Skip to main content

Gabi Bugnar, demisie de la vârful Realitatea după două săptămâni

 

Publicitate

DEMISIE. Gabriel Bugnar şi-a dat demisia de la conducerea Realitatea TV, la doar două săptămâni de la numire. "În cele două săptămâni am avut ocazia să constat dezastrul financiar în care se află televiziunea", spune el în scrisoarea internă adresată colegilor, pe care Paginademedia.ro o prezintă în continuare:

Gabriel Bugnar:

"Ieri, în ziua de salariu, am trăit momente teribile: o colegă a venit, cu lacrimi în ochi, să mă roage să intervin pe lângă cei cu banii, să-i plătească măcar o lună, să-şi poată trimite copilul la studii în străinătate unde, după multă muncă, fata ei a fost acceptată. Altă colegă a venit să mă întrebe dacă se vor da banii pentru că a doua zi nu mai avea bani de metrou să ajungă la serviciu.

Nu pot să accept ca oamenii să nu fie plătiţi pentru ce au lucrat pentru Realitatea Media, nu pentru altă firmă. Nu pot accepta să nu fie plătiţi nici cei care acum nu mai lucreză dar au restanţe de primit, nici cei aflaţi în preaviz, nici cei care nu şi-au primit banii pe concedii. Nu pot să accept tăieri retroactive de salariu fără respectarea legii. M-aş bucura ca toate aceste plăţi să fie doar amânate şi nu uitate definitiv."

Scrisoarea integrală a lui Gabriel Bugnar, în continuare:

Dragi colegi,

În urmă cu două săptămâni, când am acceptat să conduc Realitatea TV, am sperat că momentul de criză poate să fie depăşit şi, prin dialog cu cei care au destinul financiar al Realităţii Media, lucrurile, încet-încet se pot rezolva. Astăzi, la exact două săptămâni de la acel moment, mă văd nevoit să demisionez.

Este imposibil ca o televiziune care în prima jumătate a anului a avut pierderi lunare între şase sute de mii şi peste un milion de euro, dintr-o dată, să ajungă la zero, ba chiar să fie, dacă se poate, pe profit. În primele şase luni ale anului, din încasările de publicitate nici măcar salariile nu au fost integral acoperite. Cum de mai există Realitatea? Asta este o întrebare.

Cei care au acum decizia financiară au făcut tot posibilul să taie costurile, lăsând la o parte datoriile curente, acumulate în ultimele luni (datoriile istorice nu intră în discuţie). Sper ca resursele exitente ale Realităţii să ţină firma pe linia de plutire. În cele două săptămâni am avut ocazia să constat dezastrul financiar în care se află televiziunea. Redacţia, oamenii, sunt cea mai mare investiţie a Realităţii. Fără ei, Realitatea nu există. Este doar o grămadă de scule obosite şi de acte în insolvenţă. În cei opt ani petrecuţi la această televiziune, i-am văzut venind pe toţi cei care acum sunt prin alte părţi după ce la Realitatea s-au “născut” în televiziune, la fel, i-am văzut venind pe toţi cei care lucrează acum la Realitatea TV.

Ieri, în ziua de salariu, am trăit momente teribile: o colegă a venit, cu lacrimi în ochi, să mă roage să intervin pe lângă cei cu banii, să-i plătească măcar o lună, să-şi poată trimite copilul la studii în străinătate unde, după multă muncă, fata ei a fost acceptată. Altă colegă a venit să mă întrebe dacă se vor da banii pentru că a doua zi nu mai avea bani de metrou să ajungă la serviciu. Un alt coleg care şi-a internat de urgenţă copilul în spital, m-a sunat seara, târziu, să mă întrebe de bani. Pot continua cu exemplele zilei de ieri şi de azi şi poate nu acestea sunt cele mai dramatice cazuri.

Nu pot să accept ca oamenii să nu fie plătiţi pentru ce au lucrat pentru Realitatea Media, nu pentru altă firmă. Nu pot accepta să nu fie plătiţi nici cei care acum nu mai lucreză dar au restanţe de primit, nici cei aflaţi în preaviz, nici cei care nu şi-au primit banii pe concedii. Nu pot să accept tăieri retroactive de salariu fără respectarea legii. M-aş bucura ca toate aceste plăţi să fie doar amânate şi nu uitate definitiv.

Am făcut tot ce a depins de mine în speranţa salvării Realităţii TV de la dezastru. Nu am nicio putere de decizie pentru bani într-o societate aflată în insolvenţă. Nu ştiu dacă cei care au această decizie sunt sau nu pregătiţi să susţină televiziunea financiar într-un real program de restructurare care nu se poate pune în practică peste noapte. Sper să fie posibilă restructurarea cu mijlocele existente, deşi am mari îndoieli.

Din toate aceste motive, pentru mine, cei opt ani de lucru la Realitatea TV se opresc aici.

Pentru cei neîncrezători, nu am uitat ce mi-a spus mama.

Onoare muncii!

Gabriel Bugnar

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cezara Cezara
    Ti-ai tradat colegii, alaturi de care ai facut greva. Ai facut din postul de Director General al Realitatii Tv o slujba marunta, de cartofor aflat la ananghie. Unii dintre noi aveam incredere in tine. Ti-ai hranit niste frustrari. Ai lovit fix in oamenii care te-au tinut acasa, lovit de dambla, pe salariul de super-producator. Nu il meritai. Nu esti nici macar un producator mediocru. Nu te poti compara cu cei pe care i-ai dat afara, din frustrarea de-a nu fi fost tu administrator de prime time. Nu ti-au incredintat un astfel de tronson pentru ca ai fost labil psihic si nu ai facut dovada vreunei remedieri. Ti-ai atins nivelul maxim al mediocritatii in postul asta, vreme de doua saptamani! Have a beautiful ride on the caravan!
  • Piticu21 Piticu21
    n-am primit mailul ala, dar fie
  • aidan aidan
    trebuie sa recunosc: are condei! lla caracter are mari lipsuri! acum doua saptamani, cand credea ca l-a apucat pe dumnezeu de un picior, dadea oamenii afara stand la birou, omul in usa si el flutura scarbit mana:afara, n-am nevoie de tine in echipa mea! ca sa zic asa, concedieri din incheietura mainii. foooarte legale, ce sa zic! ce de legi a mai respectat, de nu le mai putea duce! acum, a redevenit om. alta perspectiva. e mai aproape de pamant si de legi. acum vede ca oamenii trebuie sa fie remunerati pentru munca depusa, pentru ca fara bani nu -ti poti plati ratele, medicamentele, operatiile. acum doua saptamani ii amenintai pe amaratii care faceau greva neplatiti de, cred ca se fac trei luni! i-ai dat afara si pe aia de-au facut cheta cand era sa mori. numai pentru atat si ar fi trebuit sa nu te legi de ei, dar sa mai faci si pe zbirul cu ei cand ei nu primisera salariul de 2-3 luni!le-ai cerut celor care au facut greva, fara sa opreasca fluxul!!! sa-ti ceara public scuze. acum, e timpul sa le ceri tu!
  • Dan Dan
    Ti-a cam tras-o elanul, Gabita !
    Am insa o intrebare. Tu ti ai luat salariul ?
  • My My
    Nu iti este rusine.Te-a durut in c..r de cei care nu au mai venit ca nu aveau bani de metrou,au fost primi dati afara.
    Ai sperat ca prin dialog rezolvi ceva ,dar la sedinta nici macar nu ai vrut sa asculti parerile oamenilor "nu vrei sa intri in polemica".
    Zi ca nu ti-ai primit bani pe care i-ai negociat spunand ca faci restructurare.SA ITI FIE RUSINE IN PRIMUL RAND DE MAMA TA,ca tu ai uitat si sa dai buna ziua celor cu care ai lucrat cot la cot. Mama daca te-as prinde ti-as rupe gatul.

Trimite un comentariu

sus