu ce spun. Lasă tu vraja cu „de toate pentru toți“!
    Dau câte o bere pe zi timp de o lună celui care-mi dă o alternativă satisfăcătoare pentru TV și internet în zona Lacul Tei, din București.
  • Scorpyo Scorpyo
    În arealul canalelor documentare din România, acestea vor fi singurele care nu vor avea publicitate”, a mai spus Chiriţoiu.

    inseamna ca nu a auzit de History Channel si DaVinci Learning care de asemenea nu au publicitate!!!
  • brutar brutar
    Licenta Analog tv nu a devenit digi 24 timisoara?
    http://www.paginademedia.ro/2012/06/analog-tv-devine-digi-24-timisoara/
  • mad79 mad79
    va rog faceti ceva cu siteul asta oameni buni,pentru ca stau de 30 de minute sa citesc stirile de aici si se incarca(siteul),cu viteza melcului!
  • jake jake
    Despre RCS RDS tot respectul...iti ofera tot ce e mai bun, fara publicitate pe care o gasim pe alte canale si ai de toate pt toti. Sport , Film, Muzica, Cultura, Politica etc....nu mai intereseaza cum au reusit atat timp cat sunt multumit de oferta lor si ma relaxez seara si in weekend cu un film sau un eveniment sportiv placut si atractiv

Trimite un comentariu

sus